Traian Băsescu: „Fac un apel la preşedintele Ucrainei să nu trimită armata pe străzi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu, a făcut un apel, sâmbătă, omologului său ucrainean, Viktor Ianukovici, în cadrul Conferinţei pentru Securitate de la Munchen, să nu scoată armata pe străzi împotriva demonstranţilor, în contextul crizei politice de la Kiev, informează site-ului caleaeuropeană.ro

Şeful statului a îndemnat liderii de la Kiev să găseasca o soluţie paşnică la conflictul din Ucraina şi i-a cerut preşedintelui Ianukovici să nu folosească armata împotriva demonstranţilor din stradă. Tot şeful statului a subliniat faptul că România, alături de celelalte ţări europene din apropierea Ucrainei, trebuie să înţeleagă riscul din regiune.

„Dezastrul în domeniul securităţii ar fi ca în Ucraina să intervină armata pentru a calma situaţia. Fac un apel la preşedintele Ucrainei să nu trimită armata pe strazi. Acest panel nu ar fi existat dacă nu ar fi fost instabilitatea din Ucraina. Era previzibil ce se va întâmpla în ţările din Parteneriatul Estic. Probabil noi, europenii de la graniţa cu Ucraina trebuie să înţelegem acest risc. Nu a fost analizat de la început”, a declarat preşedintele României, prezent la Conferinţa pentru Securitate de la Munchen, potrivit caleaeuropeană.ro.

Traian Băsescu a mai spus că în prezent mentalitatea Uniunii Europene, cea a principiilor democratice şi a prosperităţii, s-a întâlnit cu mentalitatea şi modul de reacţie a statelor din fosta URSS.

„Ce cred că se întâmplă este că UE - principiile democratice şi şansele de prosperitate de a garanta prosperitatea pentru cetăţeni prin apropierea de NATO şi UE -, s-a întâlnit cu mentalităţile şi modurile de a reacţiona caractersitic statelor din fosta URSS. Un exemplu – în momentul de faţă, unele ţări foste comuniste ca România sau Polonia sunt membre UE. În niciuna nu a existat opoziţie la calea pro-europeană sau pro NATO. Prin Parteneriatul Estic au intrat state care au ieşit din comunism dar sunt şi partide care vor integrare în proiectul Euroasiatic al Moscovei. Unii politicieni cred că elemente din fosta URSS pot fi controlate de Moscova. Guvernul şi Opoziţia care au orientări pro-europene sau Euro-asiatice fac situaţia mai complicată”, a mai declarat Traian Băsescu.

Şeful statului a continuat discursul său prin a reitera nevoia Uniunii Europene de a oferi o perspectivă concretă de aderare a Ucrainei.

„E nevoie de o abordare mai consistentă. Nu poţi doar să le inviţi la Asociere dar să le spui că nu e o garanţie că vor intra în UE. Cred că UE trebuie să fie mai puternică în crearea perspectivei de intrare în UE”, a spus şeful statului.

Traian Băsescu a mai declarat că o parte din statele Parteneriatului Estic au conflicte îngheţate şi au nevoie urgentă de o rezolvare concretă a lor.

„Un alt lucru este că din toate cele şase state ale Parteneriatului Estic, patru au conflicte îngheţate. Trebuie să găsim o soluţie ca toate aceste state să rezolve pentru totdeauna aceste conflicte îngheţate. Aceste state nu au perspectiva apartenenţei la UE daca nu îşi rezolvă conflictele”, a mai spus Traiăn Băsescu, la Munchen.

Cu o zi înainte, vineri, Traian Băsescu a avut o întrevedere cu omologul său, Joachim Gauck, şi cu Hans-Gert Pöttering, fost preşedinte al Parlamentului European. Cei doi lideri au discutat despre planurile şi implicarea pe care un stat ar trebui să le aibă în combaterea corupţiei. De asemenea, cei doi oficiali au făcut şi o evaluare asupra performanţei sistemelor judiciare din ţările aflate în tranziţie.


Citeşte şi:

Băsescu discută la Munchen cu liderul CSU din Bundestag şi participă la o conferinţă de securitate

Preşedintele Traian Băsescu se întâlneşte, sâmbătă, la Munchen, cu şefa grupului CSU din Bundestag, Gerda Hasselfeldt, şi cu parlamentarul Bernd Fabritius, preşedinte al Federaţiei Saşilor Transilvăneni, urmând să participe şi la o conferinţă despre securitate şi stabilitate regională.

Traian Băsescu: „Am fi foarte interesaţi dacă Deutsche Bahn ar privi către licitaţia de privatizare CFR Marfă”

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, vineri, jurnaliştilor germani, în cadrul vizitei sale oficiale de la Munchen, că România ar fi foarte interesată dacă grupul feroviar Deutsche Bahn ar dori să participe la licitaţia de privatizare a companiei CFR Marfă.

Traian Băsescu: „Romii care trag de cetăţeni deranjează mai mult decât un bancher care fură miliarde”. Drăghici dă replica

Persoanele de etnie romă, plecate din România, deranjează pentru că trag de cetăţeni şi cer bani sau de mâncare, acest comportament fiind mai vizibil decât furtul unui bancher a declarat, vineri, preşedintele Traian Băsescu, în cadrul unei conferinţe cu jurnaliştii germani.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite