Turcan: Singurul lucru bun din acest buget, majorarea alocaţiilor pentru copii impusă de PNL, în pofida opoziţiei PSD-ALDE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Eduard Enea
FOTO Eduard Enea

Deputatul PNL Ralucaa Turcan afirmă că singurul lucru bun din bugetul pe 2019 votat vineri de Parlament este majorarea alocaţiilor pentru copii impusă de PNL, în pofida opoziţiei PSD-ALDE. În opinia sa, „bugetul a fost adoptat şi nu putem spune că ne aşteptăm la vreo schimbare majoră pentru români”.

„Singurul lucru bun din acest buget adoptat atât de târziu este reprezentat de majorarea alocaţiilor pentru copii pe care a impus-o Partidul Naţional Liberal, în ciuda opoziţiei inexplicabile a parlamentarilor PSD-ADLE. Este păcat că majoritatea PSD - ALDE nu a tratat cu maximă seriozitate amendamentele propuse de opoziţie, în special cele care privesc îmbunătăţirea serviciilor de sănătate, generalizarea unor programe naţionale pentru copiii – After-School şi Masă la Şcoală – precum şi deblocarea unor proiecte de autostrăzi, pe care oamenii le aşteaptă de ani buni", afirmă Turcan, adăugând şi o imagine care parodiază anunţul prin care PSD îşi aroga meritul pentru creşterea alocaţiilor pentru copii”, a precizat Raluca Turcan.

Ea mai susţine că bugetul a fost adoptat şi nu putem spune că ne aşteptăm la vreo schimbare majoră pentru români.

„Spitalele vor continua să se scalde în mizerie şi microbi şi să fie locuri periculoase pentru pacienţi; Banii pentru medicamente se vor termina iarăşi înainte de finalul anului; Şcolile vor fi condamnate la improvizaţii şi lipsuri; Cele peste 3000 de autorităţi locale din ţară trec direct în subordinea lui Vâlcov, printr-un control total al bugetelor locale; Autostrăzile şi marile spitale regionale nu mai sunt nici măcar promisiuni scrise pe hârtie", argumentează ea, adăugând că "aacă bugetul a fost trimis de Guvern în această formă improvizată, chiar şi cu 3 luni de întârziere, majoritatea PSD-ALDE nu a avut nicio intenţie să corecteze prin buget marile probleme pe care le are România", iar "dacă acest buget are probleme de legalitate şi constituţionalitate, vina este exclusiv a parlamentarilor PSD-ALDE".

„Faptul că ţara este blocată de aproape 2 luni este vina exclusiv a Guvernului şi a majorităţii parlamentare PSD-ALDE, care nu s-au sinchisit să dea curs solicitării PNL de a dezbate bugetul mai devreme, în luna ianuarie", conchide Turcan.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite