USL jonglează cu democraţia

Încă de la anticii greci, democraţia sună frumos şi a fost invocată de câte ori puterea politică a avut nevoie să-şi înveşmânteze legitimitatea într-o aură aprobativă. De multe ori puterea s-a dobândit în numele democraţiei precum în numeroase cazuri, odată adjudecată, ea s-a transfigurat în contrarul ei, în autocraţie. Istoria relativ recentă ne-a oferit mostre flagrante în materie: comunismul rusesc, fascismul şi nazismul.

Departe de a face o comparaţie, actuala putere USL- istă riscă totuşi întrebări neliniştitoare raportate la cel puţin trei atitudini sau măsuri care pun în cumpănă ataşamentul ei democratic. N-a trecut decât o jumătate de an de când obţinea o victorie populară răsunătoare pe care o invoca pompos în sprijinul măsurilor de guvernare pentru ca acum, într-un moment politic crucial, când zămisleşte o nouă constituţie, să atace democraţia din trei principale direcţii.

Prima constă într-o sfidare, o ignorare directă, expresă, brutală, a voinţei poporului român exprimată în referendumul din 2009 cu referire la structura parlamentului şi numărul de parlamentari. Cum se ştie, românii şi-au exprimat covârşitor voinţa pentru un Parlament unicameral şi pentru un număr de 300 parlamentari. S-a invocat şi se invocă bicameralismul istoric dar realitatea arată nu numai inutilitatea unei atare structuri ci şi dificultatea păguboasă în elaborarea procesului legislativ. De altă parte, raportat la populaţia ţării 300 de parlamentari sunt chiar prea de ajuns, cu condiţia să-şi facă treaba. Nimic, dar absolut nimic nu justifică scandalosul detaşament de parlamentari de acum.

Dincolo de orice argumente însă, este vorba de voinţa fermă, clar exprimată de poporul român în cadrul unui referendum, călcată în picioare de USL. Ar fi o minune ca Parlamentul să  dea cu tifla propunerilor Comisiei constituţionale în această problemă de vreme ce ea, Comisia, exprimă voinţa puterii USL-iste. Se va miza probabil pe aprobarea tot prin referendum a noii formule structurale. Ar fi un afront brutal, un blam nemeritat la adresa poporului însuşi, pus în situaţia de a se pronunţa vădit contradictoriu într-o problemă politică fundamentală.

A doua măsură sfidătoare  la adresa democraţiei este proaspăta lege a referendumului. Cum se ştie, referendumul este consultarea populară, cu alte cuvinte exprimarea voinţei populare pe o temă dată. În orice structură colectivă voinţa acesteia se exprimă de majoritatea ei. Cu atât mai vârtos când este vorba de voinţa poporului. În concepţia noii legi a referendumului voinţa populară poate fi exprimată şi de mai puţin de o treime din populaţia cu drept de vot. Indiscutabil, este o înfrângere brutală a esenţei democraţiei. Nu se poate admite obiecţia potrivit căreia absenteismul ar bloca exerciţiul democratic precum nici opţiunea absentului n-ar putea fi prezumată a fi pro sau contra. Dacă standardul politic democratic este la nivelul la care descurajează sau pune în dificultate alegătorul în a-şi exprima o părere sau dacă populaţia manifestă indiferenţă relativ la o problemă dată, cu alte cuvinte dacă cerinţa esenţială a validităţii referendumului nu se împlineşte, soluţia juridică şi politică nu poate fi stabilirea unui prag arbitrar şi în niciun caz sub limita posibilităţii de decelare a voinţei reale a poporului ci indiscutabil, invalidarea referendumului. Altinteri democraţia este sugrumată în substanţa ei.

În fine, s-au auzit păreri pentru translatarea Curţii Constituţionale sub egida Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau şi mai grav, ca deciziile CCR să poată fi cenzurate de Parlament. Cum se ştie, democraţia se fundează pe echilibrul neutral şi colaborarea între autoritatea legislativă, executivă şi judecătorească. Ca atare în chip necesar trebuie să avem un arbitru la nivelul constituţiei şi înafara celor trei autorităţi iar nu intrinsec vreuneia dintre ele. Neajunsurile derivând din disfuncţionalităţile CCR se datorează nu poziţiei şi structurii acesteia ci modului în totul inadmisibil în care sunt desemnaţi membri ei. Ea trebuie să înceteze a fi vehicolul intereselor politice, iar membri ei trebuie selectaţi pe stricte criterii de profesionalism şi moralitate dintre juriştii de frunte ai ţării, asigurându-li-se totala independenţă şi autoritate.

Cam aşa cred că ar trebui să fie. Transpare însă, din modul în care se derulează faptele, tendinţa de a subordona criteriile cerinţelor democratice intereselor de consolidare şi perpetuare a puterii politice, meteahnă care se perpetuează de peste două decenii.