Toamna patriarhatului PSD

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cioloş a reuşit să facă un bilanţ al guvernării onest, a reuşit să nu politizeze excesiv discursul, să coaguleze în jurul său opinii favorabile ferme, în fine, a reuşit să bifeze un obiectiv imagologic important: a inaugurat, cumva, „brandul Cioloş” în politică.
Cioloş a reuşit să facă un bilanţ al guvernării onest, a reuşit să nu politizeze excesiv discursul, să coaguleze în jurul său opinii favorabile ferme, în fine, a reuşit să bifeze un obiectiv imagologic important: a inaugurat, cumva, „brandul Cioloş” în politică.

Un an de civilizaţie. Atât vom fi avut în iarnă, când se va învesti un nou guvern, cel mai probabil unul roşu. Până atunci, camarila Dragnea&Co. va arunca cu pietre în Guvernul Cioloş până când DNA (sau alegerile) îi va despărţi. Gestul lui Dragnea de a-l chema pe prim-ministru să dea explicaţii în plen a fost un fel de „hai s-o dăm parte-n parte” - cam aşa ar suna invitaţia în „limbajul Dragnea”, nu în „limba străină a tehnocraţilor”.

Partidul lui Dragnea poate fi acuzat de multe, însă nu şi de faptul că nu îşi face calculele politice, iar treaba asta cu anatomia guvernării Cioloş cu el de faţă exact asta a fost: un calcul politic. Prim-ministrul însuşi a subliniat, în timpul discursului său, că a fost chemat „să dea socoteală”, întărind astfel percepţia unui spiriduş certat de marele Dragnea, care a vrut să îl muştruluiască puţin şi l-a chemat la tribună. Sigur, Cioloş nu este cel mai iscusit orator din câţi s-au perindat pe la Palatul Victoria, însă a reuşit să facă un bilanţ al guvernării onest, a reuşit să nu politizeze excesiv discursul, în fine, a reuşit să coaguleze în jurul său opinii favorabile ferme şi să bifeze un obiectiv imagologic important: a inaugurat, cumva, „brandul Cioloş” în politică. Un brand care va fi evocat, din păcate, ca un nemesis în faţa exceselor pesediste care vor (re)veni. Pentru că odată ajuns la butoanele puterii executive, PSD nu va moşi clasa de mijloc, aşa cum s-a lăudat Dragnea în Parlament, ci se va comporta aşa cum s-a comportat la votul pentru cererea DNA în cazul Oprea: ca un Front al Salvării buzunarelor proprii. Cioloş a fost astăzi, cu o emfază asumată, un D’Artagnan în mânuirea atacurilor şi în pararea loviturilor venite dinspre cei care ar trece şi prin foc pentru a nega orice reuşită a tehnocraţilor. O parte dintre ele sunt chiar cifrele prezentate de Dacian Cioloş – creştere economică de 5.2% în primul semestru din 2016, investiţii private şi publice crescute, 152.000 de locuri de muncă în plus. Ce-i drept, nu a împărţit cu creşteri salariale în stânga şi-n dreapta pentru că, în fond, nu asta înseamnă creştere economică sustenabilă.

În afară de faptul că a reuşit, din nou, să seteze agenda publică şi să îşi aducă liderii în prim-planul televiziunilor şi al Facebook-ului, PSD s-a prezentat astăzi ca principala contrapondere a tehnocraţilor – printr-un artificiu simplu, care a făcut restul partidelor să se auto-excludă, cumva, discursiv şi nu doar. Discursul asumat de PNL prin Alina Gorghiu a fost, ca de obicei, mai mult un atac la PSD decât un backing vocals la cel al lui Cioloş cu privire la anul economic 2016. Un alt artificiu prin care PSD va reuşi să iasă învingător în decembrie, alături de ALDE, desigur, este postura de victimă, pentru că e partidul care acum primeşte bobârnace de la toată lumea – justiţie, tehnocrăţime, USR. Poziţia PNL, în speţă, aminteşte de politica splendidei izolări. Un fost ministru de externe al Angliei, lordul Palmerston spunea, prin 1848: „nu avem nici prieteni eterni, nici duşmani eterni, ci doar interese eterne”. Problema splendidei izolări pe care britanicii au practicat-o în secolul 19 a fost aceea că s-au trezit într-un imens deficit de aliaţi. Un singur lucru are de făcut, prin urmare, PNL, pentru a reuşi să redevină o alegere politică viabilă pentru alegerile din iarnă: şă îşi fixeze şi promoveze până la refuz „interesele eterne”, măsura eternităţii fiind dată, în cazul nostru, de durata unui mandat.

Până atunci, rămânem în toamna patriarhatului PSD, un partid al cărui unic viciu este puterea şi care ar fi în stare, ca patriarhul lui Marquez, să îşi plătească adulatorii pentru ca mitul puterii să nu moară. O altă demonstraţie a făţărniciei acestui partid, care în urmă cu mai puţin de un an se jura că reformează şi taie şi spânzură a fost salvarea lui Oprea. Cum ce i-a convins? Discursul generalului, care şi-a odihnit frumos bărbia pe guşa-i generoasă şi a cuvântat: „Cred că greşeala... cred ca ceea ce a determinat sunt cele trei gropi”. Un Vanghelie fără sughiţuri, un Dragnea fără mustaţă, un Tăriceanu fără aerul de dandy dat de ore de defilări pe podium.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite