UNPR îşi face fundaţie după modelul PMP: „Avem primari care îşi doresc să vină în UNPR, dar nu se pot înscrie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, vicepremier şi ministru de Interne FOTO Arhiva Adevărul
Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, vicepremier şi ministru de Interne FOTO Arhiva Adevărul

Preşedintele executiv al Neamţ, Constantin Iacoban, aflat în subordinea directă a lui Culiţă Tărâţă, vicepreşedinte UNPR, a anunţat înfiinţarea Fundaţiei Mişcarea Nţională pentru Progresul României, un mijloc prin care primarii pot adera la formaţiunea condusă de vicepremierul Gabriel Oprea, fără să-şi piardă mandatul.

„Şi în judeţul Neamţ avem aleşi locali, inclusiv primari care îşi doresc să vină alături de UNPR dar nu se pot înscrie în partid. De aceea le vom sta la dispoziţie, la nivel naţional, cu această Fundaţie Mişcarea Naţională pentru Progresul României’, a declarat, Constantin Iacoban. Acesta a mai spus că zilele viitoare va ieşi de la Tribunalul Bucureşti actul oficial prin care Fundaţia Mişcarea Naţională pentru Progresul României va deveni funcţională.

În acest moment, Guvernul Ponta este suţinut în Parlament de voturile PSD-PC-UDMR.  Însă partidul care contează cu adevărat în această ecuaţia politică este UNPR, partid înghiţit, momentan, de PSD. Parlamentarii din formaţiunea vicepremierului Gabriel Oprea nu formează un grup separat în Parlament, ci activează în grupul PSD.

Mult mai important este însă numărul lor. Progresiştii au ajuns să numere acum nu mai puţin de 40 de parlamentari (26 de deputaţi şi 14 senatori), cifră care poate schimba majoritatea în Parlament şi, în consecinţă, poate trânti oricând guvernul. Principiul oficial al politicii UNPR poate fi rezumat astfel: „asigurarea interesului naţional“. Iar dacă liderii UNPR vor decide că „interesul naţional“ este ieşirea de la guvernare şi „asigurea altei stabilităţi politice“, despre actuala putere se va vorbi la trecut. Practic, aşa cum se spune în limbaj popular, UNPR este cheia şi lacătul ctualei guvernări. Să vedem ce spun cifrele.

Precedentul Mişcare Populară

Înainte de înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară (PMP), mai mulţi membri ai PMP au pus bazele Fundaţiei Mişcarea Populară (FMP). Pentru a nu-şi pierde mandatul, pentru că legea nu permite înscrierea în at partid decât cel pe listele căruia ai fost ales primar, mai mulţi aleşi locali, printre care fostul premier Emil Boc, s-au înscris în FMP.

Citeşte şi:

UNPR, cheia actualei guvernări

PONDERE Parlamentarii din formaţiunea lui Gabriel Oprea activează acum în grupul PSD. Însă dacă ar decide să iasă de la guvernare, ar schimba majoritatea parlamentară şi ar răsturna actuala guvernare.

S-a înfiinţat USDD: Uniunea Socială Dan Diaconească

PLANURI În timp ce PNL şi PDL pregătesc marea fuziune de dreapta, PSD s-a aliat cu PPDD, formaţiunea patronată de Dan Diaconescu, pentru a mai păstra câteva majorităţi pe plan local.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite