Politică

articolul anterior articolul urmator

Traian Băsescu a semnat decretul pentru revocarea din funcţie a lui Relu Fenechiu

8
12 Jul 2013 18:11:40
Autor: Alina Boghiceanu
Traian Băsescu
Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul prin care Relu Fenechiu a fost revocat din funcţie, la propunerea prim-ministrului. De asemenea, preşedintele a semnat decretul prin care prim-ministrul Victor Ponta a fost desemnat interimar la Ministerul Transporturilor.

Ministrul demisionar al Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat pentru Mediafax că până în prezent nu a tratat cu seriozitate procesul în care este implicat deoarece ştia că este nevinovat, dar că din acest moment va trata cu seriozitate cazul. Totodată, acesta a precizat că nu îşi va da demisia din Parlament.

„Nu mai fac niciun comentariu, pentru că nu înţeleg nimic. Mă voi lupta în continuare. Ştiindu-mă nevinovat, nu am tratat procesul cu seriozitate, însă din acest moment îl voi trata“, a declarat Fenechiu.

El a precizat că în perioada următoare va prezenta o serie de documente în premieră care îi demonstrează nevinovăţia.

Totodată, Ministrul demisionar al Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că nu va demisiona din Parlament. El este deputat din partea PNL.

Victor Ponta, interimar la Transporturi în locul lui Relu Fenechiu

PDL cere demisia lui Victor Ponta. Motivul: L-a ţinut în Guvern pe ministrul Relu Fenechiu

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Utilizator Adevărul
12.07.2013, 19:29:44

Comentariu considerat abuziv.

Liviu Dumitru
12.07.2013, 20:06:10

Nesimtire crasa la acesti ''tauni'' care sug din sangele poporului, pe primele pagini in toata tara este in ''top''' bacalaureatul, avem un prim ministru plagiator, ce sa invete copii nostrii de la acest ''om'',ce exemplu, lipsa de minima demnitate , ce exemplu ministrii din guvernul ponta,fenechiu. Se agata cu totii de functii, incalcarea legii a devenit obisnuinta.Am ''prins'' comentariul ''domnului'' rizoaica si dumitru,pana a fi sters...''omule'' basescu este cum este, ok. dara flacai astia tineri cum par comparativ, intreb, hai sa judecam fara partipriuri,obiectiv...se pare ca daca scuipi la colt de strada se rupe asfaltul, sigur sunt destui asa ,de aceea sunt multe sosele proaste si f. proaste...

unU
12.07.2013, 21:19:21

De cand astepta ne-simpaticul semi-vazator sa-l schimbe pe Fenechiu, numa' el stie ! Ceasul ticaie, insa, pentru toata lumea ! Tic-tac, tic-tac ...

+1 (1 vot)
xmann
12.07.2013, 21:50:26

hai sa recunoastem, cu unii ministri penali a avut dreptate, are un ochi format pt infractori. marele lui pacat este ca nu se uita niciodata in oglinda.

unU
12.07.2013, 22:00:51

Hai sa recunoastem sa SRI e in mana lui, ca altfel, la cat de chior e...

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările