Ultima noapte de hotel, prima zi de chirie pentru parlamentari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Termenul până la care Camera Deputaţilor a decontat serviciile hoteliere de care au beneficiat deputaţii expiră astăzi.104 deputaţi, printre care patru miniştri, mai erau cazaţi la data de 1 iulie în hotelurile bucureştene.


Potrivit Mediafax, printre cei 104 deputaţi se numără miniştrii Mircea Duşa, Relu Fenechiu, Constantin Niţă şi Lucia Varga.

Reglementarea privind termenul de 10 iulie, până la care Camera decontează serviciile hoteliere, reprezintă unul dintre efectele adoptării de către Parlament a Statutului deputaţilor şi senatorilor, act normativ promulgat de preşedinte şi publicat luni, 8 iulie, în Monitorul Oficial.


Suma va scădea de la 8.000 de lei la 4.000

După data de 10 iulie, fiecare deputat va primi lunar suma de 4.000 de lei pentru cazare în Bucureşti, sumă cu care poate să îşi negocieze, în nume personal sau colectiv, un alt contract la hotel sau să se mute în chirie.

Hotelurile cu care Camera Deputaţilor a încheiat contractele au fost notificate în privinţa noilor reglementări cuprinse în Statului parlamentarilor, documentaţia de reziliere a contractelor fiind pregătită şi adoptată de conducerea Camerei imediat după adoptarea Statutului parlamentarilor.

Reglementările din Statutul parlamentarilor sunt valabile şi pentru senatori.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, declara, în 1 iulie, că după adoptarea noului Statut al parlamentarilor şi a normelor de aplicare, deputaţii vor trebui să părăsească hotelurile în care stau, urmând să-şi negocieze alte contracte sau să se mute în chirie.

Diminuarea la jumătate a sumei lunare decontate pentru cazarea în Bucureşti, de care beneficiau până acum parlamentarii, reprezintă unul dintre efectele adoptării Statutului deputaţilor şi senatorilor.

Şi-au făcut deja bagajele

Mai mulţi parlamentari au precizat, miercuri, pentru Mediafax că în cursul zilei se vor muta de la hotelul în care sunt cazaţi în apartamentele pe care le-au închiriat în Bucureşti, în timp ce alţii, care şi-au găsit o situaţie provizorie, amână pentru la toamnă momentul negocierii cu un hotel.

Astfel, deputatul Florin Ciurariu, preşedinte al organizaţiei PNL Vaslui, a precizat că părăseşte chiar în cursul zilei de miercuri hotelul la care este cazat pentru a se muta într-un apartament pe care l-a închiriat în Bucureşti.

"Chiar acum am venit să îmi iau lucrurile. Am decis să merg pe cont propriu şi am închiriat un apartament în care mă mut acum. Ca preşedinte de filială vin în Bucureşti şi în cursul verii", a spus Ciurariu.
El a arătat că a închiriat apartamentul în baza unui contract notarial.

Şi deputatul PSD Laurenţiu Chirvăsuţă, vicelider al grupului PSD din Cameră, a precizat pentru Mediafax că se mută în cursul zilei de miercuri.

"Sunt chiar acum cu bagajele. Azi mă mut", a spus Chirvăsuţă.

El a precizat că a închiriat un apartament în Bucureşti în baza unui contract notarial şi a arătat că şi în mandatul trecut a mai locuit într-un apartament, în primii doi ani.

Deputatul UDMR Marton Arpad spune că în săptămâna 1-5 iulie a plecat de la hotelul la care era cazat şi şi-a rezolvat temporar situaţia locativă.

Întrebat unde s-a mutat, Marton a precizat că, din punctul său de vedere, informaţia pe această temă nu este de interes public, el arătând că, atunci când va avea timp, va căuta un hotel în care să locuiască în Bucureşti.

"Mi-am rezolvat momentan situaţia. La sfârşitul lui august voi vedea dacă rămân cu actuala situaţie sau reuşesc să găsesc un hotel", a spus Marton Arpad.

Deputatul PNL Gabriel Andronache, secretar al Comisiei Juridice din Cameră, a precizat pentru Mediafax că urmează să discute cu conducerea hotelului la care este cazat pentru a ajunge la un acord privind prelungirea contractului, în limita sumei forfetare de 4.000 de lei, alocată de Parlament.

"O să discut cu conducerea hotelului şi, vom vedea, în măsura în care vom ajunge la un acord, dacă stau la hotel în limita sumei alocate de Parlament. Dacă se poate încheia o astfel de convenţie, în limita sumei forfetare, voi prefera aceeaşi cazare hotelieră", a spus Andronache.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite