Trădarea intelectualilor Liiceanu şi Tismăneanu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi lista poate continua. Din păcate, titlul nu este nici original, nici nou. Doar trist, actual şi adevărat. Ni se întâmplă, nouă românilor (nu mă interesează, acum, că se mai întâmplă şi altora), ca din când în când — dar totuşi cam prea des — o bună parte a „spumei” intelectualităţii să trădeze cauza democraţiei.

Nici măcar nu mai contează din ce motive o fac. Se presupune că acţionează sincer, cu bună-credinţă ("se sparie gândul" c-ar putea fi altfel!). În anumite momente istorice, aşa cum este şi acesta pe care-l trăim, eu le numesc, fără ezitare, inconştienţă şi trădare, nu importă că-s involuntare! 

Argumentul meu major este cel al experienţei personale, ce mă înfioară în această clipă, prin deja-vu-ul pe care mi-l cauzează acest "derapaj intelectual" grav la care asistăm, numit susţinerea candidaturii Monicăi Macovei. Nu voi insista prea mult asupra descifrării motivelor pentru care această doamnă candidează, pentru că mi se face pur şi simplu rău. În schimb nu pot să tac şi să nu-mi manifest oripilarea faţă de "manifestele" prin care e sprijinită, în ceea ce mie mi se pare a fi o incredibilă "beznă a minţii", de către nume sonore ale intelectualităţii româneşti!

Experienţa de care am pomenit e candidatura la alegerile prezidenţiale a lui Nicolae Manolescu (un personaj de o calitate intelectuală —cel puţin — net superioară acestei doamne, scuzată-mi fie asocierea!), în 1996, pe care am susţinut-o activ, cu toată mintea şi energia mea. În imberbitatea mea, mă gândeam că fac bine, că un intelectual (prin dorinţă, cel puţin) e musai să susţină un mare intelectual, şi nu unul "mic", recte Emil Constantinescu. 

Rezultatul acelor alegeri cruciale pentru democraţia românească (prima schimbare de putere de după Revoluţie) a fost pănă la urmă cel dorit de marea majoritate a intelectualităţii, conştientă că România nu era (şi nu cred că va fi vreodată) pregătită să-şi aleagă preşedinte un Havel (şi nici măcar un Pleşu...). În privinţa candidatului "cel bun", consecinţele participării sale au fost mult mai grave decât pierderea alegerilor cu un scor infim, deoarece voturile care au însoţit, în general, lista "prezidenţiabililor", au mers şi la partidele lor. Altfel spus, s-au risipit, în loc să se ducă acolo unde —logic — se cuvenea, adică să întărească reprezentarea parlamentară a CDR-ului, întrucât Alianţa Civic-Liberală ("ACL"!), al cărei lider era Manolescu, nici măcar nu a intrat în Parlament! 

Bun —pot zice cei mai optimişti din fire —, dar acum nu sunt şi alegeri parlamentare, deci care e problema?! Votăm în turul I cu "binele —politic —întruchipat" (în femeie, asta e singura ei calitate certă), iar în turul II ne încolonăm cuminţi să alegem cu toţii "răul cel mai mic", pe numele lui, Klaus Johannis. Complet aiurea, logica asta pernicioasă! Ura e deja cauzată, falia e căscată, de simpla sugerare a ideei "răul cel mai mic", într-o ţară în care politica s-a făcut dintotdeauna cu (prea multă) patimă, într-un moment în care unitatea în rândurile Opoziţiei şi a votanţilor acesteia e mai importantă (poate) decât oricând!

Se vor găsi destui (probabil exact câţi trebuie pentru a face diferenţa, Doamne fereşte!) intelectuali "adevăraţi", care vor urma cu religiozitate —exagerată, fiindcă domnii menţionaţi şi alţii ca dânşii nu zic să nu fie votat deloc "neamţul", ci nu de la început, transformându-l astfel într-un fel de surogat politic — îndemnul public dat de modelele lor culturale (Gabriel Liiceanu chiar e aşa ceva, în mod evident) şi care nu vor pune ştampila pe cineva "rău", fie el şi "cel mai mic" (ironic...), nici din a doua încercare...

Asta vreţi oare să se întâmple, dragi intelectuali care ştiţi voi ce vreţi, că de aia sunteţi intelectuali?! 

Pot s-o înţeleg pe Elena Udrea în demersul ei, cel puţin pentru că are de tras după ea un partid. Dar Monica Macovei ce trage după ea, păcatele mele!, în afară de o seamă de intelectuali de prestigiu, pardon, de fost prestigiu, deoarece acum tocmai li se face ţăndări?! Nu e oare limpede pentru orice om care nu şi-a pierdut complet minţile că nu are nici cea mai mică şansă, că tot ceea ce face această "duduie politică" compromite însăsi conştientizarea profundă a pericolului enorm care ne pândeşte?! 

Exagerez oare comparând (şi păstrând totodată proporţiile) gesturile acestor intelectuali care o susţin activ pe doamna încruntată şi încrâncenată, printr-un soi de prozelitism neruşinat, punându-şi toată reputaţia la bătaie (un "santaj intelectual"!), cu colaboraţionismul cu naziştii a unei bune părţi a elitei franceze?...Sau preferaţi, "pe invers" (aparent) comparaţia cu cei care-l adulau public (şi sincer!) pe Stalin şi comunismul, câţiva ani mai târziu (tot francezi, că doar nu degeaba suntem francofili), spre disperarea "intelighenţiei" româneşti, scăpate din iadul comunist?

Cu ce am greşit oare atât de mult, noi românii, ca să ni se împuţineze şi reperele spirituale, şi aşa mai puţine decât ar trebui...?! 

Aş fi vrut să nu mai simt vreodată nevoia să scriu aşa ceva...

Postfaţă

Întrucât am folosit, într-o repetiţie forţată, excesiv poate, cuvântul "intelectual", mă simt nevoit să spun, pe scurt, şi ce cred eu că înseamnă. Un intelectual, în opinia mea, este acel cetăţean căruia îi pasă şi de altceva, în afara propriului interes îngust, care identifică corect "binele comun" şi are tribulaţii, atunci când trebuie să aleaga între acesta şi propriul "bine", o fiinţă morală capabilă să dezvolte o minimă empatie cu semenii săi. Pentru mine, noţiunea este esenţialmente umanistă şi nu are legătura cu cantitatea de informaţii şi de diplome deţinute, ci cu îmbogăţirea spirituală şi cu îmbunătăţirea comportamentului social al individului. Calitatea de intelectual este un merit personal, si nu un dat, e transfomarea utilă pe care cultura o aduce în viaţa unui om. Din punctul meu de vedere, marea majoritate a politicienilor noştri nu sunt intelectuali.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite