Un an de Guvern Cioloş. Premierul a prezentat bilanţul activităţii sale şi a echipei guvernamentale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Cioloş împlineşte, joi, un an de mandat marcat atât de realizări, cât şi de măsuri contestate de partide şi de opinia publică. Premierul Dacian Cioloş a publicat pe site-ul Guvernului un bilanţ al realizărilor echipei sale după primul an de activitate.

„Ne-am asumat o guvernare responsabilă: am pus accentul pe grija faţă de resursele publice, am decuplat clientela politică de la banul public şi am început depolitizarea companiilor de stat. Am promovat transparenţa şi deschiderea statului faţă de cetăţeni, ca pârghii de combatere a corupţiei, am redus birocraţia şi am pus bazele unor proiecte de modernizare şi digitalizare a serviciilor publice. Este imperativ ca aceste măsuri să continue“, precizează premierul Dacian Cioloş la un an de la preluarea conducerii Executivului. 

În comunicatul postat pe site-ul Guvernului, Cioloş a trecut în revistă mai multe principii care le-au ghidat activitate, precum şi realizările echipei sale. Liderul de la Palatul Victoria a punctat faptul că a urmărit să fie cât mai multă transparenţă în instituţiile publice, să fie asigurat management profesionist în companiile de stat, a fost redusă birocraţia, a fost începută reforma administraţiei, dar şi că au urmărit să crească raţional veniturile angajaţilor din educaţie şi sănătate, precum şi pensiile. 

De asemenea, un alt punct important amintit de Cioloş e reprezentat de efortul acestui Guvern de a a garanta dreptului de a alege şi pentru cei din diaspora, prin înfiinţarea de secţii suplimentare, precum şi implementarea „Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal“. 

În ataşamentul de mai jos poate fi citit bilanţul Guvernului Cioloş. 

Bilant 1 an Mandat Guvern Ciolos 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite