Udrea: „Cei care nu sunt în stare să obţină voturi încearcă să acopere lipsa de rezultate a PDL“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea FOTO Arhiva Adevărul
Elena Udrea FOTO Arhiva Adevărul

Deputatul PDL Elena Udrea consideră că „unii“ din conducerea partidului nu sunt în stare să obţină voturi şi încearcă să acopere lipsa de rezultate a PDL dând vina pe alţii.

„Cred că sunt unii în conducere astăzi, de regulă cei care nu sunt în stare să obţină voturi, care încearcă să acopere lipsa de rezultate a PDL dând vina pe alţii pentru ce se întâmplă cu partidul. Văd că îi preocupă mai mult Elena Udrea decât să critice Guvernul Ponta“, susţine Udrea.

Elena Udrea solicită să i se dea un singur exemplu când vreodată ceea ce a făcut ori a spus ea a fost împotriva PDL.

„Chiar mai mult, sunt unul dintre cei mai activi şi mai prezenţi critici la adresa USL. A, de acord că poate ceea susţin eu, parteneriatul PDL cu Traian Băsescu şi unitatea dreptei, este în contradicţie cu ceea ce face şi gândeşte conducerea actuală a partidului. Dar aceasta nu înseamnă că ei au dreptate, pentru că la fel ca mine gândesc electoratul de centru dreapta şi marea majoritate a membrilor de partid“, adaugă Udrea.

Elena Udrea spune, tranşant, că nu are de gând să plece din PDL.

„Nu am de gând să plec din PDL, chiar dacă sunt mulţi nemultumiţi de drumul pe care merge partidul astăzi care îmi cer să plecăm. Eu tot cred că PDL poate deveni puternic şi poate fi în mijlocul unui proiect politic de centru dreapta, dar aceasta numai dacă este în stare să fie partenerul lui Traian Băsescu, este adevărat“, susţine Elena Udrea.

Liderul PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, răspunzând unei întrebări privind atitudinea Elenei Udrea, că „nu poţi fi un membru fidel al PDL contribuind la construcţia unui alt partid“ şi a adăugat că lucrurile vor fi clarificate destul de repede, pentru că „ipocrizia nu poate fi dusă la maximum“.

Întrebat înainte de şedinţa BPN al PDL în legătură cu faptul că vicepreşedintele PDL Cezar Preda a spus că Elena Udrea are o atitudine duplicitară, Vasile Blaga a răspuns: „Eu cred că nu poţi fi un membru fidel al PDL contribuind la construcţia unui alt partid“.

Blaga i-a dat ultimatum Elenei Udrea: „Lucrurile trebuie lămurite. Ipocrizia nu poate fi dusă la maximum“

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite