Traian Băsescu- un personaj descins din Caragiale

Îmi revine tot mai frecvent în minte în aceste zile o imagine de la începutul iernii anului 2004. După ce a preluat cu ochii în lacrimi mandatul de candidat la alegerile prezidenţiale- celebrul moment Dragă Stolo!- după ce şi-a asumat ceea ce mai toată lumea socotea a fi o misiune imposibilă- Adrian Năstase ne părea aproape tuturor invincibil- primarul general al Capitalei, dl. Traian Băsescu, a avut în ziua alegerilor o apariţie marţială.

Îmbrăcat in pulovăr- nu, nu de culoare roşie, aşa cum a avut la Revoluţie dl Petre Roman pe care deja îl scosese în cel mai machiavelic chip cu putinţă din circuitul marii politici- momentul Petre, eşti cel mai bun! devenise deja istorie- candidatul la preşedinţie din partea Alianţei DA, dl. Traian Băsescu, cerea, cu ochii bulbucaţi de furie, arestări în masă. Era obligatoriu, după mintiuca disperată a lui Băsescu, să fie umflaţi, duşi la secţie şi anchetaţi de să le iasă untul din ei toţi cei pe care primarul general al Capitalei îi bănuia că ar fi furat, mistificat, falsificat rezultatul consultării populare.

Însă surpriză! Doar la puţină vreme după ce acuzele lui Traian Băsescu s-au dovedit complet nefondate iar cel ce le-a formulat a ajuns locatar principal la Cotroceni, unul dintre cei acuzaţi de fraudă avea să devină consilier prezidenţial, necondiţionat şi ridicol ţuţăr, mai apoi şi ministru al Muncii într-unul dintre guvernele conduse de formă de un pitic politic pe nume Emil Boc. Fapt care spune multe despre firea şi caracterul fostului preşedinte al României. Dar şi despre sociologul cu pricina.

Încă de la începutul primului său mandat de preşedinte, dl. Traian Băsescu s-a declarat un vajnic apărător, un salvator al Statului de drept. Un combatant neprihănit şi fără teamă pe frontul luptei anti-corupţie. Dl Băsescu  s-a proclamat la fiecare apariţie publică, televizată- si am avut parte de astfel de ieşiri cu nemiluita, de ajunsese să ni se aplece- că oricine a greşit trebuie să plătească. Şi nu oricum, nu cu jumătate de măsură, ci cu ani buni de închisoare. Adică de puşcărie. Unul dintre cuvintele favorite ale intransigentului nostru (fost) preşedinte.

Iată că la doi ani şi ceva după ce – slavă Domnului! -nu mai este preşedinte, ci doar senator în Parlamentul României, reprezentând acolo, cel mai adesea la modul clovnesc, un partid care nu face nici cât  două cepe degerate, dl. Băsescu s-a sucit cu totul. Propune amendamente mai mult decât generoase la Legea graţierii. Se ia la trântă cu propriul său partid. Se contrează la scenă publică cu fostul lui ziarist de casă Robert Turcescu. Parlamentarul Traian Băsescu vrea să fie iertaţi, măcar de o parte din pedeapsă, până şi cei vinovaţi de fapte de corupţie. Chiar şi duşmanul său de moarte, dl, Dan Voiculescu, fiindcă doar astfel o poate scăpa de închisoare pe trecuta mare speranţă a politicii din România, fatala blondă de la Cotroceni, Elena Udrea. Care se pare că ştie multe şi că e gata să împărtăşească cele ştiute dacă dl. Băsescu nu o scapă de cei şase ani de închisoare cu care a fost gratulată de prima instanţă.

Dl. Traian Băsescu pozează acum în ins animat de sentimente umanitare. Nu mai ia în derâdere nici faptul că femeile cu copii se numesc mămici. Aşa cum făcea pe vremea când îndruga verzi şi uscate, cinisme în cascadă, în emisiunile anume comandate la TVR şi difuzate cu maximă  prioritate de tandemul Alexandru Lăzescu-Rodica Culcer.

Traian Băsescu este un personaj descins din Caragiale. Un Coriolan Drăgănescu al vremurilor noastre.