Udrea: „Lui Ponta îi este frică de Facebook-ul meu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea FOTO Adevărul
Elena Udrea FOTO Adevărul

Deputatul PDL Elena Udrea susţine că premierul Victor Ponta „îi este frică“ de ceea ce scrie ea pe Facebook. Udrea notează, chiar pe pagina sa de pe reţeaua de socializare, că premierul a transformat-o în „personajul obsesiv al prestaţiei lui publice “.

„Lui Ponta îi este frică de Facebook-ul meu! Deci, orice i-ar spune strategii comunicării lui Victor Ponta, el pur şi simplu nu se poate abţine. Ei, aceasta este o slăbiciune. Şi încă una mare, mai ales pentru un politician, aflat chiar şi întâmplător cum este cazul de faţă, într-o funcţie atât de înaltă precum cea de prim-ministru“, scrie Udrea pe pagina sa de Facebook.

„După ce a scăpat boii la întoarcerea intempestivă din vacanţa de la Miami şi m-a transformat în personajul obsesiv al prestaţiei lui publice, nu am de unde să ştiu dacă nu şi a celei private, domnul Ponta recidivează şi din nou vorbeşte de mine în gura mare la televizor. În situaţia grea în care se află din cauza proastei gestionări a subiectului proiectului Roşia Montană, mai că l-am înţeles că l-au lăsat iar nervii şi am ezitat să îi dau replica pe care o merită“, continuă Elena Udrea.

Elena Udrea i-a transmis lui Ponta să aducă dovezi pentru acuzele la adresa sa, în caz contrar, să-şi dea demisia.

„Eu pot scrie pe Facebook, pot merge în vacanţă, eventual la Miami, pentru că nu eu guvernez. Eu sunt un simplu deputat de opoziţie. El ar trebui să guverneze! Că nu este în stare, a devenit evident pentru toată lumea. Să îşi dea demisia şi, în mod sigur, eu sau oricine altcineva vom fi mai buni decât el în această funcţie. Având în vedere declaraţia pe care a făcut-o la adresa mea, cu inconştienţa şi ţâfna care îi sunt caracteristice altfel, îi cer lui Ponta să prezinte dovezi cu ce am devalizat eu. Dacă nu o va face - şi nu o va face, pentru că nu există nimic din ce sugerează el -, atunci să-şi dea demisia pentru că România n-are nevoie de un Prim-ministru care pare angajat la RadioŞanţ“, continuă Udrea.

„Ce ar fi să spun şi eu că Ponta a luat bani ca să treacă proiectul Roşia Montană?“, încheie deputatul PDL.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite