Cum se contrazice PSD pe tema accizei suplimentare la carburanţi: una zice Ponta la televizor, alta face în Parlament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentarii din coaliţia de guvernare au respins astăzi, în Parlament, un proiect de modificare a OUG, depus de către deputata PNL Andreea Paul Vass, prin care Guvernul Ponta a introdus supraacciza la carburanţi. Premierul a admis, în urmă cu două zile, că introducerea taxei a fost o greşeală.

O propunere legislativă  iniţiată de către deputata PNL Andreea Paul Vass, prin care s-ar fi eliminat supraacciza la carburanţi a fost respinsă azi în plenul Camerei Deputaţilor şi a atras proteste din partea liberalilor care l-au acuzat de ipocrizie pe premierul Victor Ponta, în contextul în care acesta a recunoscut, în urmă cu două zile, că introducerea taxei a fost o greşeală.

În acelaşi timp, o altă propunere care se referea la eliminarea taxei pe stâlp a fost respinsă de către deputaţii din arcul guvernamental.

"Consumul de carburanţi în România a scăzut pentru ca preţul este mult mai mare decât în alte state, ceea ce face ca transportatorii români să treacă graniţa pentru a alimenta. PSD a promis, în luna februarie a acestui an, că va face ceea ce PNL a cerut încă de anul trecut şi anume să elimine această supra-acciză aberantă. Surpriză însă: Premierul-bacşiş s-a răzgândit ! Din nou deputatul Ponta a arătat că gândeşte şi acţionează altfel decât premierul Ponta ! Eliminarea supra-accizării carburanţilor este o minciună gravă a PSD, la fel de gravă ca şi cei zero km de autostradă făcuţi de PSD din banii colectaţi din supra-acciză. Ar fi trebuit să renunţăm şi la suprarealista taxă de stâlp, care îi face pe investitorii străini să plece din România, iar pe cei care aveau planuri de investiţii în ţara noastră să renunţe la ele.   Eliminarea acestor două taxe aberante ar fi un adevărat şi imediat impuls, eficient, pentru creşterea puterii de cumpărare, dezvoltarea economiei, a afacerilor întreprinzătorilor români. Abia apoi vor creşte locurile de muncă, preţurile vor scădea, iar nivelul de trai se va îmbunătăţi. Nu populist, ci în mod real", a declarat prim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul, la votul final din plen.

La rândul său, copreşedintele PNL Alina Gorghiu s-a revoltat faţă de menţinerea supraccizei la carburanţi, la fel ca şi alţi liberali, care au protestat în plenul Camerei Deputaţilor. "Supraacciza nu a fost un proiect bun – a recunoscut-o chiar premierul - însă majoritatea parlamentară decide să o păstreze. O taxă rea, dar bună sau mai bine să vă cerem, decât să vă dăm!", a comentat Gorghiu. 

Ponta: Supraacciza nu  a fost o idee bună

Premierul Victor Ponta a spus, în urmă cu două zile, într-o emisiune la Digi 24, că acciza suplimentară introdusă la carburanţi nu a fost un proiect bun, deoarece Guvernul nu a putut investi banii.

“Nu a fost un proiect bun, pentru că nu am reuşit să deblocăm procedurile şi să investim efectiv banii. Ne-a ajutat însă la un spaţiu fiscal”, a spus premierul.

Acciza suplimentară pentru carburanţi a fost introdusă de la 1 aprilie 2014. La momentul introducerii sale, premierul a declarat că banii obţinuţi din taxă vor fi folosiţi pentru lucrări de infrastructură rutieră. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite