Un ghid pentru evadarea de la periferie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne-am obişnuit să fim la coada clasamentelor europene de tot felul şi să privim asta fie cu revoltă patriotardă, fie cu fatalism. Dar aproape niciodată cu metodă şi cu ambiţia pragmatică de a evada de la periferia pe care geografia, istoria, geopolitica sau propria neputinţă par să ne fi condamnat.

Raportul anual al Fundaţiei Bertelsmann publicat recent privind Indexul Justiţiei Sociale în UE mi-a atras în mod deosebit atenţia tocmai pentru că sparge stereotipurile care ne făceau să credem că există un Vest şi un Nord dezvoltate, în contrast cu un Est şi un Sud aflate la antipod. Fără nicio supriză, România se află, şi în clasamentul agregat al celor 6 indicatori analizaţi (prevenirea sărăciei, educaţie echitabilă, accesul la piaţa muncii, coeziune socială şi nediscriminare, sănătate şi justitie inter-generaţională) pe penultimul loc în UE, devansată de Bulgaria, dar înaintea Greciei! Ceea ce frapează cel mai mult nu este faptul că pe primele trei locuri se află statele scandinave (Suedia, Danemarca şi Finlanda), ci că state care au pornit la drum în 1990 în condiţii similare României şi care, aparent, au aplicat aceeaşi reţetă de politică economică şi socială, se află extrem de sus în acelaşi clasament: Cehia, pe locul 5, înaintea Austriei şi Germaniei, Slovenia şi Estonia pe locurile 9, respectiv 10, înaintea Belgiei, Franţei şi Marii Britanii. Imediat deasupra noastră, de la locurile 20 la 25, mai vedem Portugalia, Letonia, Croaţia, Ungaria, .... Spania şi Italia!

social justice in ue 2015

Ce ne arată acest Social Justice Index? În primul rând, că modul în care măsurăm progresul şi dezvoltarea prin statistica tradiţională este limitativ şi depăşit. Este deja un truism că ceea ce urmăreşte orice societate nu este simpla creştere economică, ci efectele acesteia asupra calităţii vieţii, bunăstării cetăţenilor şi dezvoltării unei naţiuni în sens larg. Fundaţia Bertelsmann nu este singura care face apel la instrumente mai moderne şi mai fine de măsurare a progresului social şi economic. Forumul Economic Mondial (WEF) publică periodic clasamente dintre cele mai variate, dincolo de faimosul raport anual privind competitivitatea la nivel global. Michael Green, un cunoscut economist britanic, propune un Index al Progresului Social mai elaborat, în 3 dimensiuni şi 12 componente indispensabile unei societăţi moderne echitabile, prospere şi competitive.

Partidul Social Românesc (PSRO) a încorporat aceste metode moderne de guvernanţă în proiectul România Socială şi pregăteşte o iniţiativă parlamentară privind introducerea unei legi de execuţie bugetară, care să însoţească în mod obligatoriu proiectul, dezbaterea şi aprobarea bugetelor de stat şi de asigurări sociale. Astfel, destinaţia şi eficacitatea alocărilor bugetare vor putea fi comensurate în termeni de indicatori de performanţă a politicilor publice şi a efectelor acestora nu doar în statisticile INS sau Eurostat, ci şi în viaţa societăţii. Nu mai vorbesc de faptul că un astfel de set de instrumente moderne de bună guvernare vor aduce şi atât de mult clamata transparenţă în deciziile şi execuţia politicilor publice la toate nivelurile de administraţie şi de sector socio-economic.

Concluzia raportului Bertelsmann este evidentă: niciun stat nu este condamnat la subdezvoltare, nici un stat nu are garanţia superiorităţii în raport cu ceilalţi. Ambele depind de modul în care este aplicată o lege obiectivă a dezvoltării: progresul economic şi social merg mână în mână şi, la rândul lor, nu pot coexista armonios şi produce efectele scontate fără un sistem politic şi de administrare a statului modern, transparent şi respectuos faţă de cetăţeni.

Progresul extraordinar pe care alte state nou venite în Europa l-au înregistrat ar trebui să fie mai stimulativ şi mai bogat ca experienţă pentru decidenţii români, decât inspiraţia exclusivă din experienţa statelor dezvoltate de la care ne-am învăţat să importăm şi să aplicăm mimetic şi fără critică soluţii de multe ori nepotrivite propriilor realităţi. Indexul Bertelsmann ne arată clar că ţările central - europene cele mai bine plasate au acordat o importanţă specială zonei sociale, ca parte a unor politici economice ŞI sociale integrate. Deoarece cum poate fi văzută altfel decat biunivoc, de exemplu, tema combaterii sărăciei? Evident, în dublu mod, ca o datorie morală şi un act de dreptate socială, dar şi ca pe un argument economic evident, de unde şi politica economică a clasei mijlocii introdusă de preşedintele Obama şi preluată (adaptat!) de PSRO. Sau problema accesului "echitabil" la educaţie? Sau problema sănătăţii? Sau, a propos de discriminare, a nivelului precar de calificare profesională a populaţiei rroma, ce "costă" în fiecare an câteva miliarde de euro economia românească? Sau problema emigraţiei masive a forţei de muncă, în absenţa locurilor de muncă acasă? Toate sunt teme sociale şi economice, economice şi sociale în egală măsură.

Şi în afara lumii occidentale, inovaţiile în zona socială şi de politici publice abundă în exemple de succes. În America Latină, Asia sau Africa, o armată de foste state cu economii  emergente şi cu probleme structurale mult mai grave decât ale României bat la uşile noii ordini economice şi politice mondiale, revendicând în mod legitim un loc la masa decidenţilor. Fără excepţie, aceste naţiuni au ceva în comun, în pofida marilor diferenţe de geografie, cultură sau realităţi specifice: o viziune ambiţioasă şi consensualizată despre societate, un just echilibru între economic şi social, promovate de o elită politică, a administraţiei statului, economică şi intelectuală suficient de oneste, eficiente şi patriotice încât să poată susţine un plan de contestare a status-quo-ului de auto-condamnare la un rol secundar şi periferic. Căci numai contestând fetişurile şi stereotipurile privind un model unic de dezvoltare şi de contract social de genul "one size fits all" şi, implicit, a unui rol predeterminat în lanţul de valoare al economiei mondiale şi în competiţia ideilor la nivel global se poate evada de la periferia clasamentelor de orice fel.

Stând cuminţi şi nefăcând nimic în a ne schimba modelul evident strâmb de capitalism şi de societate sau aşteptând ca alţii să ne facă dreptate, să ne aloce resurse sau să ne pună în valoare atuurile şi avantajele competitive, reprezintă iluzia care face ca România să rămână lanterna roşie a Europei, în timp ce surate de lagăr comunist reuşesc salturi incredibile de progres, reputaţie şi influenţă. Căci nici Uniunea Europeana nu face excepţie de la presiunea reaşezaării ordinii globale. Sub-modelele economice tradiţionale (renan, anglo-saxon, scandinav şi mediteranean), plus cel al proaspăt ieşiţilor din totalitarism şi economia de comandă, conţin elemente constitutive care permit, deopotrivă, arderea etapelor sau pierderea trenului în marea încleştare pentru un loc la masa bogaţilor. Un lucru în comun au toate aceste modele în cazurile de succes: coeziunea socială este considerată la fel de importantă precum elementele de productivitate sau competitivitate economică, iar decalajele de dezvoltare nu sunt privite ca un dat imuabil, ci ca pe un handicap recuperabil.

Ghidul evadării de la periferie conţine câteva prevederi simple: curaj, ambiţie şi înţelegerea superioară a nevoilor societăţilor contemporane, în care lupta împotriva inegalităţilor, demnitatea, respectul, solidaritatea, altruismul, oferirea unei şanse corecte de a reuşi în viaţă unui om indiferent de locul, familia sau culoarea pielii cu care te naşti, sunt valori care reprezintă fundaţia pe care o naţiune de succes se aşează. Justiţia şi progresul social nu reprezintă un cost care trage înapoi performanţa economică a unei naţiuni, ci cauza profundă şi însăşi raţiunea superioară a acesteia.

România şi elitele sale au obligaţia de a contesta acest status-quo care ne "garantează" locul periferic despre care vorbeam. O nouă viziune despre societate, un model economic şi social reîmprospătat, un sistem politic şi al instituţiilor statului eliberat de controlul oligarhic şi de corupţie reprezintă mai mult decât o necesitate pentru a putea progresa, ci o condiţie a însăşi supravieţuirii noastre ca naţie.

România, am mai spus-o, se bucură astăzi de o relevanţă strategică fără precedent, o piesă indispensabilă a intereselor occidentale la frontiera dintre lumi şi puteri în competiţie, încleştare sau chiar confruntare deschisă. În premieră în istoria noastră modernă, condiţiile interne şi internaţionale ne permit croirea unui nou destin şi renegocierea rostului şi rolului nostru în Europa şi în comunitatea transatlantică. Făcând saltul din eterna periferie săracă a lumii occidentale în centrul acesteia, din gardianul şubred al Vestului în statul-pivot care radiază forţă, prosperitate şi emulează modelul democratic occidental în vecinătăţile noastre atât de neliniştite.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite