Surse: Tudorel Toader îl „transferă“ prin ordonanţă de urgenţă  pe agentul României la CEDO. Miza: procesul Codruţei Kovesi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudorel Toader FOTO:Inquam Photos/Octav Ganea
Tudorel Toader FOTO:Inquam Photos/Octav Ganea

Agentul României la CEDO va fi transferat de la Ministerul de Externe sub autoritatea ministrului Justiţiei. Mutarea, cerută insistent de Tudorel Toader, se va realiza prin ordonanţă de urgenţă, imediat după adoptarea bugetului de stat, susţin surse politice pentru Adevărul. MAE şi-a dat acordul. Decizia vine în contextul în care Guvernul va trebui să formulze zilele viitoare un punct de vedere referitor la plângerea făcută de Kovesi la CEDO

La pachet cu agentul României la CEDO, sub autoritatea lui Tudorel Toader va fi mutat şi avocatul României la Curtea de Justiţie a UE, susţin sursele citate. Cei doi agenţi ai României au funcţionat până acum sub autoritatea directă a premierului sau în subordinea MAE. De ce insistă Tudorel Toader să-i aducă sub comanda sa? ”Plângerea făcută de Laura Codruţa Kovesi la CEDO va ajunge zilele viitoare la Guvern, care trebuie să formuleze un punct de vedere. Tudorel Toader are o dispută personală cu fostă şefă a DNA, reîncălzită de posibila numire a Codruţei Kovesi în funcţia de procuror european. Deci Toader vrea să se lupte în continuare cu Kovesi, iar dacă nu o mai poate face direct, vrea să-l controleze pe avocatul României la CEDO. De fapt, la CEDO se joacă episodul doi al revocării lui Kovesi din fruntea DNA, revocare generată de Toader”, au explicat surse din conducerea PSD pentru Adevărul.

Tudorel Toader a pus presiune încă din toamnă ca cei doi agenţi să fie trecuţi la Ministerul Justiţiei. „Agentul guvernamental la CEDO şi la Curtea de Justiţie nu e calificat să ne reprezinte“, spunea Tudorel Toader în octombrie 2018, fără a preciza clar ce nemulţumiri are faţă de ce doi.

Agentul României la CEDO este Catrinel Brumar, în timp ce la CJUE Guvernul e reprezentat de Radu Canţăr, adus în MAE de fostul ministru al Afacerilor Europene, Victor Negrescu. Radu Canţăr este fiul lui Mircea Canţăr, şeful ziarului “Cuvântul Libertăţii” din Craiova, o publicaţie apropiată de liderii PSD Dolj, Lia Olguţa Vasilescu şi Claudiu Manda.

Plângerea făcută de Laura Codruta Kovesi la CEDO privind modul de revocare din funcţia de şef al DNA a fost admisă în principiu. Ce reclamă Laura Codruţa Kovesi? În primul rând, faptul că nu şi-a putut apăra cauza în faţa niciunei instanţe, nici măcar la Curtea Constituţională. În al doilea rând, faptul că deşi putea, teoretic, să atace în contencios administrativ decretul prezidenţial de revocare, acest lucru i-a fost interzis explicit şi răspicat chiar de către Curtea Constituţională.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite