„În mod just, atât cetăţenii, cât şi preoţii au reacţionat la anumite măsuri şi decizii disproporţionate ale autorităţilor locale sau centrale. Biserica, la fel ca toate instituţiile din România, s-a conformat şi a făcut eforturi constante pentru a limita răspândirea virusului. Traversăm vremuri de o duritate fără precedent, dar cred că parteneriatul dintre stat şi Biserică nu trebuie afectat prin măsuri absurde sau interpretat greşit. Mai ales acum, când avem nevoie de solidaritate şi acţiune comună”, a scris pe pagina sa de Facebook iderul PMP, Eugen Tomac.
Preşedintele PMP susţine că lăcaşurile de cult trebuie să rămână cu uşile deschise către credincioşi. „Românii l-au avut alături doar pe Dumnezeu atunci când le-a fost mai greu în războaie, foamete sau comunism. De aceea, forţele de ordine ar trebui să fie vigilente şi să se comporte cu maximă prudenţă în perioada următoare. Cetăţenii acestei ţări vor respect şi aplicarea unitară a legii. Imaginile cu oamenii înghesuiţi în aeroport în plină stare de urgenţă nu vor fi uitate prea curând, la fel cum nu pot fi uitate scenele cu poliţiştii care intră într-un lăcaş de cult şi împart sancţiuni într-o manieră revoltătoare. Consider că Biserica trebuie păstrată deschisă şi implicată în procesul de combatare a efectelor pandemiei. Repet, într-un moment în care milioane de români simt mai mult ca oricând că singura speranţă pentru a trece cu bine de această criză este Credinţa! Românii trebuie să aibă libertatea de a trece pragul bisericilor oricând doresc. Fireşte, respectând regulile atât de necesare în limitarea răspândirii bolii”, a completat Tomac.
Liderul PMP a făcut o comparaţie în mersul la magazin şi cel la biserică. „Aşa cum avem dreptul să mergem în fiecare zi să cumpărăm o pâine, tot aşa trebuie să le garantăm românilor dreptul de a intra oricând în Biserică pentru a aprinde o lumânare. O spun în mod deschis şi asumat. Noi vom fi mereu alături de Biserică şi vom apăra toate cultele din România. O ţară fără credinţă devine o ţară fără viitor”, a conchis Eugen Tomac.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
11 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Măi To(lo)mac, chiar crezi că aşa obţii voturi? Păi cu Băsescu-Petrov +EBA în frunte, nici Dracu' nu te mai ajută să intri în parlament, BOR nici atâta.
Comentariu considerat abuziv.
Comentariu considerat abuziv.
Tomac tot tolomac. Daca e lege, sa fie la fel pentru toti. Ca biserica nu ofera imunitate decit pentru jmekeriile popilor, nu si contra virusilor. Ia-te de mînă cu Știrea, că sînteți la fel de dăștepți...
" O tara fara credinta este o tara fara viitor " . O tara care nu respecta dreptul de a crede dau nu, o tara care nu respecta drepturile persoanei si drepturile comunitatilor , care nu pot fi divergente si care se subsumeaza neaparat si intotdeauna binelui general este o tara cu viitor . Nu pot fi tolerate comportamente definite ele de multe ori drept credinta sau libertate de exprimare, daca ele contravin binelui public , sau devin atitudini sectare . Comunitatile de orice fel coagulate in jurul unor principii si interese comune , trebuiesc protejate, adevarat, nu insa incurajate sau tolerate pentru a face fronda impotriva binelui comun . Bineinteles ca binele public, binele comun, binele general, reprezinta notiuni care trebuie stabilite riguros si exact de catre societatea civila, de catre natiune , prin expertii sai si reprezinta momentul si epoca ; ca ele sint stabilite de multe ori de catre clici si grupari interlope care au preluat puterea de legiferare, executivul sau/si justitia, ca sint creatia unor lideri autoritari si a aparatului propriu , se intimpla de multe ori .
Vezi toate comentariile (11)