Un risc legionar?
0
Întrebare: „Care este principalul adversar al Partidului Naţional Liberal?” Răspuns: „Partidul Naţional Liberal”. Acest truism al anilor ’90 renaşte din încăpăţânarea PNL de a se dovedi cel mai „dinamic” partid al anului electoral. Consecinţa dramatică pentru societatea românească e că, în locul imperativ-solicitatei resetări a scenei politice şi a priorităţilor unei ţări ce se scufundă, în 2016 discutăm despre... legionarism.
Candidatura lui Marian Munteanu a fost precedată de câteva controverse bizare prin isteria lor inutilă. Isteria fiind o specialitate a locului, nu e cazul să fugim cu gândul spre teorii conspiraţioniste. Ana Blandiana şi Gabriel Liiceanu au fost taxaţi „legionari”, pentru afirmarea viziunii lor conservatoare asupra Europei confruntate cu ameninţarea islamistă. În faţa îndrăznelii de a pune în discuţie erorile unui continent în derivă, fanatismul corectitudinii politice s-a pus prompt pe urlat: „sfântă bătrâneţe legionară!”. Numai un vânt din Vama Veche putea scorni asemenea companie aleasă pentru stafiile Nicadorilor.
Apoi, a apărut un clip pueril, în care vreo 30 de oameni, altminteri în toată firea, repetă monoton nişte versuri de elev din a VI-a, chinuit de talent: „Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici. Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici. Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”. N-aţi înţeles? „Dumnezeu preferă lemnul şi spaţiile mici”. Cum muzică nu e, însăilarea a stârnit o polemică ciudată despre ce preferă Dumnezeu: lemnul sau piatra, spaţiile mici sau mari? Un lucru pare limpede după aprinsa discuţie: românii ştiu precis ce-i place Celui de Sus.
A urmat penibilul scandal de la Opera Naţională din Bucureşti. Contrar unor relatări sumare, aşa-zisa alungare a unor artişti străini de către angajaţi români ai Operei are un mobil cât se poate de teluric: banii. Şi, pe baza experienţei jurnalistice pe care am avut-o în vremea conflictelor de la Opera Română din Cluj în 2001, bănuiesc că mai există un factor pe deplin omenesc şi tare viu în lumea artelor: invidia (nu competiţia).
La ce bun acest intro despre atmosfera atât de plictisitoare a primăverii electorale, încât au devenit capete de afiş asemenea dispute venite dinspre zona culturală? De acum încolo, putem vorbi, pe teren pregătit şi deja încălziţi, despre... resurecţia legionară pe care ar presupune-o candidatura lui Marian Munteanu.
Cum adică nu e legionar? Ba e de grotă, strigă unii. „Dezlănţuirea naţionalismului de grotă” e un titlu interesant. Nu e din 1946, ci din săptămâna asta. În avântul specific dâmboviţean, unii uită că diabolizarea în politică are adesea efect de bumerang.
Cum adică e legionar? Doar pentru că l-a etichetat Iliescu în ‘90, pentru că vrea Catedrala Mântuirii Neamului ori pentru că afirmă necesitatea capitalului românesc? Electoratul neliberal începe, deja, să strângă rândurile în jurul candidatului PNL.
Dar ce va face, în acest an, electoratul liberal – cei care s-au mobilizat în noiembrie 2014 la urne şi în noiembrie 2015 în stradă? Interesează pe cineva? Dacă da, s-ar putea să avem o surpriză, care să desăvârşească schimbarea. Dar dacă nu preocupă pe nimeni aceste energii în aşteptare?
O întrebare încă fără răspuns, în plin an electoral. Din vina PNL, care optează pentru un al treilea candidat cu o mare problemă: inadecvarea. Inadecvare cu momentul şi priorităţile reale ale României.
Mentorul lui Marian Munteanu, Petre Ţuţea, avea o vorbă: „Balcanii sunt curul Europei”. Cur legionar sau nelegionar? Despre asta vorbim în al 10-lea an de la aderarea României la UE. Doar n-o să vorbim de autostrăzi, spitale şi competitivitate economică.
Desigur, nici UE nu mai e ce-a fost. Sora mai mare de gintă latină, Franţa, cea umilită de terorismul islamist, tocmai discută aprins despre legalizarea canabisului. De ce nu? Nu e canabisul important în vremuri grele? La urma urmei, fiecare popor cu drogul lui.
PS: Eu cred că Dumnezeu, dacă ar avea de ales, ar prefera o lume mai normală.
Se încarcă comentariile...
