Urgenţele de la Guvern nu sunt urgenţe şi la Parlament

Că reprezentanţii clasei politice din România au o problemă cu înţelegerea conceptului de separaţie a puterilor în stat nu mai e o noutate pentru nimeni. Guvernele, indiferent de culoarea politică pe care au avut-o, au abuzat în mod frecvent de posibilitatea pe care le-o dă Constituţia de a emite Ordonanţe de Urgenţă, folosindu-le de multe ori pentru situaţii a căror urgenţă a fost cel puţin dificil de justificat.

Una dintre principalele victime ale disfuncţionalităţii democraţiei româneşti din ultimii ani a fost din păcate şi sistemul educaţional, a cărei lege de căpătâi – Legea Educaţiei Naţionale, a fost ciuruită prin numeroase astfel de Ordonanţe de Urgenţă care au schimbat total faţa sistemului educaţional, fără să existe vreo consultare reală a actorilor din mediul educaţional – studenţi, elevi, profesori, rectori, directori de şcoli etc., sau fără să existe măcar un proces normal de dezbatere în rândul aleşilor poporului din Parlament. Dacă e să numărăm câte amendamente au fost aduse la legea educaţiei de la adoptarea ei din 2011 până în prezent, cred că trecem cu uşurinţă de 150, luând în calcul cele patru ordonanţe date până acum (OUG 92/2012, OUG 117/2013, OUG 49/2014, OUG 94/2014). Interesant nu este doar numărul mare de Ordonanţe de Urgenţă date pentru modificarea legii educaţiei, ci şi perioadele în care acestea au fost emise – de fiecare dată în vacanţă parlamentară şi în perioade în care atenţia opiniei publice nu este concentrată pe instituţiile statului (3 dintre ele în preajma Crăciunului, iar una în mijlocul vacanţei de vară).

Am tinde să zicem că problemă nu e atât de gravă, având în vedere că toate Ordonanţele de Urgenţă din Guvern trebuie să fie dezbătute ”în procedură de urgenţă” (Art. 115 (5) din Constituţia României) la Parlament. Dacă ne uităm însă la ce s-a întâmplat cu primele trei Ordonanţe de Urgenţă emise de Guvern, constatăm cu stupoare că acestea sunt toate blocate în Senatul României, deşi în cazul primei ordonanţe a trecut mai bine de 2 ani de la publicarea ei în Monitorul Oficial. (În cazul acestor Ordonanţe de Urgenţă, prima cameră sesizată a fost Camera Deputaţilor, unde dacă nu există dezbatere, proiectul de lege de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă se adoptă tacit după 1 lună şi merge la următoarea cameră – în acest caz Senatul. Din păcate însă, aici nu există un termen fix până la care proiectul de lege de aprobare a ordonanţei poate fi dezbătut şi aprobat, acesta fiind şi motivul pentru care până acum niciuna din ordonanţe nu a fost adoptată de Parlament.)

Nu pot să nu îmi exprim îngrijorarea faţă de lipsa responsabilitatea cu care se fac legile în România şi de faptul că Guvernul s-a transformat în prim legiuitor în ceea ce priveşte sistemul educaţional.

Azi, pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Camerei Deputaţilor s-a aflat, pe ultimul punct de pe ordinea de zi, şi proiectul de lege pentru aprobarea ultimei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului care a modificat legea educaţiei, emisă la finele anului trecut. Deşi data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final în Camera Deputaţilor este 2 martie - începutul săptămânii viitoare, membrii acestei comisii au boicotat în mod voit activitatea şedinţei, neasigurând cvorumul necesar. Spun ”boicotat în mod voit” pentru că am fost prezent la şedinţă, în calitate de reprezentat al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România – structura care reprezintă studenţii din România şi care e ONG acreditat la Camera Deputaţilor, şi am fost martorul unui spectacol ieftin de birocraţie excesivă şi lipsă de responsabilitate din partea membrilor comisiei. La ora 10:00, ora anunţată de începere a şedinţei, s-a strigat prezenţa şi s-a constatat că mai este nevoie de 2 membri ai comisiei pentru ca şedinţa să aibă cvorum. Cu toate că unii membri ai comisiei au anunţat că au colegi care sunt pe drum şi întârzie 5 minute, şedinţa a fost suspendată fără să fie anunţat un alt termen clar la care aceasta va fi reluată. Cu toate acestea, s-a încercat reluarea şedinţei la ora 11:00, deşi unii deputaţi părăsiseră sala de şedinţe. Din nou s-a strigat prezenţa şi din nou au lipsit 2 deputaţi la acel moment. Şedinţa a fost suspendată de vicepreşedintele comisiei, în ciuda protestelor membrilor comisiei care au anunţat că sunt colegi de-ai lor pe holurile Palatului Parlamentului care urmează să intre în sala de şedinţe.

De remarcat este faptul că, deşi la ora 10:00 în sală erau atât deputaţi de la putere, cât şi din opoziţie, la ora 11:00 plecaseră toţi deputaţii de la putere din sală. Evident, au urmat acuzele din partea opoziţiei că puterea boicotează discuţiile legate de Ordonanţa de Urgenţă din cauza controversatului punct legat de posibilitatea de renunţare la titlul de doctor care a iscat o serie de controverse ce l-au avut în prim plan pe Prim-ministrul Victor Ponta.

Şedinţa a fost amânată pentru ziua de joi, zi în care majoritatea deputaţilor sunt în teritoriu, iar şansele să existe cvorum sunt aproape minime. Asta înseamnă că proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă va fi cel mai probabil aprobat tacit în Camera Deputaţilor şi cel mai probabil va rămâne blocat, la fel ca celelalte trei de dinainte lui, în Senat.

Nu pot să nu îmi exprim îngrijorarea faţă de lipsa de responsabilitatea cu care se fac legile în România şi de faptul că Guvernul s-a transformat în prim legiuitor în ceea ce priveşte sistemul educaţional. Constituţia României spune că Ordonanţele de Urgenţă se emit de Guvern doar în situaţii excepţionale, de urgenţă, ori dacă prevederile acestor ordonanţe reglementează întradevăr situaţii de urgenţă, care nu pot fi amânate, nu văd niciun argument pentru care parlamentarii români fug de dezbaterea lor şi, mai mult, blochează procesul normal de analiză şi aprobare a lor în Parlament.

Şi trebuie să mai menţionez că merită bătut obrazul deputaţilor care au absentat azi voit de la lucrările comisiei pentru lipsa de respect pe care au afişat-o faţă de numeroşi reprezentanţi ai studenţilor şi ai structurilor de tineret veniţi din mai multe colţuri ale ţării (pentru că pe ordinea de zi ar fi urmat să se discute şi un proiect de lege privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene de tineret) pentru a participa la dezbaterile din comisie. Mi-aş dori să afle şi deputaţii români că un drum de Timişoara – Bucureşti înseamnă 10 ore de mers cu trenul dus, 10 ore întors, iar biletele, cu reducere cu legitimaţia de student, costă aproximativ 150 de lei, cam jumătate dintr-o bursă studenţească. Cam ăsta e efortul pe care azi l-au depus degeaba unii colegi de-ai mei pentru că au vrut să participe la o dezbatere despre legea educaţiei, lege care ne afectează în primul rând pe noi, studenţii, şi pe elevi. Iar domnii deputaţi îşi primesc salariile în continuare şi nu îi sancţionează nimeni, fie ca îşi fac treaba, fie că nu.

Update: Se pare că ieri s-a reunit din nou Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, fără să anunţe nicăieri public acest lucru, şi a fost votat proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă. Votul final a fost foarte strâns, cu 12 voturi pentru, 8 împotrivă şi 3 abţineri. Deşi este un lucru bun că prevederile OUG-ului au putut fi discutate şi dezbătute de deputaţi, la şedinţă nu a mai participat niciun reprezentant al societăţii civile, întrucât şedinţa a fost organizată pe furiş.