Politică

articolul anterior articolul urmator

Tratatul de la Trianon - eveniment cu semnificaţie pentru viitor sau sfârşitul unei perioade istorice? (II)

9
4 Jun 2020 10:05:32
Radu Carp

Revoluţia bolşevică din Ungaria a făcut ca lucrările Conferinţei de Pace să fie accelerate. Delimitarea frontierelor la nivel tehnic a fost rapid parafată din punct de vedere politic. Abia odată cu finalizarea discuţiilor politice s-a realizat faptul că în total trei milioane de maghiari se vor afla în afara graniţelor Ungariei.

Ar fi fost momentul favorabil pentru ca Ungaria să reformuleze propriile sale argumente dar, încă o dată, lipsa unui partener credibil de dialog la Budapesta a făcut ca opoziţia la soluţia politică agreată la Paris să nu se manifeste.

Ȋn lunile următoare, consolidarea succesului Revoluţiei Ruse şi extinderea ideii comuniste în Europa au fost decisive în formarea unei poziţii faţă de Ungaria. Preocuparea majoră a fost de a nu oferi posibilitatea creării unui coridor între Rusia sovietică şi Ungaria. Forţele armate ale Ungariei au fost limitate la 35000 de voluntari, insuficiente chiar şi pentru apărarea propriilor frontiere noi. Ungaria a devenit expusă invaziilor terestre din toate direcţiile, devenind lipsită de frontiere naturale (Munţii Carpaţi). Desigur, nu acesta a fost criteriul care a stat la baza delimitărilor teritoriale ci, atunci când puterile occidentale au realizat acest rezultat, au considerat că este un avantaj dar deopotrivă un dezavantaj (cucerirea Ruteniei subcarpatice sau a unei părţi din România ar fi fost suficientă pentru crearea unui coridor de invazie a forţelor bolşevice, deschizând calea către Europa Centrală).

Foarte târziu puterile occidentale au realizat că un rezultat complet nefavorabil Ungariei va duce la radicalizarea climatului politic intern, la manifestări iredentiste şi ultra-naţionaliste. Abia în martie 1919 Lloyd George afirma că nu va fi pace în Europa Centrală dacă în fiecare stat din jurul Ungariei va exista o minoritate maghiară consistentă. Argumentul nu a fost dus mai departe, pericolul bolşevic era mult prea mare pentru a fi ignorat în luarea deciziei finale. Opinia lui Lloyd George nu era împărtăşită de propriul Minister de Externe: ministrul Arthur Balfour şi ulterior lordul Curzon s-au manifestat prompt în favoarea respectării opiniilor experţilor în ceea ce priveşte delimitarea frontierelor.

Atunci când ar fi putut să aibă un cuvânt de spus, Ungaria nu a putut reacţiona, din motive de politică internă. După experimentul Bela Kun, climatul era teoretic mai favorabil dar a intervenit un alt factor: oboseala acumulată după patru ani de război şi peste un an de negocieri diplomatice. Harold Nicolson nota în jurnalul său faptul că neinvitarea Ungariei la discuţii după căderea lui Bela Kun a fost o greşeală dar adăuga: “oricum nu ar mai fi contat”. Nicolson avea perfectă dreptate: era prea târziu pentru a invita Ungaria, deciziile erau deja luate, delegaţii doreau să încheie cât mai repede un maraton diplomatic.

Chiar şi în acest context, Ungaria a primit o scrisoare de invitaţie din partea lui Clemenceau în data de 25 noiembrie 1919. Delegaţia condusă de contele Albert Apponyi a ajuns la Paris pe data de 6 ianuarie 1020. Proiectul de tratat pe marginea căruia au început discuţiile era de fapt identic cu cel agreat la nivel tehnic la începutul anului 1919. Abia din acest moment Ungaria începe să-şi prezinte propriile argumente. Singurul argument considerat a avea un oarecare potenţial de a fi acceptat a fost cel legat de organizarea unor plebiscite în zonele atribuite altor state unde locuia o minoritate maghiară consistentă. Era însă prea târziu. Voinţa exprimată la Alba Iulia era deja pusă în aplicare şi nu putea fi contestată. Cum acest argument nu a avut succes pe moment, delegaţia maghiară a început o altfel de abordare. Apponyi a realizat că logicii trasării trasării graniţelor pe criterii etnice nu i se putea opune decât logica unor considerente etnice şi economice. După întoarcerea delegaţiei maghiare la Budapesta, au început cele mai spectaculoase şi disperate tratative care au precedat Tratatul de la Trianon: Ungaria a pledat pe lângă Franţa, oferind în martie 1920 totalitatea căilor sale ferate, un contract pentru construirea unui port comercial pe Dunăre şi pachetul majoritar de acţiuni la Banca de Credit Maghiar. Ungaria se aştepta ca în schimbul acestor concesii să existe o atitudine mai favorabilă din partea Franţei în negocierile de la Paris cu România şi Cehoslovacia. Ȋncercarea Ungariei de a determina o negociere mai favorabilă a fost privită cu dezinteres de Maurice Paleologue, noul secretar - general al Ministerului de Externe francez. Franţa considera că îşi realizează mai eficient obiectivele de politică externă în Europa Centrală prin continuarea poziţiei sale iniţiale, iar concesiile din partea Ungariei au fost considerate lipsite de importanţă.

Discuţiile au fost reluate în mai 1920, sub conducerea noului prim - ministru Etienne Millerand care îl înlocuia pe Clemenceau. Millerand a început dialogul cu Apponyi pe un ton lipsit de orice posibilitate de comprimis: “o stare de fapt, chiar şi milenară, nu poate exista dacă s-a dovedit că este contrară justiţiei”. Cererea de a organiza plebiscite a fost de asemenea respinsă în mod explicit. Motivaţia lui Millerand merită a fi reprodusă integral:

“Voinţa poporului a fost exprimată în octombrie şi noiembrie 1918 cu ocazia colapsului dublei monarhii atunci când popoarele, oprimate de atâta vreme, s-au exprimat în favoarea unităţii cu fraţii lor italieni, români, iugoslavi, cehoslovaci. Evenimentele care au avut loc de atunci constituie mai multe dovezi pentru sentimentele naţionalităţilor care erau supuse în trecut Coroanei Sfântului Ştefan. Măsurile întârziate ale guvernului maghiar pentru a satisface cererea naţionalităţilor pentru autonomie nu pot crea nicio iluzie; pentru o lungă perioadă, toate eforturile politicii maghiare au fost direcţionate pentru a nu fi auzită vocea minorităţilor entice”.

Ungaria nu mai avea practic nicio carte de jucat. Singura posibilitate la îndemână era ca Tratatul de la Trianon să fie semnat de oficiali de rang secund, pentru a nu se considera că este recunoscută o cedare ruşinoasă: tratatul este semnat la 4 iunie 1920 de un ministru şi de ambasadorul Ungariei în Franţa.

Tratativele diplomatice din perioada 1919 - 1920 nu au făcut altceva decât să certifice noile frontiere determinate ce evoluţia evenimentelor ce au urmat afirmării nevoiii de auto-determinare a naţiunilor din monarhia austro - ungară. Delimitările definitivate în mare parte în 1918 nu mai puteau fi modificate decât prin intervenţia puterilor occidentale, o ipoteză care nu a fost niciodată luată în calcul. Comisiile tehnice care au lucrat în timpul Conferinţei de Pace de la Paris au avut un mandat limitat: impunerea unui criteriu în ceea ce priveşte trasarea unor frontiere care erau deja trasate de facto.

Să admitem că varianta plebiscitelor, propusă de Ungaria, ar fi fost acceptată. Să presupunem că un astfel de plebiscit ar fi avut loc în ceea ce maghiarii consideră a fi Ţinutul Secuiesc. Zona respectivă nu ar fi putut să fie desprinsă de România, întrucât este la mare depărtare de frontieră. Să ne imaginăm că un plebiscit ar fi avut loc în zonele de graniţă - Arad, Oradea, Satu Mare - oraşe populate la acea vreme de o majoritate maghiară. Ȋntre aceste oraşe se aflau însă comunităţi româneşti compacte. Soluţia plebiscitului ar fi fost neconcludentă. La fel s-ar fi întâmplat şi în zonele locuite de maghiari din Slovacia. Singura regiune în care logica plebiscitului ar fi putut să funcţioneze - şi chiar a funcţionat - era cea a statutului Sopron. Consultarea a dus la refuzul încorporării la Austria. Este posibil ca de fapt Apponyi să fi avut în vedere doar situaţia Sopron atunci când a făcut propunerea organizării unor plebiscite. Plebiscitul respectiv a avut loc la un an si jumătate de la Tratatul de la Trianon, în decembrie 1921 şi 2/3 din cei chestionaţi s-au pronunţat în favoarea încorporării în Ungaria. A fost o minimă compensaţie obţinută de Ungaria - de fapt, unica posibilă în acel context.

Cum se explică până la urmă faptul că Ungaria a pierdut 2/3 din teritoriul său de dinainte de 1918? Pierderea nu este rezultatul negocierilor de pace şi nici al înfrângerii Austro - Ungariei în război (Germania a pierdut o parte infimă din teritoriul său de dinainte de 1918). Dominaţia bolşevică de la Budapesta a jucat un rol în incapacitatea Ungariei de a formula unele argumente în favoarea sa şi de a se face auzită la Paris. Totuşi, după cum am văzut, chiar şi un guvern democratic al Ungariei nu a reuşit să întoarcă soarta tratativelor de pace.

Dacă Ungaria ar fi avut un guvern democratic imediat după sfârşitul dublei monarhii, dacă ar fi mizat pe argumentul concesiilor economice imediat ce au început negocierile de pace, poziţia sa la final ar fi fost alta? Răspunsul este mai degrabă negativ: probabil că în acest caz Ungaria s-ar fi bucurat de un statut mai privilegiat din punct de vedere economic, nefiind nevoită să plătească despăgubiri de război atât de mari dar frontierele ar fi rămas aceleaşi.

Tratatul de la Trianon a fost aşadar consecinţa logică a situaţiei existente în Ungaria în timpul ultimelor secole. Ȋncă de la 1848 întrebarea fundamentală a liberalilor maghiari a fost cum poate fi asigurat un model liberal şi democratic deopotrivă, fără a acorda minorităţilor aceleaşi drepturi care erau revendicate pentru majoritate. Cei care au susţinut că acordarea aceloraşi drepturi pentru minoritari şi pentru majoritari este singura cale de impunere a modelului liberal au fost în cele din urmă în minoritate. Treptat, modelul modernizării corelat cu afirmarea unei singure naţiuni, cea maghiară, în detrimentul altora, s-a impus. Românii, slovacii, croaţii, sârbii nu au văzut Ungaria drept un stat care ar putea să le asigure drepturile legitime. Care au fost cauzele pentru care un model opresiv la adresa minorităţilor s-a impus în Ungaria în perioada 1848 - 1918 ar fi trebuit să fie o temă majoră de reflecţie în contextul aniversării Tratatului de la Trianon. De fapt, data de 4 iunie 1920 nu are semnificaţia unui moment istoric, ci mai degrabă cea a unui moment la care o perioadă istorică se încheie. Pentru maghiari, momentul respectiv a fost supra-licitat ideologic. Pentru români, slovaci, croaţi, sârbi nu există niciun motiv de sărbătoare - revendicările acestor naţiuni erau satisfăcute integral înainte de 4 iunie 1920. Este important însă a cunoaşte felul în care factorii ce duc la o situaţie limită în viaţa unei naţiuni precum cea maghiară ar fi putut să nu se manifeste. Odată ce obsesia Trianon nu va mai exista, la maghiari dar şi la români (ideea de a sărbători semnarea Trataului de la Trianon în România nu are niciun fundament) deoarece nu este bazată pe înlănţuirea evenimentelor istorice, calea pentru reconciliere este larg deschisă. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

Lucifer
4.06.2020, 12:20:20

Autorul pare că motivează cum că Hungaria a negociat prost în 1918-1920, din cauze interne(!?), deşi principalul argument a fost ÎNFRÂNGEREA în Război, de-abia apoi emanciparea naţiunilor oprimate de dualismul austro-hunhar sau situaţia internă din Hungaria. Situaţia s-a menţinut după al II-lea război mondial şi apoi la Conferinţa de pace şi securitate de la Helsinki. Totuşi, DE CE acum, după 100 de ani(!!) se readuce în discuţie problema Trianon? Opinez că EXISTĂ deja o Triplă Alianţă revanşardă şi revizionistă formată din Germania(plus Austria), Rusia şi Hungaria care nu se împacă cu tratatele de pace existente. Principalele obiective: controlul Europei Centrale şi de Est şi revizuirile teritoriale ca în 1938( Cehoslovacia), 1939-1940( hăcuirea Poloniei şi României) şi 1941(!?) cu hăcuirea Iugoslaviei. Aşa că un nou pact Germania-Rusia pluteşte deasupra Europei de Est, cu Hungaria pe post de jolly-joker germano-rus....

-4 (8 voturi)
Cioc
6.06.2020, 12:00:39

Pasarea Mihai Viteazu... Dar cu Basarabia cum stam stimabile? Oare romanii sunt fericiti si impacati cu tratatele?

+2 (4 voturi)
Ghita Bizonu'
5.06.2020, 06:10:14

Olalal saraca de ea Ungaria !!!! Da in lata ordine de idei - chiar credeti ca la 1919 croatii erau dispusi sa ra,ana sub steag unguresc? Da slovacii? Si in definitiv ce atata tevatura cu Ungaria? Pai Unagria asta nu era parte a Imperiul Asutriac fost Sf Imperiu Roman?! vai saraca Austrie care a eliberat de sub tirci pe unguri si care a fots tatata ata de nedrept de unguri !!!! E? Cum suna jelania asta?

-2 (6 voturi)
Cioc
6.06.2020, 12:17:53

Mai studiaza un pic istoria Ungariei stimabile. Austria nu era imperiu niciodata. Imperiul era cel Sfant Romano_German. Suverani Habsburgi au purtat titlul de imparat romano-german, acesta vand efect pe plan international. Pe plan intern suveranul Habsburg era Printul Austriel-Regele Ungariei( si a Croatieí, caci regii maghiari au castigat acest drept in sec.14, intrucat casa regala croata s-a stins, nu a avut mostenitor barbat)-Regele Bohemiei(Cehiei)... Nu a fost Austria cel care a alergat turcii de pe teritoriul regatului maghiar si croat ci Sfanta Alianta format pentru aceste razboaie. Conducatorul ostilor ara intradevva totdeauna un general al curii vieneze: Montecuccoli, Eugen de Savoya

+2 (4 voturi)
Coco
6.06.2020, 17:11:42

''Regele Ungariei( si a Croatieí, caci regii maghiari au castigat acest drept in sec.14, intrucat casa regala croata s-a stins, nu a avut mostenitor barbat)'' Paiii cum interpretezi mata legile, ungurii odata cu inceperea dinastiei Angevine au intrat sub protectia francezilor si nu inteleg de ce-i mai criticati atata pe francezi.

-1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (9)