USL va împărți premii celor care votează la locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sigla PNL
Sigla PNL

PNL Suceava va organiza în municipiul Suceava o tombolă cu premii constând într-un autoturism Dacia Logan, aparate electrocasnice și electronice, la care pot participa persoanele care își vor exprima votul în ziua alegerilor locale, notează Mediafax.

Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, candidat al USL pentru funcția de primar al Sucevei, a declarat că această tombolă este o acțiune de motivare a populației să participe la vot.

„Unii nu mai vin la vot şi spun că sunt sătui de politicieni. Încercăm să-i convingem că pot câştiga o Dacia Logan dacă participă la vot. Vor mai fi şi alte premii, aparate electrocasnice, cum ar fi aspiratoare sau electronice, laptop-uri, tablete, telefoane mobile", a precizat Băişanu.

Citește și: Primarul Slatinei, de mână cu Victor Ponta, pentru un nou mandat

El a spus că de regulament se vor ocupa juriştii PNL Suceava, adăugând că membrii PNL nu pot participa la tombolă.

Băişanu a explicat că populaţia trebuie să vină în număr cât mai mare la alegeri întrucât, în condiţiile actualei legi electorale, un primar este ales cu numărul cel mai mare de voturi, şi nu cu majoritate.

„Acum, cu legea nedemocratică promovată de PDL, nu majoritatea decide care este primarul într-o localitate, ci câştigă cel care are cele mai multe voturi. De aceea este bine ca la aceste alegeri să vină cât mai mulţi alegători, dacă se poate peste 70 la sută dintre ei, pentru ca primarul ales să fie legitim", a spus Băişanu.

Președintele PNL Suceava a subliniat că tombola nu avantajează un anumit candidat, ci determină o prezență mai mare la urne pe plan local.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite