Alina Gorghiu este noul preşedinte al PNL. Iohannis: Vedem dorinţa PNL de a se reforma, moderniza. Blaga: Vom lucra foarte bine împreună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alina Gorghiu este noul preşedinte al vechiului PNL, după ce l-a învins pe Ludovic Orban. Gorghiu va fi, totodată, şi copreşedinte al noului PNL, alături de Vasile Blaga, până în 2017, când va avea loc Congresul de fuziune al PNL-PDL.

Şedinţa PNL pentru stabilirea succesiunii lui Klaus Iohannis la şefia partidului s-a anunţat, încă de la început, una de formalizare a discuţiilor de miercuri seara, când liderii de filiale convocaţi de secretarul general PNL Marian Petrache, alături de Klaus Iohannis, au primit vestea candidaturii Alinei Gorghiu. Totuşi, liberalul Ludovic Orban, unul dintre veteranii partidului, a păstrat aparenţele până în ultima clipă, deşi era convins că are şanse minime. "Bănuieşte că nu va câştiga, dar oamenii lui au venit să-l susţină şi la bine, şi la greu", au declarat pentru "Adevărul" surse din apropierea lui Orban.Cu toate acestea, votul a fost apropiat de estimările lui Orban, care anunţase că are susţinerea a aproximativ 30 de filiale din ţară. În cele din urmă, el a primit 28 de voturi, depăşit însă de Gorghiu, care şi-a adjudecat victoria cu 47 de voturi.

Duelul din culise

În spatele lui Orban şi Gorghiu s-a disputat, în fapt, influenţa celor doi foşti preşedinţi PNL, Klaus Iohannis şi Crin Antonescu. Antonescu însuşi, deşi nu este unul dintre apropiaţii lui Ludovic Orban, a intrat în cursă de partea liderului deputaţilor PNL pentru a purta un ultim duel cu Iohannis, au povestit surse politice, pentru "Adevărul".

"Antonescu este încăpăţânat, a vrut să-l susţină pe Orban, cumva, împotriva lui Iohannis, dar a cedat în ultimele momente, în timpul şedinţei. Când au început toţi să o laude pe Alina pentru treaba făcută în campanie, Antonescu a lăsat-o mai moale cu susţinerea pentru Orban şi a ţinut un discurs scurt", au povestit participanţi la şedinţă.

"Să-şi facă numărul!"

Klaus Iohannis a sosit la şedinţă chiar în timp ce Orban dădea declaraţii pe hol, a refuzat să comenteze şi le-a transmis celor de faţă: "Să-l lăsăm pe Ludovic să-şi facă numărul!". Senatorul PNL Cristian Bodea a anunţat, înainte de şedinţă, că astăzi "se numără bărbaţii din PNL" şi a subliniat că se îndoieşte de "bărbăţia" liberalilor, care vor prefera să cedeze în faţa favoritei lui Iohannis, Alina Gorghiu. Susţinătorii lui Orban chiar au început să comenteze pe holuri, în glumă, şi au arătat că "speră să voteze misoginii".

Ludovic Orban a ieşit , la un moment dat, pentru câteva clipe din şedinţa PNL pentru a discuta cu consilierii săi. „Ce face fanclubul meu?“, a întrebat el, în glumă. După ce Orban s-a îndepărtat, consilierii au început să comenteze. „Ce bine păstrează aparenţele“ a spus una dintre ele, iar alta a întrebat, retoric: „Ce ai vrea să facă?“. 

Micile înţepături

Finalul şedinţei în urma căreia liberalii au votat-o pe Alina Gorghiu în funcţia de preşedinte interimar al PNL i-a găsit pe foştii competitori aşezaţi la acelaşi pupitru, pentru o declaraţie comună de presă.

"Le mulţumesc colegilor mei care azi au înţeles un lucru pe care populaţia l-a înţeles de multă vreme, şi anume că PNL este un partid mare, care a fost obligat de votul din 16 noiembrie să meargă în direcţia în care electoratul o cere. Am avut o elegantă competiţie. Îl felicit pe colegul şi prietenul meu Ludovic Orban pentru felul în care a înţeles să ne raportăm la această funcţie. Indiferent cum era rezultatul votului, eu alături de Orban vom sta la aceeaşi masă, vom fi doi oameni care au discernământ politic, vom lucra în aceeaşi echipă", a spus Gorghiu şi a ţinut să îl felicite, încă o dată, pe contracandidatul său. 

La rândul lui, Orban a precizat încă de la început că are "lucruri de spus".

"Nu am venit aici numai ca să fac o poză de familie. O felicit în faţa camerelor de filmat şi în faţa celor care ne urmăresc pentru că a devenit preşedintele PNL. Chiar dacă am fost în competiţie cu Alina Gorghiu, în momentul în care competiţia s-a încheiat, sunt alături de preşedintele PNL, Alina Gorghiu şi voi face tot ce depinde de mine ca această alegere să fie confirmată", a fost mesajul de unitate dat de vicepreşedintele PNL.

Pe de altă parte, Orban s-a arătat afectat de faptul că Iohannis nu l-a preferat pe el pentru funcţia de preşedinte şi a menţionat că o va ajuta pe Gorghiu să îşi îndeplinească atribuţiile de preşedinte PNL, deşi "pare că bagajul său de cunoştinţe nu este complet".

"M-am simţit în mod evident nedreptăţit pentru faptul că preşedintele ales al României nu m-a susţinut pe mine, ci pe Alina Gorghiu. Deşi a avut o altă opţiune, spun limpede şi clar  că sunt în prima linie a bătăliei pentru punerea în practică a proiectului Klaus Iohannis. Voi veghea din poziţia de vicepreşedinte alături de Alina Gorghiu ca marele PNL să fie un partener credincios pentru Klaus Iohannis. Alina Gorghiu are avantajul de a fi o figură mai nouă, ştiu că o mare parte a alegătorilor au dorit acest lucru. În schimb, e nevoie şi de experienţă. Alina Gorghiu are experienţă şi,dacă nu are, întreaga mea experienţă îi e la dispoziţie. E nevoie de o creştere a bagajului de cunoştinţe şi abilităţi de care are nevoie un lider de partid. Vă asigur că este complet, chiar dacă pare că nu este complet la Alina Gorghiu, dar vom avea grijă să îl completăm. Transmit un mesaj pentru membrii PNL şi din afara PNL care şi-au exprimat susţinerea pentru candidatura mea. Îi rog ca, aşa cum o susţin eu pe Alina Gorghiu, aşa să o susţină şi ei pe doamna preşedinte a PNL", a mai spus Orban.

Ulterior, Orban a luat-o de braţ pe Gorghiu pentru o fotografie de presă. După stingerea bliţurilor, Gorghiu a răsuflat uşurată şi a părăsit sala de şedinţe, în timp ce Orban a preferat să rămână la discuţii.

Reacţii la vârf

Preşedintele ales Klaus Iohannis  a fost primul care şi-a exprimat mulţumirea faţă de rezultatul votului şi a felicitat echipa PNL.

"Mi-am  anunţat demisia din PNL pentru a fi în situaţia poitrivită pentru preluarea mandatului de preşedinte al României, lucru care se va întâmpla duminică. O felicit public pe doamna Gorghiu. Felul în care PNL a votat în confirmă dorinţa PNL-ului de a se reforma, de a se moderniza. Vreau să mulţumesc public partidului meu de care m-am despărţit astăzi. Am avut onoarea să fiu preşedintele PNL", a spus Iohannis.

Şi preşedintele de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus, s-a arătat încântat de alegere.

"În toată cariera mea politică m-am sprijinit pe votul femeilor şi al tinerilor. Dacă aveam de ales între Ludovic şi Atanasiu, l-aş fi ales pe Ludovic. Aşa, am ales-o pe Alina Gorghiu. Contează mult că am ales o femeie, pentru că femeile se ţin de cuvânt. Eu sunt bărbat şi ştiu ce zic", a glumit el.

Reacţii au venit şi de la partenerii din PDL, iar Vasile Blaga a ţinut să precizeze că alegerea Alinei Gorghiu "este un semnal foarte bun".

"Am convingerea că vom lucra foarte bine împreună.Este un semnal foarte foarte bun. Experienţa şi autoritatea ţi-o câştigi din modul în care conduci în partid", a spus el.

La rândul lui, prim-ministrul Victor Ponta a salutat alegerea Alinei Gorghiu în funcţia de preşedinte al PNL.„Un lider politic femeie şi din generaţia tânără este un semn bun. Deşi suntem adversari politici, sper să putem colabora pentru binele general aşa cum am colaborat şi în cadrul USL“, a scris Ponta, pe Facebook.

Cine este Alina Gorghiu

Alina Gorghiu este doctor în drept,  cu o diplomă obţinută la Facultatea de Drept a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi, specializarea drept penal. A absolvit în 2001 „Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative“ din cadrul UCDC şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, unde  a obţinut licenţa în ştiinţe juridice.  În perioada 2002-2003, a urmat studii postuniversitare în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept, specializarea „Ştiinţe Penale - Criminologie“.

În 2008 a absolvit „Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative“, din cadrul Universităţii Piteşti, iar în iunie 2011 a urmat programul "Public Leaders in Southeast Europe" din cadrul Universităţii Harvard.Noul preşedinte al PNL vorbeşte două limbi străine, engleza şi franceza.

Alina Gorghiu este deputat din anul 2010. În perioada 2010-2012 a fost secretar al Comisiei Juridice, de disciplină şi imunităţi. Între septembrie 2012 şi decembrie 2012 a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Din martie 2013 până în prezent este membru al Delegaţiei României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

În campania pentru alegerile prezidenţiale, Alina Gorghiu a deţinut funcţia de purtător de cuvânt al PNL.

Ce spun feministele

Activista feministă Roxana Dumitrache a declarat, pentru „Adevărul“, că alegerea Alinei Gorghiu indică potenţialul de schimbare din interiorul partidului şi a arătat că mutarea liberalilor ar putea fi urmată şi de alte partide puternice din România.

„Alegerea Alinei Gorghiu ca preşedintă a celui mai important partid de dreapta din România e, evident, un semnal pozitiv, un botez în normalitate aproape. Alina  Gorghiu va avea de purtat o  luptă dificilă şi nouă pentru un preşedinte de partid:  pe lângă lupta împotriva celor sceptici  sau a celor cu alte loialităţi politice de grup,  va avea de  luptat şi cu misoginii, cu cei care încă mai cred că locul  unei femei  este în bucătărie şi nu în fruntea unui partid“, a explicat Dumitrache.

Oana Băluţă, activistă feministă şi cadru univeristar, consideră că nu se poate spune că apartenenţa la genul feminin a Alinei Gorghiu va însemna neapărat şi dificultăţi în a-şi excercita funcţia de conducere a PNL: „Este posibil să aibă parte de criticile de care are parte orice fel de politician indiferent dacă este femeie sau este bărbat, dar este posibil să aibă parte şi de nişte atacuri specifice legate de genul ei, dar asta rămâne de văzut. Nu se poate spune că ea ca politiciană şi-a revendicat, în cariera ei politică, apartenenţa la grupul femeilor. E clar o diferenţă a felului în care ea s-a poziţionat în politică şi, de exemplu, Elena Udrea care a avut în campania electorală mesaje targetate”, comentează Oana Băluţă.

De asemenea, aceasta aminteşte de momentul în care Gorghiu a fost criticată pentru legea medierii: „E clar că are un tip de eleganţă, de asertivitate, care cred că sunt necesare. Pe de altă parte, eu îmi aduc aminte un aspect destul de controversat în legătură cu ea, iar asta ţine de zona mea de interes: a susţinut introducerea legii medierii. Totuşi, a fost singurul moment în care Alina Gorghiu a fost actor principal într-o situaţie care a atras atenţia societăţii civile”, adaugă Oana Băluţă.

Activista feministă crede că reprezentarea femeilor în spaţiul politicii româneşti s-a îmbunătăţit: „Se vede cu ochiul liber că există o mai mare acceptabilitate privind prezenţa femeilor în politică, în funcţii de conducere. Până la urmă,  Alina Gorghiu a obţinut 47 voturile, infinit mai multe votul decât contracandidatul său bărbat, Ludovic Orban, care a avut doar 28 în condiţiile în care nu se poate spune că PNL a fost un partid fantastic de deschis spre promovarea femeilor în politică”, punctează Oana. 

Pe de altă parte, ea crede că prezenţa Alinei Gorghiu în fruntea PNL nu înseamnă neapărat o îmbunătăţire a vieţii femeilor din România: „E clar că există nişte schimbări, dar nu vreau ca de la faptul că acum PNL-ul este condus de o femeie să ajungem la concluzia că femeilor din România o să le fie de infinit de ori mai bine. Nu se poate face corelaţia asta”,  explică cadrul didactic.

Oana Băluţă concluzionează prin a sublinia faptul că susţinerea de care s-a bucurat Alina Gorghiu din partea lui Klaus Iohannis este o confirmare a faptul că preşedintele ales al României a optat pentru schimbare: „Este foarte bine că a fost susţinută de Klaus Iohannis pentru că acest om, care o să devină preşedinte în exerciţiu în curând, a ales-o pe Alina Gorghiu când putea foarte bine să susţină un bărbat. De ce? Pentru că Ludovic Orban nu era schimbare, pe când Alina Gorghiu este o persoană care face politică de mult mai puţină vreme. La nivel macro, văd mai mare coerenţă la nivelul PNL-ului şi la nivelul mesajului pe care Klaus Iohannis l-a transmis în campanie, şi anume schimbare”, conchide Oana.  

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite