Politică

articolul anterior articolul urmator

Un contract între autorităţi şi populaţie

23
1 Apr 2020 09:32:53
Mircea Morariu

Lunea trecută, în cursul după-amiezii, au început să se înmulţească veştile proaste. Tot mai mulţi compatrioţi de-ai noştri erau diagnosticaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19. Era deja de domeniul evidenţei că seara numărul lor va depăşi cifra fatidică de 2000, ceea ce era de natură să confirme faptul că România va intra în scurt timp în ceea ce se cheamă „Scenariul 4”.

Lucrul a fost confirmat de autorităţi cu puţine minute  înainte de miezul nopţii .

Tot luni am aflat că, cu o excepţie, întreg personalul Secţiei ATI de la Spitalul din Orăştie şi-a dat demisia. Motivul? Doctoriţa şi asistentele medicale s-au declarat incapabile să lupte cu un inamic invizibil, fără a avea asigurată o minimă protecţie. Am auzit tot felul de voci viteze, dure, categorice, „morale” care s-au grăbit să îi pună la zid pe demisionari. Voci ce au invocat jurământul  lui Hipocrate. Da, numai că acest jurământ conţine şi zicerea sacrosanctă în conformitate cu care un medic nu are voie să facă rău. Să îi ferească de „orice daună şi violenţă”. Cum să nu o facă dacă, din cauza absenţei protecţiei, poate el însuşi nu doar să se infecteze, ci să şi devină purtător de virus şi să îi infecteze pe alţii? Marţi alţi doctori şi personal mediu, de la Spitalul CFR din Timişoara, chiar de la Colentina din Bucureşti au demisionat de teama bolii cu care sunt trimişi să lupte aşa, ca la Revoluţie, „cu mâinile goale”. E uşor să îi declarăm dezertori. E uşor ca TVR să difuzeze la comandă tot felul de mesaje mobilizatoare, făcând ceea ce ştie mai bine. Propagandă la ordin.  Dar ce facem cu cei care nu au au luat măsuri pregătitoare, deşi avertismentele în privinţa COVID-19  au apărut încă din decembrie 2019?

Tot luni s-a înmulţit numărul decedaţilor din Suceava. Sau numărul celor raportaţi a fi căzut victimă bolii şi nepriceperii criminale ale celor două personaje iresponsabile, managerul Vasile Rîmbu şi individul fără nume ce a deţinut funcţia de director medical. Doi iresponsabili care până mai deunăzi au condus, cu protecţia politică a numitului Flutur Gheorghe, Spitalul judeţean Suceava.

Or, bâlbele de comunicare ale autorităţilor şi politice, şi medicale din Suceava nu prea pot să nu te pună pe gânduri. E clar. Ceva nu e deloc ok acolo. Cum să nu se insinueze bănuiala  că se s-ar încerca  muşamalizarea proporţiilor tragediei?

În fine, luni cu o oră înainte de miezul nopţii, şi-a făcut reapariţia ministrul de Interne Ioan Marcel Vela, gardat de secretarii de Stat Bogdan Despescu şi Raed Arafat. Scenariul apariţiei lor publice a fost cu totul altul decât cel obişnuit. Mai întâi au vorbit domnii Despescu şi Arafat şi de abia apoi ministrul Vela. Or, ne obişnuisem şi, de data aceasta, chiar era să înceapă dl. Vela  pentru că el aducea vestea cheie. Vestea proastă a carantinării Sucevei, în temeiul Ordonanţei militare nr. 6.

De aici o nouă serie de întrebări. De ce acest scenariu? De ce carantinarea intervine atât de târziu? De ce nu s-a decis carantinarea mai devreme? De ce nu sunt traşi la socoteală, nu printr-o simplă îndepărtare din funcţie, cei doi foşti şefi ai Spitalului Judeţean Suceava?

Se înmulţesc şi informaţiile în conformitate cu care nu ni s-ar comunica riguros exact numărul infectaţilor şi al decedaţilor. E vorba despre ştiri adevărate sau despre zvonuri? Despre fake-news-uri ori despre crude realităţi? Să se fi reactivat oare secretomania din vremea comunistă?

Am relatat mai sus evenimentele sau, mă rog, o parte dintre ele, am reamintit întrebările care circulă în spaţiul public. Am făcut-o fiindcă cred că aşa este corect. Am scris în zilele din urmă de câteva ori despre necesitatea de a avea încredere în autorităţi. Despre faptul că mi se pare nu doar inacceptabilă, ci şi iresponsabilă încercarea de a profita politic de ceea ce se întâmplă în aceste zile. Molima, deficienţele sistemului sanitar, nepregătirea acestuia, slaba lui dotare, numărul catastrofal de mic de spitale, starea mizeră în care sunt multe, mult prea multe unităţi sanitare de stat nu sunt eminamente vina liberalilor. În cei 30 de ani de libertate pe la guvernare s-au perindat toate partidele politice şi, după cum se vede acum cu ochiul liber, deşi toate, în programele lor electorale şi de guvernare, au declarat sănătatea prioritate naţională nu au făcut nimic notabil. Au minţit, ne-au păcălit, ne-au tras în piept.

E limpede. Guvernarea liberală trage acum ponoasele. Mai mult ca sigur că va deconta electoral chiar mai mult decât va putea duce. Un sondaj IMAS dat ieri publicităţii confirmă acest lucru. Au pierdut puncte şi PNL, şi PSD, au câştigat guralivii din USR şi demagogii din Pro România. Or, e clar că nici preşedintele Iohannis, nici premierul Orban, nici ceilalţi demnitari nu pot face în zilele acestea minuni. Pot doar să fie corecţi. Să vegheze la asigurarea acurateţei comunicării. Pot şi trebuie să facă asta.

Guvernanţii le cer românilor să respecte reguli. Firesc.  Românii au şi ei dreptul să le ceară guvernanţilor să joace corect. E vorba despre un contract între guvernanţi şi guvernaţi. Nerespectarea lui de către una dintre părţi poate fi la originea unei catastrofe.

Am scris zilele tecute un comentariu în care avertizam asupra primejdiei de a se instaura anarhia. Reiau, în finalul comentariului meu de astăzi, avertismentul. 

P.S. Acest text nu se adresează hiper-activilor vânătorul/d.c., lucifer, Ioan Stănilă, herr, Victor Nagy, Zână Măseluţă.  

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

23 Comentarii

FLORIN FLORESCU
1.04.2020, 09:48:17

APROPO DE SONDAJE , RĂMÂNE CUM A ZIS BRUCAN .

0 (2 voturi)
Sorin Ionascu
1.04.2020, 10:02:47

Pentru ca autoritatile centrale sa comunice corect si eficient e nevoie de o conditie esentiala - sa fie la randul lor informate. Sunt indicii ca se incearca musamalizarea cazurilor in unele spitale, pentru a se salva "fatza" conducerii. Fie nu se testeaza, fie se ascund rezultatele. Desigur, oamenii se imbolnavesc si mor din nenumarate alte cauze, dar acestea nu ar trebui sa mascheze nvelul real al infectarii. Secretomania functioneaza inca din plin si se va sparge mai tarziu in capul tuturor.

+3 (3 voturi)
Vanatorul/d.c.
1.04.2020, 09:53:10

Pompierism, hairupism, habarnism, improvizatie din mers, manipulare si dezinformare..! Astea sunt ”masurile” cu care Iohannis si ”guvernul meu” trec tara prin pandemie si prin criza economica (poate si alimentara) in care se intra abrupt..! De fapt, Romania e batjocorita, mintita ”dusa de nas” ”pas cu pas”, dar mai ales de râpă de catre regimul Iohannis-Orban, si asta poate vedea oricine..! Un doar un exemplu (IREFUTABIL), despre cum trec Romania prin criza derbdeii politici care-si spun ”salavatorii natiunii”: .medicii si restul personalului medical se imbolnavesc pe capete si chiar isi dau demisiile in masa, pentru ca nu au echipament minim de protectie. Iohannis si cocalarii lui liberalo-securistici au avut grija inca de cand au facut bugetul sa lase Sanatatea, Educatia, Dezvoltarea, Agriculura, etc fara bani, pentru ca cei care i-au adus si-i mentin la putere sa-si poata primi ”tainul” cu varf si indesat..! Deci, asa cum spuneam, medicii se imbolnavesc pe capete si pleaca din spitale pentru ca nu au minimul de echipament cu care sa se poata feri de molimă atunci cand trateaza bolnavii , iar politia, jandarmeria si militarii trimisi de Iohannis in strada ”sa disciplineze” populatia ”sfideaza” saracia tuturor celorlalte categorii de bugetari cu echipamentul si dotarilor lor de ultima ora..! Pentru institutiile de forța si serviciile Noii Securitati au fost bani, dar pentru echipament de protectie pentru medici si pentru alte dotari necesare luptei lor cu molima, nu..! Cat vor dur atoate astea..? Pana vor cadea bolnavi toti medicii , asistentele medicale, infirmierelele, tot personalul medical in general, din cauza lipsei echipamentului de protectie si a consumabilelor..! Apoi locul lor in spitale vor fi luate de catre politistii , jandarmii si militarii, toti burduhosi, cu ceafa grasă si echipament de protectie de ultima generatie (pistoale, pistoale mitraliera, măsti meseriase, combinizoane speciale, veste antiglont, transportare amfibii blindate si complet ermetice, etc), asa cum sta bine ”organelor” de ordine si de ..disciplinare a populatiei..! Din acel moment nu va mai fi nimeni pe strada care sa intrebe de tot felul de adeverinte si declaratii tampe, si nici sa dea amenzi sau sa fugareasca pensionarii daca ies din arestul la domiciliu intre alte ore decat cele care i le permit ordonantele militare. De aceea vin si-i atentionez pe ”cainii de paza ai democratiei”..! Daca chiar si in aceste momente de cumpana pentru tara continuati sa bagatelizati sau chiar sau tineti ochii inchisi la samavolniciile si sifonarea banului public catre firmele membrilor PNL si ale clientelei politice a mafiei liberal-securistice, samavolnicii la care se dedau in numele asa zisei ”stari de urgentă”, Iohannis, Orban si restul derbedeilor politici care-o fac pe ”salvatorii natiei” in timp ce-si bat jos de tara si de oamenii impunandu-le cu ajutorul jandarmilor si miltarilor cu burta mare si ceafa grosa scoși pe strazi pentru a impune populatiei tot felul de obligatii tampe sau discriminatorii, hotarâte noaptea ca hotii, ce fel de jurnalisti mai sunteti..? Dar macar oameni, mai sunteti..? Cum sperati sa fiti tratati dupa ce toate asta trec si vor iesi la iveala si mai multe manarii si abuzuri. la care s-au dedat regimul Iohannis-Orban, dar la care voi inchideti ochii..?

-1 (7 voturi)
Depeter
1.04.2020, 09:54:53

Fie sa renasca numai cel ce ard Are de-a renaste curatit prin jar, Din cenusea proprie si din propriul scrum, Astazi ca si maine, pururi si acum.

+1 (1 vot)
Depeter
1.04.2020, 09:59:31

Daca primii care trebuie sa se purifice sunt medicii asa sa fie! Zeci de Ani au indreptat resurse spre cabinetele personale!

+2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (23)

Modifică Setările