Politică

articolul anterior articolul urmator

Un incident regretabil ridicat la rangul de apocalipsă

64
17 Aug 2019 08:13:51
Mircea Morariu

Joia trecută, oamenii politici, din cine ştie ce motive rămaşi pe meleagurile natale, deşi îndeobşte dau fuguţa, cu ocazia oricărei mini-vacanţe, în locurile cele mai exotice dar şi mai greu accesibile din lume, au întors pe toate feţele şi în funcţie de interesele electorale ale partidelor din care fac parte aşa-numitul incident de la Constanţa.

Petrecut cu ocazia Zilei Marinei, în timpul discursului preşedintelui Iohannis, atunci când unui militar american i s-a făcut rău pe neaşteptate. Şi când dl. Klaus Werner Iohannis şi-a continuat imperturbabil lectura cuvântării, în mod evident scrisă de alţii.

Dl. Daniel Zamfir, unul dintre cei mai decredibilizaţi oameni din ALDE, un inventator de soluţii economice fanteziste, deşi e prezentat drept  mare specialist în domeniu, promovat în postul de lider al minusculului grup senatorial, a analizat doct şi savant, lipsa de reacţie a preşedintelui Iohannis din două puncte de vedere. Mai întâi, moral, uman şi etic, ajungând la concluzia încă dinainte formulată că dl. Iohannis ar fi „complet gol, arogant şi sfidător“, mai apoi şi din perspectiva relaţiilor româno-americane, edictând că „nici trei vizite la Trump nu vor şterge imaginea asta“.

Doamna Gabriela Zoană, noua stea în ascensiune din rândul vectorilor de imagine ai PSD, în pofida imenselor ei probleme de exprimare corectă în limba română, prezentă la B1tv s-a dovedit empatică, mămoasă, lacrimogenă. Reprezentanţii USR-PLUS s-au abţinut să spună că aşa ceva nu s-ar fi putut întâmpla în cazul în care dl. Dan Barna ar fi fost preşedinte, în schimb au pus în relaţie incidentul cu cel consumat cu ani în urmă, atunci când preşedintele Iohannis şi-a trântit cu mare ţâfnă paltonul.

Au contribuit la analiza faptelor şi ziariştii. La TVR, simbriaşii puterii pesediste Cristache, Dinescu şi Nistorescu, au fost mai ceva decât nişte Marghioliţe, moderatorul emisiunii  răstindu-se la producătoare, o amărâtă cu numele de Livia Şerban Iancu, insuficient de promptă în a-i furniza imagini. Demascatoare. Utile în constantul lui demers anti-prezidenţial pe care nu îl observă nici pesedizatul CNA cu Herjeu, Gubernat, Tufeanu şi Radu Călin Cristea pe post dd vârf de lance, nici incompetenţii şefi din TVR Gradea, Dârvariu, Tompea-Haralambie. Doamna în cauză este seară de seară tratată ca un fel de Frosă în a cărei fişă a postulu pare să figureze şi spălarea ciorapilor d-lui Cristache. Marele maestru Ion Cristoiu şi-a abandonat condiţia de mare desluşitor al tragediei de la Caracal, nu a mai fost măcar pentru o zi, nici Agatha Christie, nici Teodor Constantin, ci a grifonat un editorial pe cristoiublog. Un text definit prin fraze semianalfabete, umor şi ironie căznite.

Indiscutabil, alta ar fi trebuit să fie reacţia d-lui Iohannis. Câteva secunde de întrerupere, o oarecare emoţie, căci nu e tocmai de colea ca un tânăr cotat a dispune de o bună condiţie fizică să se prăbuşească în imediata apropiere, obţinerea cu maximă rapiditate de informaţii. Condiţia de Robocop nu îl avantajează defel pe dl. preşedinte. Mai cu seamă când ea e etalată în împrejurări publice, cu mare expunere. Românii vor şi se aşteaptă la un cu totul alt gen de reacţii. Ceea ce s-a întâmplat joi la Constanţa este, indubitabil, o bilă neagră pentru dl. Iohannis, însă în nici un caz ceva apocaliptic. Aşa cum au vrut să ne lasă să înţelegem politicienii  anti-Iohannis şi goarnele mediatice bine plătite din bani publici ale puterii pesedist-aldiste. Sunt multe alte reproşuri care i se pot aduce d-lui preşedinte.Asta cu lipsa de suflet şi presupusele supărări ale d-lui Trump este una à la Gâgă.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

64 Comentarii

Ba! ciudă
17.08.2019, 08:22:15

Cu scadența de două cuvinte/minut cei din jur aveau timp berechet să intervină în pauza dinte două cuvinte, deci discursul nu trebuia oprit. Trăiască......și......să......înflorească.......Romănia.......lucrului..........bine,,,,,,făcut.....

-7 (19 voturi)
Mircea Lupan
17.08.2019, 08:42:56

Poti sa crapi de ciuda, dar intotdeauna sasii nostri au fost mai buni decat ungurii nostri!

+6 (16 voturi)
Radu Mircea
17.08.2019, 08:59:09

# Ba!ciuda Ma' baiete , in mod normal nu atentionez asupra folosirii limbii romane , ca e deajuns pentru toata lumea , dar acum nu ma pot abtine sa nu te trag de atentie ca intre '' scadenta '' si '' cadenta '' este o deosebire colosala

+9 (11 voturi)
Ba! ciudă
17.08.2019, 09:16:28

Mda. Numai că vezi mata la el rostirea cuvântului este scadentă la 30 de secunde. Deci cade din 30 în 30 secunde, adică 2/minut. Că așa-i (SS)cade mai bine....

-5 (13 voturi)
londonu lucica
17.08.2019, 08:47:28

Mizerabili guvenanti psd-alde cu toate ca erau cu fata la evenimentul nefericit, au sta ca jegurile fara sa intervina. Trebuie dusi linga Dragnea, acesti comunisti psd-alde-proromania.

+5 (17 voturi)

Vezi toate comentariile (64)