Un guvern minoritar ar agrava criza românească

Generalul Nicolae Ciucă (în centrul imaginii)

Propunerea de guvern minoritar cu ex-ministrul apărării, Ciucă, în frunte, nu e decât încă o nouă tergiversare a soluţionării crizei guvernamentale şi, implicit, a crizei de stat româneşti.

Faptele sunt clare. România se află într-o criză acută. Ţara are nevoie de un guvern cu puteri plenipotenţiare. Un astfel de guvern cu puteri depline, capabil să pună capăt harababurii politice şi să atace frontal şi eficient depotrivă criza pandemică şi ameninţarea exploziei preţurilor energetice nu poate fi decât un executiv bucurându-se de o clară majoritate parlamentară.

Are deci perfectă dreptate Dacian Cioloş să ceară refacerea coaliţiei guvernamentale pe baza condiţiei unice a USR ca Florin Cîţu, devenit pe motive serioase intolerabil pentru partenerii săi de coaliţie, să facă un pas în spate şi să lase pe unul din granzii PNL să preia şefia cabinetului.

Are dreptate şi preşedintele să vrea ca omul propus de el la şefia executivului să se bucure de un minim respect în condiţiile în care atât el însuşi, cât şi virtual întreaga clasă politică românească au ajuns, după zece luni de zâzanie, aiureli, pertractări, erori, manifestări de incompetenţă, luptă pentru putere şi interminabilele certuri aferente să fie aproape unanim criticaţi şi dispreţuiţi de către cetăţeni.

A mai avut România premieri generali şi n-a fost prea bine

Dar nu are dreptate demisul Florin Cîţu, care a susţinut cuminte ce pare să-i fi şoptit Klaus Iohannis să afirme, şi anume că Nicolae Ciucă premier într-un guvern minoritar PNL-UDMR ar fi, chipurile, "soluţia pentru a debloca criza".

Generalul, aparent un militar cu experienţă de război, care a mai fost o dată premier interimar după onorabilul pas în spate făcut în decembrie trecut de Ludovic Orban, pare să fie o alegere bună într-o zi fastă pentru militari, în care genialul amiral britanic Nelson a obţinut, acum peste două veacuri, o decisivă izbândă asupra invadatorilor franco-spanioli ai lui Napoleon Bonaparte.

Nelson, un militar rănit în bătălii, dar foarte iubit de luptătorii săi pentru că-i proteja cât putea de mult, profitase atunci nu doar de inteligenţa sa de comandant naval, ci şi de faptul că împăratul francez, care cucerise aproape toată Europa, avea o oştire a cărei ofiţerime fusese în bună parte decimată de ura extremistă, hrănind ghilotinările iacobine din timpul revoluţiei franceze.

România, care a mai avut premieri generali şi n-a fost prea bine, e azi doldora nu doar de crize, ci şi de intoleranţă, de agresivitate, de ambiţii politice nemăsurate, de poftă de execuţii publice în efigie. Liberalii se bucură să-i vadă detestaţi definitiv şi irevocabil şi tocaţi mărunt, ba chiar demonizaţi la televiziunile oligarhiei cleptocrate pe foştii lor parteneri de guvernare din USR PLUS. Aplaudaţi de antenişti, oamenii lui Florin Cîţu nu vor pentru nimic în lume să-i mai accepte pe "pluserişti" ca parteneri.

De ce nu acceptă PNL refacerea coaliţiei

Şi motivul acestei stranii intransigenţe e clar. Facţiunea Cîţu din PNL, ajunsă la putere în istorica formaţiune a Brătienilor cu ajutorul stăruitor al preşedintelui, nu vrea în ruptul capului să capoteze pe faţă şi dintr-o dată. A acceptat, in extremis, la insistenţele Cotroceniului, retragerea proaspăt înscăunatului preşedinte de partid din prima linie, deşi Cîţu ar fi vrut mult să fie renominalizat el însuşi. Ceea ce ar fi fost absurd, căci n-ar fi avut mai multe şanse decât Cioloş, ca premier desemnat. Iar din clipa eşecului USR de a-şi trece propunerea de guvern prin parlament, ceasul ticăie inexorabil, cele 60 de zile decisive au început să curgă.

Căci, potrivit articolului 89 din Constituţie, "după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură."

La rândul său, preşedintele, care nu e un Nelson, nu e iubit şi nici un bun strateg nu e, ştie că nu poate amâna la nesfârşit soluţionarea actualei crize politice, guvernamentale şi de stat fără să-şi rişte suspendarea într-o ţară care chiar nu mai are răbdare. Et pour cause. Românii nu ştiu dacă îşi vor mai putea plăti facturile, în cazul în care nu-i va răpune pandemia. Deci vor soluţii reale şi rapide - şi au dreptul să li se ofere.

În schimb, după ce a provocat toate crizele actuale, preşedintele şi facţiunea sa "Cîţu" se manifestă ca şi cum ar avea tot timpul din lume. Nu poate accepta naraţiunea crizei în lecţiunea USR, deci încearcă să transforme partidul lui Cioloş în mare vinovat şi ţap ispăşitor. După triumful adversarilor ei la moţiunea de cenzură, această grupare prezidenţială "Cîţu" nu vrea să admită oficializarea înfrângerii ei pe toată linia, una zdrobitoare, care s-ar afişa deschis prin refacerea coaliţiei cu USR şi UDMR. Prin urmare, PNL-Cîţu ori preşedintele, care i-a fost principalul patron politic, îşi ascund pudic altoiala şi căderea, preferând un guvern minoritar redresării imediate a României prin tolerarea restabilirii unei coaliţii majoritare de centru-dreapta, care ar echivala cu recunoaşterea propriilor erori.

USL 2.0, opţiunile PSD şi substanţa propunerii ostaşului ca premier

Semnificaţiile acestei alternative sunt clare. Cuplul format din preşedinte şi premier trage cu ochiul la o susţinere pesedistă a unui astfel de guvern minoritar PNL. N-ar fi exclus ca acesta să fi fost din capul locului scopul gâlcevilor calculat puse în scenă cu USR, care să fi fost, implicit, regizate astfel, poate încă de la eliminarea din guvern a lui Vlad Voiculescu, încât să se îngroape definitiv orice şansă de transpunere a ambiţiilor reformiste ale partidului condus acum de Dacian Cioloş.

Nu mai puţin clare sunt opţiunile cleptocraţiei. Care se teme ca dracul de tămâie de reformişti, iar nu de militari. Şi care nu poate fi decât încântată de ideea refacerii USL, prefigurată de ideea unui guvern minoritar PNL condus de generalul Ciucă pe baza susţinerii în parlament a PSD. Partidului lui Ciolacu i se oferă justificarea mincinoasă, dar comodă, a unui sprijin acordat eventual PNL, în cantonarea în mantra ipocrită a afirmaţiei necesităţii unui guvern "care să scoată cât mai grabnic ţara din criză". Or, în acest scop ar fi putut vota guvernul propus de USR.

Pe de altă parte, nu pare deloc în interesul PSD să preia răspunderea pentru un viitor imediat, în cel mai bun caz cenuşiu, în cel mai rău negru ca tăciunele. Nu e, deci, în interesul social-democraţilor să-şi asume, implicit, obligaţia de a deconta politic susţinerea unui guvern minoritar penelist.

Net mai atrăgătoare pare alternativa unor alegeri anticipate în condiţiile în care autogolurile repetate ale preşedintelui şi premierului şi dihonia din coaliţie au scăzut masiv pofta electoratului de a vota în favoarea partidelor de centru-dreapta. La eventuale alegeri anticipate ar câştiga, deci, din plin mandate noi deopotrivă PSD şi AUR. Ceea ce, pentru scoaterea ţării din paradigma urii, a obscurantismului, a extremismului şi a pandemiei, ca şi pentru modernizarea, reformarea şi democratizarea României, ar fi catastrofal. Dar nu e clar dacă decizia PSD îi va aparţine lui Ciolacu sau cleptocraţiei securiste, care abia aşteaptă să se răzbune pentru debarcarea regimului Dragnea.

Propunerea guvernului minoritar nu e prin urmare o soluţie. E amânarea ei, în speţă încă o tergiversare iresponsabilă, încă una din multele manevre politicianiste de felul celor care au jalonat ultimele luni, din cauza erorilor prezidenţiale şi a frecvent evidenţiatei incapacităţi a preşedintelui de a-şi regreta greşelile şi de a le corecta în conformitate cu interesele statului şi ale naţiunii.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle