Tovarăşu’ Oprea, fii puţin atent aici: eşti un hoţ la fel ca Ponta. Punct

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu ştiu dacă şi ţie ţi se întâmplă să te uitaţi atent la indivizii care ne tot fură şi ne tot conduc, din când în când, vieţile. Dacă o faci, aşa cum fac şi eu, e imposibil să nu ştii cum e sentimentul acela inconfundabil de scârbă absolută, care te cuprinde atunci când îi priveşti, când îi asculţi.

Sunt ăia cu pântecele care le plesnesc de atâta nesimţire. Cu roşul în obraji de la prea multă îmbuibare. Cu ochii care le joacă mereu în cap după căpătuială. Cu tupeul pur de parveniţi. Îi ştii, sunt sigură. Îi ştii şi-ţi fac şi ţie silă.

Te întrebi, cateodată, când naiba va scăpa ţara de ei. Apoi, încerci să-i uiţi. Şi-i vezi din nou. Vin iar să-ţi jefuiască şi ultima fărâmă de viaţă pe care tot ei ţi-au mai lăsat-o. Îi vezi cum zac din nou pe fotoliile călduţe plătite tot de noi - de mine şi de tine - cu fiecare zi în care muncim până la inconştienţă, cu fiecare noapte în care ne gândim ce facem mâine să fie, poate, măcar cu un dram mai bine decât astăzi. Cu fiecare clipă în care dramul ăla de mai bine pare că nu mai vine niciodată. Atunci îi vezi. Sunt ei. Hienele care-ţi duc la groapă, în fiecare zi a vieţii tale, vis după vis. Mă uit cu scârbă la neocomuniştii ăştia pe care ne tot păcălim, din când în când, că-i alungăm din vieţile noastre. La indivizii şcoliţi în laboratoarele celor mai siniştri securişti care ne-au confiscat ţara, au jefuit-o şi au batjocorit-o ca cei mai nenorociţi infractori de drept comun. Mă uit la ei. Cât tupeu! Câtă minciună! Cât fals au îmbibat în ei.

Privesc şi eu, la fel ca tine, ruşinea naţională cu doctoratele furate. Şi nu mă miră că nişte snobi cu cel mult patru clase terminate pe bune şi cu tot felul de stele lipite aiurea pe ei, că nişte băieţaşi care nu ar trebui să se ridice mai sus de nivelul celor de cartier, ajunşi să ne confişte ţara, au plagiat şi şi-au luat, prin furt, doctoratele. Nu mă surprinde nici că n-au măcar bunul-simţ esenţial, pe care orice fiinţă, chiar şi ultima din lume, îl are, să facă pasul înapoi, atunci când toată ţara ştie că-s doar nişte plagiatori. Nu mă surprinde nici că îi vedem lipiţi în continuare de fotolii de prin palate. 

Ce mă surprinde, însă, la indivizii ca Ponta Victor Viorel sau ca Oprea Gabriel, plagiatori dovediţi, e tupeul cu care cred că ne pot minţi la infinit. Cât de tâmpiţi suntem în ochii lor, de indivizi ca ei cred că, după toate golăniile pe care le-au făcut în Guvern, în Parlament, după ce au călcat în picioare legi şi au inventat comisii care să le şteargă urmele de hoţi-plagiatori, după toate jafurile pe care le-au mascat în interes naţional, noi mai putem crede ceva din ce spun ei? Cât de prost poţi fi să îţi imaginezi că, în vremurile astea în care trăim, în care informaţiile nu mai înseamnă doar ceea ce tu şi cu securiştii tăi aruncaţi ţării prin nişte hârţoage şi ecrane controlate de voi? Cât de înapoiat poţi fi să nu-ţi dai seama că, gata!, au trecut vremurile în care un popor întreg ştia de frica unor politruci? Ce minte bolnavă şi pierdută poţi avea să crezi că tu, un individ slab, lipsit de orice valoare, de orice urmă de moralitate, de inteligenţă sănătoasă, inventat de un sistem extrem de putred, poţi controla la infinit viaţa unui întreg popor?  

Mă uit la Ponta. Ce ruşine! Să ajungi premierul unei ţări, chiar şi aşa cum a ajuns el, susţinut de marea famiglie de neocomunişti şi de securişti, şi să fii, de fapt, un plagiator de ultimă speţă. Să mai apari aşa în faţa ţării tale şi, chiar şi după ce s-a dovedit că ţi-ai furat teza de doctorat, să vii cu glume proaste, să faci mişto că-ţi dai un doctorat în tehnocraţi. Ce hal de premier!

Mă uit la Oprea. Tupeul absolut! Generalul făcut de nişte grupuri dubioase ministru de Interne, al Apărării, vicepremier, care nu poate pricepe nici acum, după atâta timp de când a fost alungat şi bătut cu pietre de propriul popor, că-i gata! S-a terminat cu vremurile în care toate slugile din administraţie, toţi lipitorii de afişe şi toţi interlopii îi pupau mâinile şi sugrumau împreună ţara asta. Să ai tupeul să susţii în continuare că tu nu ţi-ai furat teza de doctorat, asta după ce-i dovedit că ai plagiat, după ce şi ultimul prost al naţiei înţelege că hârţoagele copiate de tine sau de vreo slugă de-a ta de prin cărţile altora, fără să pui măcar o dată ghilimele, n-au cum să fie niciodată o lucrare de doctorat.

Să nu-ţi dai seama cât de ridicol eşti când spui că mergi cu furăciunea ta în faţa unor magistraţi. Să ai îndrăzneala să spui că, în 2000, când tu ţi-ai susţinut lucrarea, ai respectat „toate normele academice şi legale în vigoare la momentul respectiv”. Câtă minciună! Câtă neruşinare! Adică în 2000 era permis să furi, cuvânt cu cuvânt, ce au scris alţii, fără să citezi sursa, aşa cum e firesc. Mai trist e că în 2000, la fel ca şi acum, tu ai rămas un doctor-hoţ. Un simplu hoţ, la fel ca cei de buzunare.    

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite