Tudose, după ce Comisia Europeană a transmis primele observaţii pentru PNRR: Demisia, incompetenţilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Tudose FOTO: Facebook/ Partidul Social Democrat
Mihai Tudose FOTO: Facebook/ Partidul Social Democrat

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose este de părere că prin observaţiile făcute de Comisia Europeană asupra Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ţara noastră ratează încasarea a 4 miliarde de euro din prefinanţări. Astfel, Tudose le-a cerut responsabililor cu acest plan să demisioneze.

După ce Comisia Europeană a transmis mai multe observaţii critice pentru PNRR, social-democratul Mihai Tudose a transmis că „Guvernul Cîţu a căzut la prima evaluare la Bruxelles” şi le-a cerut demisia responsabililor.

„Guvernul Cîţu a căzut prima evaluare, la Bruxelles, a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. După ce a fost trimis cu întârziere, mai e şi prost făcut, aşa cum am tot avertizat: obiective aruncate cu furca, cifre care se bat cap în cap, date insuficiente etc. Săptămâna viitoare, Comisia Europeană va aproba primele planuri depuse, ceea ce înseamnă că ţările respective vor primi rapid prefinanţările de 13%. Deci România tocmai ratează încasarea a 4 miliarde de euro, gura de oxigen de care are atâta nevoie.

Unii vor fi cu banii, ai lui Ghinea cu rescris proiecte, doar-doar reuşesc la restanţă...Ne mai permitem, ca ţară, să continue batjocura asta de guvernare? Demisia, incompetenţilor! La gargară primii, dar la temele cruciale ale anului - PNRR şi vaccinare - ne-aţi adus în coada Europei!”, a scris Mihai Tudose, vineri, pe Facebook.

Comisia Europeană a transmis, joi, zeci de observaţii pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cele mai multe dintre critici referindu-se la faptul că nu sunt justificate costurile, că lipsesc metodologiile de calcul şi că au fost furnizate informaţii neclare legate de proiecte, conform Hotnews, care prezintă şi o parte din documentul de lucru al Comisiei.

Comisia Europeană a transmis zeci de observaţii critice pe tema PNRR: costuri nejustificate, lipsa metodologiilor de calcul şi informaţii neclare

Premierul Florin Cîţu a reacţionat vineri dimineaţă, pe Facebook, după apariţia informaţiilor referitoare la criticile Comisiei Europene faţă de PNRR, precizând că documentul nu a fost respins şi nici nu a fost retrimis Executivului. Prim-ministrul nu a făcut însă precizări legate de eventuale obiecţii ale Comisiei Europene pe această temă.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite