Traian Băsescu, printre ultimii şefi de stat care se vor întâlni cu Papa Benedict al XVI-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu va avea o întâlnire cu Papa Benedict al XVI-lea FOTO Reuters
Traian Băsescu va avea o întâlnire cu Papa Benedict al XVI-lea FOTO Reuters

Papa Benedict al XVI-lea şi anunţat demisia, care va deveni oficială începând cu data de 28 februarie. Vaticanul a anunţat însă că Papa nu îşi va schimba programul obişnuit şi-şi va respecta toate îndatoririle până în ultima zi de mandat. Preşedintele Traian Băsescu avea programată o întâlnire cu Papa chiar în această săptămână, iar întrevederea dintre cei doi va avea loc.

„Nicio modificare nu va fi operată în agenda de întâlniri a Papei Benedict al XVI-lea până la finalul lunii februarie", a anunţat purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Federico Lombardi.

Lombardi a confirmat că Papa Benedict al XVI-lea avea programate două întâlniri cu şefi de stat. Una este cea cu preşedintele României Traian Băsescu, cealaltă cu preşedintele Guatemalei, Otto Perez Molina.

Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi Papa Benedict al XVI-lea este programată pentru vineri.

Preşedintele Traian Băsescu s-a mai întâlnit odată cu Papa Benedict al XVI-lea în anul 2008. Atunci, preşedintele şi soţia sa au fost primiţi de Papă la reşedinţa de vară de la Castel Gandolfo.

Papa Benedict al XVI-lea a luat prin surprindere intreaga creştinătate, când şi-a anunţat demisia din funcţia Pontificală. Sfântul Părinte a invocat motive de sănătate şi a precizat că această demisie va deveni oficială pe data de 28 februarie 2013.

„După ce mi-am examinat în mod repetat conştiinţa în faţa lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea că puterile mele, din cauza vârstei avansate, nu mai sunt potrivite pentru a exercita în mod adecvat funcţia pontificală”, le-a spus Papa cardinalilor.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite