Deputatul arată într-o postare pe Facebook că în raportul comisiei "cele 7 voturi împotrivă ministrului s-au metamorfozat în 7 abţineri”, şi precizează că şi el a votat împotrivă.
În sprijinul acuzaţiilor sale, Zainea prezintă raportul comisiei privind rezultatul votului şi o filmare de la momentul votului.
Postarea deputatului USR:
"Nimic nu se pierde, totul se transformă în funcţie de interesul partidului.
De când PSD-ul ne-a surprins cu lovitură nocturnă împotrivă statului de drept, fiecare dintre noi s-a specializat în câte ceva: unii şi-au dezvoltat abilitătile de a stă în frig, alţii îşi folosesc imaginaţia pentru a creă bannere ce fac înconjurul mapamondului, alţii organizează forme de rezistentă civică.
Eu şi colegii mei de la USR începem să ne specializăm în găsirea de bombiţe ascunse printre legi. Una din activitătile de seară/dimineată este citirea Monitorului Oficial.
Ieri seară am trecut în revistă activitatea lunii ianuarie din Comisia de Mediu din Cameră Deputaţilor şi am descoperit că domnul ministru Constantin nu a avut nici un vot impotrivă în şedinţa de validare. Şoc şi groază, eu îmi aminteam clar că am votat impotrivă! M-am frecat de 3 ori la ochi şi am căutat înregistrarea; nu m-am ramolit eu în cele 2 luni de parlamentarism, cele 7 voturi împotrivă ministrului s-au metamorfozat în 7 abţineri.
Dovezile aici -pagina 16, Comisia pentru Mediu şi echilibru ecologic şi aici -raportul comisiei în care se consemnează rezultatul votului
În curând PSD-ul ne va fura banii direct din cont şi se va jură privindu-ne în ochi că noi n-am avut nimic vreodată acolo ..."
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Se pare ca furtul la psd devine patologic, s-a transformat in cleptomanie. Evident ca in acest caz este fara nici o miza directa, pentru ca oricum iesea aviz favorabil pentru respectivul candidat la ministereala. Dar daca a devenit obisnuinta - ce sa-i faci?
Plangere penala!
Plangere penala!
USR, singurul partid de opoziție. Păcat ca sunt asa putini, sper sa nu fie înghițiți de caracatița roșie
asa e furtul ca si votul e:50%+alde. Nu uitati ca ceasca a avut 99,999999999%, nu vorbesc de aia din Coreea nordica sau din venezuela. Doar bla, bla. daca va gandea-ti oleaca mergeati la vot .....Vorba aia : ce-si face omu cu mana lui se numeste......