Politică

articolul urmator

Umbrele trecutului - Oglinda viitorului  - 24 Ianuarie 1859

0
24 Jan 2019 12:37:09
Carmen Zamfirescu
Colonelul  Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Principatelor Unite, ales la 24 Ianuarie 1859
Colonelul  Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul Principatelor Unite, ales la 24 Ianuarie 1859

Astăzi, se împlinesc 160 de ani de la Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti, la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn în ambele Principate. Unirea din 1859 a reprezentat fundamentul României Moderne ca stat naţional unitar şi indivizibil. Fără acest moment, cu siguranţă că Independenţa şi Marea Unire s-ar fi produs mult mai târziu sau poate deloc.

Momentul de importanţă epocală de la 24 Ianuarie 1859 a fost, fără îndoială, meritul generaţiei paşoptiste, formate din patrioţi care au pus interesele Ţării şi ale Poporului, mai presus de interesele lor personale. Paşoptiştii erau oameni din pătura mijlocie şi mare a boierimii pământene care însă recunoşteau că progresul nu se putea înfăptui fără a avea grijă de cei mulţi şi fără drepturi politice, adică de ţărani - cea mai importantă forţă de producţie economică  şi de muncitori, pătură socială aflată la începutul devenirii sale.

Conectaţi la idealurile revoluţionare europene, prin intermediul Masoneriei,  atunci când au ajuns în marile capitale ale Europei la studii, viitorii paşoptişti au înţeles că aveau o misiune unică, periculoasă şi nobilă, adică aceea de a contribui la propăşirea României.

În 23 ianuarie 2014, la Drobeta Turnu Severin, am lansat cartea Umbrele trecutului-oglinda viitorului, Editura Revers, Craiova, 2014, care conţine două povestiri dedicate unor momente istorice fundamentale din trecutul României.

Prima povestire, Faţa nevăzută a Lunii prezintă evenimentele istorice care au stat la baza Unirii din 1859. În prezent, am finalizat romanul  Faţa nevăzută a Lunii, al cărui punct de plecare este povestirea la care am făcut trimitere mai sus.

Voi reda aici, primul fragment din viitorul roman, care ilustrează cel mai bine faptul că tinerii boieri români care au studiat la Paris erau conştienţi că trebuiau să se unească, să înveţe de la revoluţionarii europeni, intrând în Masonerie:

Afară era frig, aşa cum putea fi o seară de 23 decembrie a anului 1846, la Paris. Un tânăr elegant îmbrăcat, de statură mijlocie mergea grăbit spre o birjă, al cărei vizitiu tocmai luase musetele cu ovăz cailor săi, în timp ce trăgea o duşcă dintr-o butelcuţă bine ascunsă în buzunarul vechii redingote de artilerist din La Grande Armée a lui Napoleon.

- Monsieur?

- Rue du Moulin, te rog, spuse tânărul într-o franceză impecabilă şi dă-i bice!

Birja porni, tânărul trăgându-şi jobenul pe ochi şi, cu mâinile pe bastonul cu mâner de argint cu iniţiale aşteptă să ajungă la destinaţie. Pentru vizitiu era o obişnuinţă ca în serile de luni să meargă în strada indicată de tânăr, unde se adunau domni îmbrăcaţi în negru, afişând mine impenetrabile. Nu de puţine ori se întâmplase ca de acolo să ia vreun lucrător al Prefecturii Poliţiei, care pentru o monedă în plus să încerce să-i ia vreo declaraţie. Bătrânul nu era interesat de ce se întâmpla acolo, dând vina pe vederea slabă, afectată de luptele Franţei Imperiale unde participase. Avea o aversiune faţă de Louis Philippe şi de oricine mânca pâine, albă sau neagră de pe urma lui.

Într-adevăr, la adresa indicată era plin de birje, închiriate sau personale, domni îmbrăcaţi la fel coborând şi intrând fără multe vorbe în clădirea cu două etaje, în stil clasic.

***

Dar oare cine era acel tânăr discret? îşi puse întrebarea un bărbat îmbrăcat sărăcăcios, aproape ca un cerşetor, ceea ce în niciun caz nu era. Privirea lui îi trăda apucăturile de copoi bătrân pornit să adulmece urme. „Nu l-am mai văzut până acum aici! iar boşorogul de Francois care l-a adus ori e beat la ora asta, ori o să zică iar că nu vede“ îşi spuse poliţistul, trăgându-şi şapca pe o parte şi trase un fum adânc din pipă. Totuşi, figura tânărului îi stăruia în minte, semăna bine cu un altul pe care-l văzuse anul trecut la o casă, unde ştia că se adunau membrii Lojei „Athenée des Etrangers“, iar pe acela în compania unui străin cu ochii bulbucaţi şi cu un accent uşor ciudat. Loja, de un republicanism radical proverbial pentru Marele Orient al Franţei fusese suspendată din ordinul Poliţiei. Aici, fusese informat copoiul, era o altă Lojă, „La Rose du parfait silence“, moderată, dar cu siguranţă că aici veneau şi ceilalţi.

Deodată, copoiul văzu cum omul cu ochii bulbucaţi coboară din trăsură şi urcă rapid treptele. Asta era! De acolo îl ştia pe tânăr aşa că decise să nu mai piardă vremea, doar mai avea ceva treabă (...)

După eşecul Revoluţiei de la 1848-1849 pe plan naţional şi european, paşoptiştii s-au reunit în exil, unde au continuat, în aşa numitul „deceniu al regenerării naţionale 1848-1858“ să scrie memorii, să corespondeze cu guvernele Marilor Puteri, să se alăture planurilor unei noi revoluţii europene. Deşi aceasta nu s-a mai produs, din cauza izbucnirii Războiului Crimeii, paşoptiştii români au văzut în Congresul de Pace de la Paris şansa ca „problema românească“ să devină „problemă europeană“. Marile Puteri au decis să consulte Ţara Românească şi Moldova în privinţa unirii. Falsificarea alegerilor în 1857, susţinută de Austria şi Turcia, compromisul de la Osborne din 1857 dintre Împăratul Napoleon al III-lea şi regina Victoria a Marii Britanii, repetarea alegerilor şi Convenţia de la Paris din 1858 au asigurat cadrul general al realizării Unirii dintre Moldova şi Ţara Românească. Însă acest cadru general a fost modelat de inteligenţa şi spiritul naţional al paşoptiştilor, care au înţeles că „Europa ne-a ajutat“, dar că trebuia să ne ajutăm singuri.

 Voi reda, în acest sens, ultimul fragment din romanul Faţa nevăzută a Lunii:

***

La conacul său, Costache Negri se pregătise să-şi primească oaspeţii. Urmau să sosească Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Iancu Alecsandri.

În momentul în care musafirii au venit, camera s-a luminat cu ajutorul lumânărilor.

- E Lună plină, fraţilor!

- Luna are şi o faţă nevăzută pe care nu o arată muritorilor!

-Cum credeţi că vom proceda?

- Se cuvine să optăm pentru acelaşi domn în ambele Principate!

- Dar Convenţia...

- Frate Negri, spuse Kogălniceanu, Convenţia de la Paris spune că trebuie să fie doi domni, dar nu scrie niciunde că unul nu poate domni în ambele ţări!

- Aşa e, coane Mihalake, atunci putem să ne gândim la un domn.

- La cine v-aţi gândit?

- La colonelul Cuza, spuse Vasile Alecsandri. E un tânăr ambiţios,ştiţi cum a reuşit să depisteze falsul în alegerile adunărilor!

- E vorba de recunoaşterea internaţională!

- E bine văzut de consulii francezi. Până şi pe ruşi i-am simţit că l-ar dori întrucâtva. Vor să spele ruşinea de la 1856 şi de atunci tot aşteaptă.

- Şi cu muntenii?

- În momentul în care delegaţia noastră pleacă la Constantinopol se va duce şi la Bucureşti, spre Giurgiu. Atunci trebuie  impus tot domnul nostru.

- Şi majoritatea conservatoare din Adunare?

- Frate Kogălniceanu, mahalalele Bucureştilor pot fi de mare ajutor. Hotelul Concordia din Bucureşti e foarte bine aşezat. În plus, putem conta şi pe agerimea unor comandanţi militari.

- Atunci să închinăm!

- Dreptate şi frăţie!

***

La 5 ianuarie 1859, Adunarea Moldovei l-a votat pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei. Delegaţia Moldovei, care urma nsă meargă la Bucureşti  şi de acolo la Constantinopol, pentru firmanul de învestitură, s-a oprit în capitala  Munteniei.

Într-una din camerele Hotelului Concordia, fraţii Golescu, C.A. Rosetti, fraţii Brătianu şi Christian Tell discutau:

- Frate Tell, începu Ion Brătianu, domnia ta trebuie să asiguri sprijinul Armatei. Dumneata, frate Rosetti trebuie să porţi de grija mahalalelor. Toţi trebuie să fie pe poziţii.

- Frate Brătianu, spuse C.A. Rosetti, trebuie să avem un semnal. O batistă roşie fluturată înseamnă că situaţiunea scapă din mână, una albastră, că e totul bine.

În seara de 24 ianuarie 1859, Adunarea Ţării Româneşti se întrunise, imediat după şedinţa de la Hotel Concordia să voteze domnitorul.

- Domnilor, noi propunem candidatura domnitorului Moldovei, Alexandru Ioan Cuza! anunţă vocea unuia dintre vechii paşoptişti.

Brătianu, de undeva de unde putea face semne la fereastră, aştepta semnalul. Fără a discuta foarte mult, pe măsură ce ovaţiile şi uralele de afară se auzeau, conservatorii păreau că nu se pot opune istoriei. Astfel, Luna şi-a arătat pentru români şi faţa cea nevăzută. Acolo unde tratatele scrise dau înlesniri, oamenii politici pot schimba destinul. Astfel, s-a  întâmplat la 24 ianuarie 1859. Europa a văzut atunci Unirea Ţării Româneşti şi a Moldovei.“

În această zi istorică, 24 Ianuarie 2019, când se împlinesc 160 de ani de la Unirea din 1859, doresc să spun un sincer „La Mulţi Ani!“, României şi românilor de pretutindeni.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările