Teoria economică a absenteismului

Cea mai mare dilemă născătoare de revoltă a cetăţeanului fascinat de vot şi de diverşi politicieni, a românului cu spirit civic, cool şi deontolog (da! şi civismul are deontologia lui) este dată de absenteismul la vot. Nu poate înţelege ce se întâmplă cu aproape jumătate din semenii cu care împarte acelaşi areal geografic! De ce nu votează?

De ce nu folosesc singura armă pe care o au împotriva politicienilor corupţi? Cum e posibil să asiste pasiv la distrugerea ţării? De ce sunt atât de proşti încât nu înţeleg că trebuie să îi dea puterea politicianului X, pentru că respectivul  este speranţa noastră că va fi mai bine, iar acest lucru îl face doar ieşind la vot sau, culmea, stând acasă, ca în 2012, la referendum?

O dată ce dilema este formulată, la fiecare doi ani când avem alegeri, o armată de analişti, jurnalişti şi bloggeri se întrec în explicaţii:
- nu au simţ civic
- nu au cultură politică
- campania electorală a candidaţilor a fost prost gândită (evident că ei o gândeau mai bine)
- sunt ipocriţi şi „o ard” civic doar pe Facebook
- raţionamentul conform căruia „toţi sunt la fel” e stupid, întrucât ei nu înţeleg că tot timpul există un rău mai mic şi că este absolut logic să nu alegi sau să laşi să fie ales, prin lipsa ta de la vot, răul cel mare
- avem ghinion, în condiţiile în care niciodată nu apare un candidat fără pată, fapt ce alimentează teoria „toţi sunt la fel” care, greşită cum e, nu poate fi ignorată. Prin urmare, avem nevoie de o împrospătare a clasei politice care va atrage după sine şi împrospătarea comportamentului cetăţenilor neimplicaţi în procesul electoral..

Şi încă un aspect: cei care nu votează sunt majoritar de dreapta, în spirit şi gândire. Dacă n-ar mai fi scârbiţi, blazaţi sau neîncrezători şi ar ieşi la vot, valorile europene ar domina tărâmul românesc. Cam aceasta este explicaţia auzită ori de câte ori câştigă stânga. Atunci când dreapta triumfă, auzim că electoratul de dreapta a fost mobilizat. Prin urmare, cei care stau acasă la alegeri sunt oameni de dreapta, greu de convins să iasă la vot.

Ceea ce nu identific de niciun fel în raţionamentele explicătorilor este analiza comportamentului bazată pe criteriul beneficiilor.

Absolut orice acţiune umană are loc având ca scop obţinerea unui beneficiu. Fie el material sau emoţional. Aleg să merg în vizită la soacra care nu-mi place, pentru că ştiu că astfel îi voi obţine bunăvoinţa. Mă duc să votez, întrucât cred şi anticipez că persoana pe care o susţin va aplica un set de politici publice care îmi va îmbunătăţi viaţa.

Iată două texte limpezitoare:

"Toate fenomenele sociale se nasc din acţiunile şi interacţiunile indivizilor care fac alegeri ca răspuns la beneficiile şi costurile suplimentarea aşteptate de ei. " ("Modul de gândire economic", Paul Heyne, Peter Boettke, David Prychitko)

"Dar pentru a-l determina pe un om să acţioneze, doar disconfortul şi imaginea unei stări de lucruri mai satisfăcătoare n-ar fi suficiente. Mai este necesară o a treia condiţie: anticiparea faptului că un comportament deliberat va avea puterea să îndepărteze, sau cel puţin să reducă disconfortul resimţit. În absenţa acestei condiţii, nici o acţiune nu este fezabilă. Omul trebuie să se resemneze în faţa inevitabilului. El trebuie să se supună destinului." ("Acţiunea umană. Un tratat de teorie economică", Ludwig von Mises)

Adevărul, dureros pentru unii, este că există foarte multe persoane care nu cred şi chiar nu sunt afectate de prezenţa lui X sau Y în fruntea statului sau a guvernului. La fel cum există mulţi indivizi care nu sunt de acord cu sistemul de vot universal şi nu au niciun motiv sau interes să legitimeze sistemul democratic bazat pe votul universal. Pentru ei, în momentul de faţă, beneficiile votului nu există. Este atât de simplu. Să luăm câteva exemple, pe care apoi fiecare dintre voi le poate multiplica în funcţie de estimările proprii.

1. Patron firmă, 40-45 de ani. A votat cu PNŢCD, CDR şi Băsescu. A observat că toate schimbările din economia şi societatea românească au fost mici, constante şi rezultatul majoritar al apartenenţei noastre la UE, al unor legi impuse şi nicidecum al politicilor partidului X sau Y. El vinde şuruburi aduse din Turcia. Are aceleaşi probleme în economia reală de 25 de ani. Aceiaşi angajaţi leneşi şi oameni săraci care n-au nevoie de şuruburile lui, şi aceeaşi birocraţie în linii mari. În acest timp a avut guvernare de dreapta şi de stânga. De ce să iasă la vot? Care este beneficiul lui?

2. Pictor, poet, romancier, sculptor. 55 de ani. Trăieşte la fel de prost de 25 de ani. Aşteaptă o pensie mizeră pentru a se refugia, în aşteptarea morţii, în lumea artei şi a celor ca el. Mulţi dintre confraţii lui români preferă să-şi ia un Iphone 6 plus decât să cumpere două cărţi. Nu vinde, nu are faimă, nu este chemat la conferinţe, nu are bani. Spre deosebire de alţi artişti, care au huzurit pe vremea împuşcatului, urăşte comunismul şi pe urmaşii acestuia. A votat tot timpul împotriva partidului roşu: FSN, PDSR, PSD. De ce să voteze? Care este beneficiul lui?

3. Avocată, pe cont propriu. 35 de ani. A votat numai cu dreapta. A plecat de jos. Angajată întâi la stat pe 8 milioane/lună. Apoi, a învăţat mai mult şi a reuşit să intre în privat. A avut numai piedici. La stat era înconjurată de oameni slab pregătiţi. În privat a întâlnit acelaşi comportament bazat pe şpagă şi relaţii în companiile private. Patroni de firme angajau pe postul de jurist diverse „fufe”. Nimeni nu i-a oferit nimic. Şi la stat, şi în privat e acelaşi jeg moral. Până la urmă, şi-a deschis un cabinet de avocatură. Munceşte zi şi noapte şi câştigă bine. Şi-a găsit chiar un iubit, de vârsta ei. De ce să voteze? Care este beneficiul ei?

4. Specialist în relaţii publice, marketing. 30 de ani. Şi el a votat numai cu dreapta. În timpul liber citeşte Marquez şi Coehlo şi merge în Centrul Vechi unde comandă Aperol. Are rude în SUA şi crede cu tărie în spiritul capitalismului şi în religia numită „survival of the fittest”. Doar printr-o bună pregătire şi multă muncă poate reuşi. Nu aşteaptă nimic de la stat. Această filosofie de viaţă i-a fost insuflată de rudele care trăiesc în ţara capitalismului şi a tuturor posibilităţilor. A reuşit să-şi găsească job şi să avanseze în anii trecuţi, când lucrurile mergeau şi mai rău. El se va descurca oricum. E foarte bun în ceea ce face. De ce să voteze? Care este beneficiul lui?

Mai adăugaţi anarho-capitaliştii, anarho-comuniştii, monarhiştii cu vârste între 20 şi 45 de ani, care dispreţuiesc sau urăsc statul în forma actuală. Şi Ponta şi Iohannis sunt exponenţii unui sistem de care vor să scape.

Nu uitaţi nici de bărbaţii sau de femeile de peste 65 de ani, întorşi în ţară după ce au muncit 30 de ani în străinătate care au urmărit cu sufletul la gură evoluţia politică de la noi, în speranţa că lucrurile se vor aşeza, iar ei se vor întoarce lângă familii. S-au întors. Cu o întârziere de 10-15 de ani. Şi, din Italia, Spania, Franţa şi Germania au văzut că România a fost condusă de dreapta şi de stânga. Pe rând. Acum, ei primesc de la statul care i-a adoptat o pensie de 1.000-1.500 euro pe lună. În toată această perioadă, i-au blestemat pe rând pe Iliescu, pe Constantinescu şi pe Băsescu. De ce să voteze? Care sunt beneficiile lor?

Şi, mai sunt. Micro-tipologii umane cu drept de vot care nu găsesc niciun beneficiu în mersul la vot. Nici ca să-l voteze pe Iohannis, nici pe Ponta.

Nu-i poţi aduce patronului băştinaş ca argument suprem afirmaţia că, dacă nu votează cu X sau Y, nu o să avem justiţie liberă, iar fără o justiţie liberă n-are cum să-şi vândă şuruburile, chiar dacă este adevărat în mare parte. Din simplul motiv că el a tot votat pentru o justiţie liberă. Şi lui, şi multora, toate deciziile de până acum, care au aruncat în puşcărie politicieni corupţi, nu par decât simple răfuieli politice. Nimic fundamental nu s-a schimbat. Şi au trecut 10 ani de când a ieşit la vot pentru o justiţie liberă. Acest argument nu este credibil, chiar dacă, în esenţă, ar răspunde unei nevoi.

Politicienii sunt obligaţi să identifice corect şi nuanţat sistemul de nevoi şi beneficii al individului, chiar şi la nivel declarativ, pentru a reuşi să-l scoată la vot. Orice alt discurs, mai ales cele cu aspect generalist, nu va face decât să băltească procentele prezenţei la vot între aceleaşi veşnice marje, aduse de participarea electoratului visceral, emoţional.

Politicianul şi strategii care vor înţelege că „studii medii/superioare, 30-35 de ani” este cea mai tâmpită descriere posibilă a unei fiinţe raţionale cu drept de vot vor face un pas înainte. Şi, dacă vor merge mai departe, împărţind electoratul în funcţie de nevoile şi beneficiile acestuia şi adaptându-şi corespunzător mesajul public, vor câştiga fără drept de apel orice confruntare electorală şi vor scoate la urne mult mai mulţi români.

Ce va face noul câştigătorul, o dată ajuns la putere, habar nu am. Îşi va canaliza eforturile înspre creşterea bunăstării celor cărora le-a pus ştampila în mână şi l-au votat sau către propria bunăstare? Istoria omenirii ne oferă nişte indicii. Nu tocmai liniştitoare, dar speranţa moare ultima. Până atunci, eu sunt cetăţeanul-scriitor Ciprian Chirvasiu, şi nu „votantul de 50 ani, studii superioare, venituri mici”.
Pe 16 noiembrie, voi merge la vot.
Din obişnuinţă. Nu de altceva.

Voi, cine sunteţi?