Tabăra Cîţu, acuzată că încearcă să controleze votul. Bourceanu: Scopul e redirecţionarea votului. Sunt ţintă pentru că am avut o poziţie asumată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
septimiu bourceanu fb

Un mesaj în care s-ar indica o tentativă de controlare a votului de către tabăra Cîţu circulă printre liberali. Cel care ar urma să facă verificarea ar fi Septimiu Bourceanu, liderul PSD Constanţa. Acesta a negat acuzaţiile, menţionând că scopul este demobilizarea celorlalte organizaţii şi redirecţionarea votului.

„Se iese uşor din cabine, în grupuri compacte, cu buletinul deschis o treime. După ce aţi încercuit Cîţu şi îl arătati uşor către Septimiu. Discret” , este mesajul care circulă printre liberali.

Septimiu Bourceanu, liderul PSD Constanţa, susţine că acuzaţia este ridicolă.

“Organizaţia Judeţeană PNL Constanţa s-a comportat exemplar în această campanie electorală interna care a precedat congresul de astăzi. Eu şi colegii mei am reuşit să fim echidistanţi, am respectat punct cu punct statutul partidului şi am acordat şanse egale ambilor candidaţi.

Tocmai de aceea consider că acuzaţia care mi se aduce este ridicolă şi are ca scop demobilizarea celorlalte organizaţii şi redirecţionarea votului către un anume candidat. De ce sunt eu ţinta? Pentru că am avut o poziţie asumată şi nu m-am ferit să spun lucruri care au deranjat”, a scris Septimiu Bourceanu pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite