Un parlamentar PSD vrea ca aleşii să primească şi protecţia Poliţiei. Lider de sindicat: Să se păzească singuri! Le e frică?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
politiahd

Senatorul PSD Liviu Tit Brăiloiu a depus marţi un proiect de lege care prevede ca parlamentarii să fie păziţi, pe lângă jandarmi şi de ofiţerii SPP, şi de către poliţişti. De cealaltă parte, un lider al sindicatului poliţiştilor a criticat această idee şi explică că există deficit de personal în rândurile poliţiştilor şi că aleşii ar trebui „să se păzească singuri”.

Poliţia Română va avea printre atribuţii şi pe cea de a asigura „protecţia demnitarilor, judecătorilor şi procurorilor şi a familiilor lor, în cazurile în care viaţa, integritatea corporală sau avutul acestora sunt supuse unor ameninţări”, se arată în proiectul social-democratului Tit Brăiloiu.

Acelaşi proiect de lege ciunteşte şi din atribuţiile premierului. Tit Brăiloiu vrea ca premierul să fie scos din ecuaţia numirii şefului Poliţiei Române. Dreptul de a numi şi de a revoca şeful Poliţiei ar reveni ministrului de Interne. În prezent, Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general, cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.

De cealaltă parte, Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Poliţiştilor, a criticat într-o intervenţie pentru Digi24 propunerea social-democratului, subliniind că în poliţie există un deficit de 25.000 de persoane.

„Au făcut un ghiveci cu acest proiect, amestecă numirile cu protecţia. Ei nu ştiu că este un deficit de personal de peste 25.000 de persoane? Noi nu putem asigura în limite decente siguranţa publică. Să se păzească singuri! Au o problemă cu cetăţenii din această ţară, le e jenă să meargă cu capul sus? Le e frică?”, a declarat Dumitru Coarnă, citat de Digi24.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite