Un guvern de tehnocraţi, acum o soluţie convenabilă pentru toţi

Vehiculată de multe ori şi tot de atâtea ori respinsă, soluţia guvernului de tehnocraţi pare a fi acum soluţia ideală pentru contextul politic în care ne aflăm, chiar dacă altădată respinsă.

Iată argumentele.

Votul din 16 noiembrie a fost un cutremur pentru întreaga clasă politică, iar respingerea rapidă a legii amnistiei şi graţierii precum şi ridicarea imunităţii cerută de DNA pentru nu mai puţin de 5 parlamentari în două zile e dovada că semnalul transmis de populaţie, de manifestaţiile din stradă, a fost înţeles.

Principala nemulţumire a populaţiei, pe lângă organizarea votului din diaspora, a fost legată de tratamentul prin care politicienii penali sunt apăraţi de justiţie şi teama că justiţia independentă ar putea fi reîncalecata. Aşa se explică votul masiv anti Ponta, semnal înţeles de mai toţi politicienii.

Alegerile din vară şi toamna 2016 sunt destul de aproape şi atârnă ca o ghilotină deasupra căpeteniilor partidelor. Reacţia populaţiei, împotriva acelora care demonstrează că nu au înţeles mesajul, va fi la fel de virulentă, dacă nu şi mai dură.

La ora actuală, marile partide politice nu mai sunt capabile şi interesate să asigure guvernarea. Au mari probleme interne.

Poziţia PSD

PSD trebuie să-şi revină după şocul pierderii alegerile, cu un Ponta groggy, fugit de la locul faptei, şi cu obiceiul încetăţenit în partid să-şi devoreze conducătorii perdanţi. (Năstase, Geoana).

Speranţa salvării penalilor şi celor din puşcărie sau aproape de puşcărie s-a volatilizat, iar ţap ispăşitor este Ponta.

Resursele umane de valoare din PSD, pentru ocuparea scaunelor de miniştri, sunt aproape de zero, aşa  se explică faptul că Ponta apelează tot mai des la tehnocraţi din afara partidului. Nici pentru preluarea conducerii partidului după Ponta nu se prea înghesuie nimeni, Dragnea şi Ghiţă având mari probleme penale.

Condiţia eliminării tuturor penalilor din partid, condiţie sine qua non pentru câştigarea alegerilor din 2016, dă iarăşi bătăi de cap PSD, bunăoară cu senatorul Ilie Sârbu, dar şi cu Ecterina Andronescu, Mihăilescu, Miron Mitrea, etc. În caz contrar, nicio şansă în 2016.

Guvernarea erodează, nemulţumirea populaţiei la neajunsurile traiului zilnic se va sparge în capul PSD zi de zi.

Colaborarea cu preşedintele Iohannis este mai mult decât iluzorie, după primele declaraţii acesta se dovedeşte inflexibil, ca o stâncă, şi în relaţia cu propriul partid, darămite cu alte partide.

Nici banii bugetului nu mai sunt ce-au fost,  DNA stă cu ochii şi urechile pe ei, nu mai pot fi “sifonaţi” cu uşurinţă.

Toate aceste argumente şi altele arată că PSD ar trebui să aibă un instinct sinucigaş să vrea mai departe la guvernare, mai ales cu Ponta în frunte. Va primi zilnic critici, demonstraţii, acuze, nemulţumirile şi frustrările populaţiei care a dovedit duminică că n-a luat de bune promisiunile şi “vrăjile” electorale ale PSD.

Poziţia PNL

A şi declarat că nu va intra la guvernare, până nu deţine toată puterea, inclusiv în parlament.

Şi PNL se află într-o fază de fierbere, fuziunea PNL-PDL nu s-a consumat până la cele mai mici detalii. Are şi PNL probleme cu proprii condamnaţi definitiv, sau urmăriţi penal, încă nerezolvate (Tudor Chiuariu, Turcanu, Vosganian, Victor Paul Dobre, etc.)

Noul, marele PNL, se pretinde un altfel de partid, care face o altfel de politică, dar trebuie să şi demonstreze, impulsionat şi controlat de un Iohannis (care a înteles rapid ce forţă şi importantă a primit de la alegători), că între vorbe şi fapte distanţa trebuie să fie zero.

Trebuie să fii cel puţin ilogic să intri acum la guvernare, să repari oalele sparte de Ponta, şi să decontezi în 2016 consecinţele unei guvernări dificile.

Dosarul EADS, care stă să explodeze, va afecta grav şi PNL, şi partidul va trebui să-i facă faţă, ori nu de la guvernare poţi face acest lucru.

Una peste alta, condiţiile par coapte pentru un guvern de tehnocraţi.

Cu un contract de ţară clar, cu ţinte precise (atâta deficit, atâtea cheltuieli bugetare, investiţii în infrastructură, personal bugetar, atragere de fonduri europene, scăderea evaziunii, externalizarea unor zone acum bugetare, privatizări, revenirea la Legea Funeriu în educaţie, fără corupţi în administraţia centrală,  etc.), contract stabilit de parlament şi girat, monitorizat şi de Preşedinte, cu un premier agreat de toate partidele.

Principala obiecţie adusă acestei soluţii de-a lungul anilor a fost că un guvern de tehnocraţi nu are sprijin parlamentar să-şi treacă iniţiativele legislative.

Acum contextul e altul. Cum niciun partid nu vrea să se erodeze la guvernare până în 2016, sub ameninţarea unui alt tsunami de vot popular, a demonstraţiilor de stradă, cu perspectiva de a avea ca ţap ispăşitor guvernul de tehnocraţi în 2016, cu Iohannis arbitru între guvern şi restul instituţiilor, cred că obiecţia, întemeiată altfel, nu mai stă în picioare.

Partidele vor fi fericite să aibă un timp de respiro de 2 ani, să nu se erodeze la guvernare în perspectiva lui 2016, să-şi rezolve problemele interne, şi să aibă pe cine dă vina pentru nemulţumirile şi frustrările populaţiei.