Politică

articolul anterior articolul urmator

Titus Corlăţean va efectua joi şi vineri o vizită de lucru la Londra

1
10 Oct 2013 05:38:24
Autor: Nadina Neamţu
Titus Corlăţean FOTO Mediafax
Titus Corlăţean FOTO Mediafax

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, va efectua joi şi vineri o vizită de lucru la Londra, la invitaţia omologului său britanic, William Hague.


Din programul vizitei fac parte, printre altele, convorbiri ale şefului diplomaţiei române cu ministrul de externe al Marii Britanii, precum şi discuţii cu Kenneth Clarke, ministru fără portofoliu în Cabinetul premierului britanic, responsabil cu politici şi strategii în domeniul economic, Douglas Alexander, ministru al afacerilor externe în Cabinetul „din umbră” al Partidului Laburist.

De asemenea, Titus Corlăţean va susţine un discurs la Royal United Services Institute for Defence & Security Studies (RUSI), având ca temă „Europe's Eastern Partnership: the prosperity and security agenda”.

Vizita are menirea de a aprofunda relaţiile bilaterale româno-britanice şi de a promova intensificarea cooperării între cele două state pe teme de interes comun la nivel european şi internaţional.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Iris IRIS
10.10.2013, 06:22:50

ce interesant scris "Vizita are menirea de a aprofunda relaţiile bilaterale româno-britanice şi de a promova intensificarea cooperării între cele două state pe teme de interes comun la nivel european şi internaţional." !!! Care relatii bilaterale exista intre Regatul Unit al Marii Britanii si Romania ? macar o relatii dati-mi exemplu...sau va referiti la relatiile zilnice in cadrul transbordarilor imigrantilor romani care zilnic incalca legea in Marea Britanie ? Da asta exista - corect ! dar alte relatii ? De ce Corlateanu se intalneste si ministrii "din umbra" ai Regatului Unit al Marii Britanii ? Probabil a fixat 4 minute de intrevedere ca d-na Merkel cu d-nul Ponta... si nemaiavand ce face atunci se duce si la laburisti "la o bere"... Ce nostimi sunteti voi cei din interiorul Romaniei...mereu va place sa glumiti... va face sa uitati de problemele majore.

Modifică Setările