Politică

articolul anterior articolul urmator

UDMR semnează pactul preşedintelui o săptămână mai târziu. Kelemen Hunor: În mare suntem de acord cu textul

3
12 Jun 2019 14:36:27
Autor: Iulian Bîrzoi
Kelemen Hunor - FOTO Eduard Enea
Kelemen Hunor - FOTO Eduard Enea

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că este de acord cu pactul politic al preşedintelui Iohannis, însă îl va semna abia săptămâna viitoare, când se va reîntoarce în ţară.

„Am avut o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis şi i-am spus că voi fi plecat din ţară şi voi semna săptămâna viitoare. Noi suntem de acord, în mare, cu textul acestui acord. Vom avea însă şi nişte observaţii şi poate ar trebui, în viitor, şi un pact între majoritate şi minoritate. Săptămâna viitoare semnez şi îi voi înmâna preşedintelui şi observaţiile noastre”, a declarat Kelemen Hunor, citat de Hotnews.ro.
 
Liderii PMP, USR, Pro România şi PMP se vor întâlni joi la Cotroceni de la ora 16.00 cu preşedintele Klaus Iohannis pentru a semna Acordul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, a anunţat miercuri Administraţia prezidenţială.

„La invitaţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, joi, 13 iunie a.c., la ora 16:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ceremonia publică de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, la care vor participa preşedintele Partidului Naţional Liberal, domnul Ludovic Orban, preşedintele Uniunii Salvaţi România, domnul Dan Barna, preşedintele PRO România, domnul Victor Ponta, şi preşedintele Partidului Mişcarea Populară, domnul Eugen Tomac”, se arată într-un anunţ al Administraţiei prezidenţiale.

PSD nu a oferit un răspuns concret dacă va semna acordul politic propus de preşedinte, iar ALDE a precizat că nu va semna.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Popa Razvan
12.06.2019, 15:10:27

Deci, un cetatean roman, presedinte al unui partid etnic, are de ales intre un pact national si o plecare in strainatate (nici nu mai conteaza motivul, putea sa fie orice). Omul pleaca in afara tarii si ne anunta ca revine el peste vreo saptamana ca sa semneze. Ar trebui sa se inchida usa-n nas la Cotroceni iar celelalte partide sa nu ii mai includa niciodata in nici un guvern!

Constantin Bostan
12.06.2019, 15:11:05

UDMR va semna probabil saptamana viitoare daca obttine acordul guvernului de la Budapesta ! Nimic nu misca si nu se face fara acordul celor care finanteaza si acorda cetatenia maghiara , cetatenie care presupune un juramant de loialitate statului maghiar si respectarea unor obligatii care nu sant negociabile . No , merem inainte !

Sorin Barbu
12.06.2019, 20:05:18

De ce nu se cară toți la budapesta