Tudose a demisionat. Ce urmează: De la suspendarea preşedintelui la dizolvarea Parlamentului. Toate scenariile posibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis va da din nou ochii cu Liviu Dragnea FOTO Inquam Photos
Klaus Iohannis va da din nou ochii cu Liviu Dragnea FOTO Inquam Photos

Demisia premierului Mihai Tudose poate provoca o criză politică de amploare: PSD nu mai e sigur de guvernare, Iohannis ar putea fi suspendat sau Parlamentul ar putea fi dizolvat. „Adevărul“ vă prezintă toarte scenariile posibile. Iohannis nu poate refuza demsia lui Tudose, dar apoi îl poate propune din nou premier.

Conducerea PSD l-a propus pe vicepremierul Paul Stănescu pentru a asigura interimatul la Palatul Victoria. Potrivit Constituţiei, preşedintele Klaus Iohannis are dreptul să-l refuze pe Paul Stănescu şi să numească un alt membru al Guvernului pe funcţia de premier interimar. Există şi un precedent, tot cu PSD. În 2015, după ce a demisionat, Victor Ponta l-a propus interimar pe Mircea Duşa, la acea vreme ministru al Apărării, însă Iohannis n-a fost de acord şi l-a numit pe Sorin Câmpeanu, ministrul Educaţiei. Potrivit Constituţiei, interimatul poate dura cel mult 45 de zile, însă conducerea PSD se va reuni marţi dimineaţă la ora 11.00 pentru a-i alege succesorul lui Tudose. 

Tudose a demisionat. Dragnea: „Un personaj veninos ne face mult rău. Nu voi mai propune niciun premier, am mână proastă. Nu demisionez“ VIDEO

Ce va face Iohannis?

În primul rând, PSD riscă să piardă guvernarea, căci e greu de crezut că preşedintele Klaus Iohannis va desemna şi a treia oară premierul propus de PSD. „Dacă şi acest guvern (condus de Mihai Tudose - n.r.) ar cădea, atunci va trebui să îmi pun întrebarea, la modul extrem de serios, dacă PSD-ul mai are capacitatea să guverneze“, spunea Iohannis la jumătatea lunii octombrie. În urmă cu câteva zile, şi Ludovic Orban, liderul PNL, partid apropiat de Iohannis, spunea: „Am convingerea că preşedintele Iohannis nu va mai nominaliza un premier de la PSD, ceea ce poate deschide drumul spre anticipate“.  Până la anticipate, procedura este următoarea: Parlamentul trebuie să respingă de două ori premierul propus de şeful statului, care, potrivit Constituţiei, are libertate totală de a alege. Aceasta este marea frică a social-democraţilor: Iohannis să-i ignore şi să propune un premier neagreat de PSD. Această slăbiciune  a fost exploatată şi de Mihai Tudose în şedinţa de ieri. Premierul le-a transmis clar baronilor locali că, dacă îi retrag sprijinul politic, vor pleca de la masa puterii, deci au câştigat degeaba alegerile. 

Pe de altă parte, liderul PSD Liviu Dragnea a încercat să liniştească partidul, spunând că Iohannis va propune tot un premier de la PSD, întrucât Opoziţia nu poate strânge o majoritate parlamentară. 

Mai există şi alt scenariu: Iohannis îl poate propune din nou pe Tudose, care ar putea aduna o majoritate, în condiţiile în care parlamentarii PSD nu sunt foarte doritori să ajungă la alegeri anticipate, deci să-şi rişte mandatele. În schimb, Iohannis, prin desemnarea unui premier ostil PSD, poate forţa alegerile anticipate, iar sondajele arată că partidul lui Dragnea este în picaj, deci ar avea şanse infime să mai ajungă la guvernare.

Cum joacă PSD

PSD are în mânecă o singură carte: suspendarea preşedintelui, un scenariu vehiculat şi la începutul anului trecut. E mai puţin important dacă Iohannis ar ajunge să fie demis printr-un referendum. Miza este perioada dinaintea votului popular, când locul vacantat de Iohannis va fi ocupat de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care, din postura de preşedinte-interimar, are dreptul de a desemna un premier, iar acesta ar urma să fie cel agreat de Liviu Dragnea. Apoi s-ar ţine şi referendumul pentru demiterea preşedintelui. Dacă trece, Klaus Iohannis e demis. Dacă nu trece - cea mai probabilă variantă - Iohannis se întoarce la Cotroceni, dar găseşte un Guvern PSD gata instalat. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite