Surse: Parlamentul votează luni noile comisii pentru controlul SRI şi SIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Prişcă ar putea ajunge în Comisia de control a SRI. FOTO Eduard Enea
Răzvan Prişcă ar putea ajunge în Comisia de control a SRI. FOTO Eduard Enea

Plenul comun al Parlamentului va fi convocat, luni, la ora 16:00, pe ordinea de zi figurând, pe lângă constituirea Comisiei de anchetă pentru rectificările bugetare din 2016, şi votul asupra componenţei comisiilor pentru controlul SRI şi SIE, au menţionat, vineri,pentru Mediafax, surse parlamentare.

Deputaţii şi senatorii ar urma să voteze în şedinţa plenului comun componenţa comisilor parlamentare pentru controlul SIE şi SRI, în contextul în care conducerile celor două instituţii vor trebui să fie audiate în comisiile comune pentru întocmirea Legii bugetului de stat pe anul 2017.

Comisia Comună permanentă pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI va avea nouă membri, din care un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar.

În Comisia comună pentru controlul SRI, PNL ar urma să îi susţină pe deputaţii Răzvan Prişcă şi Ionuţ Stroe, potrivit unor surse parlamentare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite