Politică

articolul anterior articolul urmator

Udrea: Partidele se bat pe un electorat care vine la urne doar mituit cu plasa

0
25 Mar 2011 09:18:36
Autor: adevarul
Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea
Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea

Toate partidele din România se bat pe un electorat care vine la urne doar pentru că este mituit cu "plasa la uşă", a declarat, ieri seară, ministrul Turismului şi al Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, la emisiunea "Naşul" de la 10TV. Ea a recunoscut, astfel, că şi PDL practică mita electorală.

Invitată la emisiunea lui Radu Moraru, Elena Udrea a vorbit despre concurenţa care există între formaţiunile politice din ţară şi despre practicile mai puţin legale folosite pentru a atrage cât mai multe voturi.

"Am ajuns să ne batem, toate partidele, pe un electorat de circa 30%, care în special în mediul rural, dar şi în cel urban, reprezintă oameni care au fost mituiţi cu plasa electorală la uşă", a declarat ministrul Turismului şi al Dezvoltării Regionale, la 10TV, relatează Impact News.

Elena Udrea a discutat şi despre relaţia dintre omul politic şi presa. În opinia ministrului Dezvoltării, un politician, sau orice altă persoană, nu poate avea o relaţie bună cu trusturile de presă a lui Vântu şi Voiculescu dacă nu plătesc. "Nu se poate să ai o relaţie bună cu trusturile lui Vântu şi Voiculescu dacă nu plăteşti", a atras atenţia Udrea.

Radu Moraru i-a amintit ministrului că predecesorii săi, Vasile Blaga şi László Borbély nu a fost "înjuraţi" de trusturile "mogulilor", Realitatea şi Antena. Elena Udrea a replicat că acest aspect îi ridică serioase semne de întrebare.

În cadrul emisiunii, Udrea a lansat acuzaţii de şantaj referitoare la Realitatea TV, în baza unor zvonuri. Ministrul Turismului a spus că a auzit de un caz în care "cineva" ar fi şantajat pe "altcineva" cu presa, ameninţându-l că-l va ataca prin trustul Realitatea.


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările