Surse: Premierul Israelului vine în România spre sfârşitul anului. De ce a amânat vizita din august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Dragnea şi Benjamin netanyahu. FOTO Camera Deputaţilor
Liviu Dragnea şi Benjamin netanyahu. FOTO Camera Deputaţilor

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, trebuia să vină în România în luna august pentru o şedinţă comună cu echipa de miniştri a Vioricăi Dăncilă, însă vizita s-a amânat. Potrivit unor surse citate de stiripesurse.ro, israelienii vor veni până la urmă spre sfârşitul anului.

Vizita premierului israelian a fost anulată, fără prea multe explicaţii, în urmă cu câteva zile. „„N-am vorbit cu doamna premier ca să-mi spună ce au discutat. Dacă s-a decis amânarea probabil că sunt nişte motive zonale şi nu din zona noastră", a afirmat Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

„Surse diplomatice ne-au precizat că premierul israelian nu a mai venit la Bucureşti pentru că aşteaptă o clarificare a situaţiei politice din ţara noastră. El doreşte să poarte discuţii cu înalţii oficiali români şi aşteaptă să vadă dacă are un partener stabil de dialog“, potrivit stiripesurse.ro.

Site-ul menţionat precizează că sursele diplomatice au precizat că Netanyahu va veni în România, în cele din urmă, dar vizita va fi efectuată pe finalul acestui an, când va fi şi şedinţa celor două guverne.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite