Un preşedinte neortodox

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis : "Cred că pe 16 noiembrie românii au descoperit cât de mare şi de puternică este această comunitate a celor care vor o schimbare profundă. Aceşti oameni şi-au asumat deja, fără echivoc, un parcurs occidental pentru ţara noastră".

Un reprezentant al minorităţilor din România, german, va fi, din 22 decembrie, noul preşedinte al ţării. Într-un stat majoritar ortodox, un preşedinte nu foarte… ortodox, din toate punctele de vedere. Pentru Qmagazine, ediţia decembrie 2014, am realizat, împreună cu Mihai Leontescu, dar şi cu sprijinul lui Liviu Iolu, de la Adevărul, al lui Sorin Bocancea, profesor universitar din Iaşi dar şi influent blogger Adevărul, un mini-dosar al unui preşedinte ...neortodox. In sensul bun al cuvântului. Câteva fragmente aici, restul, dosarul complet, pe site-ul Qmagazine. Lectură plăcută!

Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi felicitaţi pentru alegerea unui preşedinte? Mie, nu. Nu până în acest final de noiembrie, când, imediat după al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, colegii de birou, la Courrier International, s-au bucurat sincer pentru mine.

Wow, aveţi un preşedinte german, şi protestant, ce tari sunteţi!

Am resimţit doza de invidie din glasul lor: ar fi vrut şi ei, da, un preşedinte cu nume german sau origini germane măcar, o etică protestantă sub braţ, o prietenie cu Angela Merkel… Identic, cât timp nu se cunoştea rezultatul scrutinului, România nu a părut interesantă pentru ziarele din Franţa. Klaus Werner Iohannis însă a avut efectul unei descărcări electrice într-o masă de jurnalişti pentru care România contează foarte rar. Foarte puţin. „Iulia, împotriva tuturor aşteptărilor, a câştigat. Ne faci portretul lui?”, mi-au scris şi colegii de la hebdomadarul protestant francofon Reforme.

Pas cu pas

Iată-mă deci, doar pentru a treia oară în carieră, constrânsă (cu plăcere!) la exerciţiul portretului: Dacian Cioloş, Anina Ciuciu, Klaus Iohannis. Înşiruirea nu e întâmplătoare. Cum cred că de fapt nimic nu este întâmplător.

Nici întâlnirea datorată hazardului, din redacţia cotidianului Adevărul. Zile de octombrie si undeva, la ieşirea din Bucureşti, jurnalişti şi trecători îl aşteptau la intrare, pentru a-l vedea, pe atunci, pe candidatul liberal la preşedinţia României. Cel care şi-a creat un renume mai întâi ca primar al Sibiului, fosta capitală europeană a culturii, „cobora” în realitatea imediată din locul creat treptat în imaginarul oamenilor. Pentru a răspunde nu numai întrebărilor, (ci şi aşteptărilor) pe care românii au chef să i le pună, să li se răspundă. Nu este un Mesia, ci un masiv bărbat aproape blond, cu privirea neaoşă şi cu vocea cântând cuvintele în stilul specific al transilvănenilor, fosta provincie a imperiului austro-maghiar : „Bună ziua tuturor!

Acest  profesor de fizica nu surâde foarte mult şi nici foarte des. Nici nu vorbeşte mult, însă compensează printr-o strângere de mână puternică, o palmă caldă. Klaus Iohannis exprimă ceea ce are de spus prin ceea ce face. Şi pare să fie croit din aceeaşi stofă ca predecesorii săi în această înaltă funcţie de stat.

Mari speranţe

Este sas, un neamţ de România, este protestant (luteran), vine din Transilvania, ca niciodată un preşedinte al statului român; Tot ceea ce se ştie despre el este că a făcut din oraşul în care a fost primar 16 ani mândria României. A Europei. Oraşul său e acum cunoscut pentru multilingvismul său, pentru amestecul armonios de religii (este supranumit oraşul celor trei religii: ortodoxă, catolică, protestantă), pentru strălucirea sa în lume.

Atunci, da, cei 18 milioane de români care au avut dreptul să voteze au mare poftă de un preşedinte care să facă din România un fel de Sibiu. Care să-şi aleagă cu parcimonie şi miniştrii, şi consilierii, care să nu dezamăgească. Românii, în majoritate, au ales, dincolo de persoane, un simbol si o promisiune. O Românie ca „afară”, o Românie curată, organizată, care să funcţioneze ca motorul unui BMW. Iar campania adversarilor a încercat să discrediteze candidatul Iohannis exact pe acest principiu: că este protestant şi că face parte din minoritatea germană.

Cum va face el oare pentru a „aplica” etica protestantă a capitalismului într-o tară care a crescut din comunism si care are greutăţi în a ieşi din această optică? „Răspunsul la întrebarea dumneavoastră îşi are originea în rezultatul din 16 noiembrie. La 25 de ani de la Revoluţia din 1989, cei mai mulţi români m-au votat pe mine drept Preşedintele lor, dând, în acelaşi timp, un vot care are semnificaţia despărţirii definitive de acel model învechit de comportament politic şi public care a întârziat ţara din dezvoltare în acest ultim sfert de secol. Votul românilor este un vot de încredere în ei înşişi, un vot că doar împreună putem să facem România aşa cum ne-o dorim – normală, funcţională, justă. Cred că pe 16 noiembrie românii au descoperit cât de mare şi de puternică este această comunitate a celor care vor o schimbare profundă. Aceşti oameni şi-au asumat deja, fără echivoc, un parcurs occidental pentru ţara noastră. Mă bazez pe forta acestei comunităţi – atât în interiorul, cât şi în exteriorul graniţelor – , pe idealul lor pentru România şi pe capacitatea noastră ca, împreună, să antrenăm până la urmă întreaga societate în acest efort de construcţie a României normale".

[...]

Ei bine, se pare că Klaus Iohannis detestă minciuna şi vrea să termine cu această cangrenă care roade ţara, corupţia. De altfel, unul din primele gesturi făcute a doua zi după alegeri a fost să ceară plecarea primarului Constanţei, Radu Mazăre, unul dintre primarii cu cele mai multe dosare de corupţie din ţară. Surprinzând toată lumea. “Dar luni ne odihnim după această duminică electorală, scriau mulţi români pe reţelele sociale. Cu calm, ce dracu’!” Diavolul n-are nimic de-a face, ci mai degrabă Santa Klaus. Timişorenii l-au comparat cu Santa Claus. Au cântat, în felul lor, melodia interpretată de Mariah Carey, “Santa Klaus is coming to town”.

A fost clar, şi suprinzător, pentru mulţi, dar mai ales pentru cei care i-au fost dintotdeauna apropiaţi, că probabil nu-şi va schimba stilul, odată devenit preşedinte. “Am picat într-o capcană a unui om care părea că nu vrea să ”se vândă” deloc”, îşi aminteşte acum Liviu Iolu, jurnalistul de la Adevărul care l-a intervievat de patru ori. “Vroiam să îl atrag în dispute cu ceilalţi oameni politici, să aud adjective tari. Dar am avut un şoc profesional. Este un povestaş. Practic ”defectul” care i s-a imputat, ”muţenia” sa, era din cauza noastră. Din cauză că foloseam schema simpla de interviu în faţa politicienilor din Bucuresti”.

Continuarea pe site-ul Qmagazine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite