Udrea, după ce DNA a cerut aviz Camerei Deputaţilor pentru urmărirea sa penală: Kovesi încearcă să scape de cucuveaua mov folosindu-se de mine!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea va ajunge din nou la mâna colegilor deputaţi
Elena Udrea va ajunge din nou la mâna colegilor deputaţi

"Chiar dacă mai reuşiţi să faceţi puţin scandal, tot va trebui să răspundeţi dacă foloseaţi adrese de mail secrete că să vorbiţi cu Ghiţă despre cum să va acoperiţi plagiatul sau pentru a da în mod ilegal informaţii pe surse din dosarele adversarilor!", îi transmite Elena Udrea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Kovesi încearcă să scape de cucuveaua mov, folosindu-se de mine! Nimic nou! De câte ori este în criză de imagine, apelează la dosare şi acuzaţii sonore: la adresa mea, a lui Ponta, Blair etc. De data aceasta, rahatul în care se află nu poate fi acoperit nici dacă m-ar lapida personal! Instigare la luare de mită, în campania electorală din 2009, în dosarul unde deja m-au acuzat de spălare de bani. Deşi de la momentul chemării mele la DNA acum două săptămâni nu s-a mai întâmplat nimic, abia acum cer urmărirea penală pentru aceste presupuse fapte. De ce nu au cerut atunci??? Pentru că acum era nevoie de ceva care să acopere cucuveaua mov.  Faptele? Că cei care au solicitat unor firme să facă sponsorizări în campanie, ambii lideri politici PDL, au făcut-o la instigarea mea!!!", scrie Udrea, pe Facebook.

Ea susţine că nici nu cunoştea firmele care au făcut sponsorizările, "aşa cum reiese chiar din declaraţiile celor care au făcut plăţile" şi că "într-o campanie toţi liderii politici din teritoriu ori de la centru contribuie după cum pot".

"De ce un lider politic ar fi avut nevoie să fie instigat să ceară sponsorizare??? Când aceste lucruri ei le fac dintotdeauna, în fiecare campanie? Cu mult înainte să fiu eu implicată în politică, chiar... Şi încă o dată! Nu vreţi, doamnă Kovesi, să vedeţi ce este şi cu sponsorizările ori banii aduşi la sediul central al PDL, la cei care astăzi sunt în conducerea PNL, făcute în aceeaşi campanie? Chiar dacă mai reuşiţi să faceţi puţin scandal, tot va trebui să răspundeţi dacă foloseaţi adrese de mail secrete că să vorbiţi cu Ghiţă despre cum să va acoperiţi plagiatul sau pentru a da în mod ilegal informaţii pe surse din dosarele adversarilor!  Şi chiar este penal dacă este adevărat!", îi transmite Elena Udrea procurorului şef al DNA.

Miercuri, DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu, în care ar fi suspectată şi de două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale în cauza în care este cercetată deja, sub control judiciar, pentru cinci fapte de spălare de bani.

În acelaşi dosar a fost pusă sub control judiciar şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, fiind acuzată de instigare la abuz în serviciu şi la spălare de bani. Tot sub control judiciar, în aceeaşi cauză sunt cercetaţi Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, şi omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite