Politică

articolul anterior articolul urmator

USR şi excesul de democraţie

36
18 Apr 2017 17:25:19
Doru Pop
Nicuşor Dan şi Cristian Ghinea FOTO Inquam Photos
Nicuşor Dan şi Cristian Ghinea FOTO Inquam Photos

Recentele învălmăşeli feisbuciste din USR, în care diverşi membri ai formaţiunii de tip Frankenstein de la noi se atacă reciproc, denotă un sindrom nefericit al democraţiei. USR este acum mai degrabă o grădină zoologică decât un amfiteatru academic. Şi, nefiind o uniune politică în sens clasic, ci un mozaic de interese şi ideologii, ridicarea poalelor în cap din USR atrage atenţia asupra pericolelor aduse de excesul de democraţie.

Destinul politic al lui Nicuşor Dan pare să fie marcat de acelaşi blestem democratic care i-a dus sfârşitul lui Jan de Witt. Pentru mine, drama politicianului olandez (care era şi el matematician) este ilustrativă pentru situaţia din USR. De Witt, care a fost unul dintre liderii Republicii Olandeze, ce şi-a dedicat viaţa binelui public, a fost ucis de către concetăţenii săi nerecunoscători, mutilat într-un mod barbar de către o gloată criminală. Sigur că deputatul Ghinea, care cere ca USR să nu mai fie un „partid de prieteni”, sau alţi lideri de anvergură internaţională, cum este Tudor Benga, nu pot fi asemănaţi cu liderii gloatei care i-au mâncat organele lui Johan (la propriu!), deşi cred că nici inima lui Nicuşor Dan nu o duce prea bine în acest context de gregaritate greţoasă.

USR arată astăzi ca cele trei maimuţe mistice din confucianism. Una doarme, una vorbeşte prostii şi cealaltă e cu totul surdă. Într-un partid (şi într-o societate) în care unii mănâncă din gunoaie, alţii dorm nestingheriţi în timpul serviciului, iar altora le umblă gura de pomană, e destul de greu să gestionezi procesele decizionale.

Lărgirea participării politice, un deziderat semi-digerat enunţat de către preşedintele soporific Iohannis prin formula „o nouă clasă politică”, aduce cu sine o mare şi veche problemă. Aplicarea în lumea democratică a regulii: „să vorbească şi nea Ion, că e şi el om” devine, evident, contraproductivă. Efectul este ceea ce Platon definea drept ochlocraţie - şi, ţinând cont de faptul că Socrate, maestrul lui şi al multora dintre noi, a fost victima acestei democraţii, poate fi înţeles scepticismul filosofului grec. „Democraţia vulgului”, unde o majoritate compusă din plebei obraznici şi neghiobi cu ifose îşi face de cap, a constituit mereu în istoria umanităţii o dilemă imposibil de evitat. Contradicţiile principiale au decurs dintotdeauna din idealuri – aici este vorba de pluralismul implicit al oricărei democraţii bazate pe libertate.

Trebuie să recunoaştem aici o boală profundă a a societăţilor democratice, care provine dintr-un conflict ce nu poate fi eludat - diversitatea şi pluralismul au un înalt grad de instabilitate. Distincţia a fost explicată într-un mod concis şi elocvent de către Robert Barber, în studiul său clasic despre participarea politică în lumea contemporană (Strong Democracy: Participatory Politics for a New Age, 1984). Societăţile libere sunt guvernate pe baza unei predispoziţii naturale a tuturor democraţiilor, respectiv pe dreptul tuturor indivizilor de a participa la luarea deciziilor. Numai că, dacă ispita conservatorilor vine din excesul autocratic, partidele liberale (liberalismul aici înţeles ca termen generic pentru toate formaţiunile democratice) s-au confruntat întotdeauna cu problema anarhiei. Thomas Carlyle a punctat cândva şi el această „malformaţie democratică”.

De fapt, întrebarea este cum poate fi condus un grup eterogen, în care fiecare se crede şef şi unde oricine are dreptul la iniţiativă? Ce poţi face în lipsa obedienţei, cum poţi gestiona un grup de oameni ale căror interese individualiste par să nu fie convergente?

Pentru că politica a fost şi va rămâne o artă a administrării puterii, modelul cel mai facil este oferit de către ierarhiile obediente. Dar, fiindcă modelul liberal nu este întemeiat pe coerciţie, ci pe toleranţă, el este aparent „neputincios”. Şi, desigur, în acest context despotismul pare la rândul său foarte eficient, mai ales dacă este însoţit de forţă. De aici şi dispreţul autocraţilor şi al dictatorilor faţă de democraţie. Venirea la putere a neopopuliştilor azi este facilitată tocmai de această aparentă „slăbiciune” a liberalismului.

Într-un context egalitarist, însă, unde libertatea trebuie păstrată şi drepturile individului sunt sacrosancte, revenim mereu la o întrebare veche şi perfidă: poate democraţia să fie puternică dacă este organizată cu oameni slabi? Şi, dacă democraţiile liberale se împart în „democraţii subţiri” ori „slabe”, pentru că au o natură diferită de „democraţiile tari”, ce ne facem cu dimensiunea guralivă a democraţiei plebee?

Într-un studiu publicat în 1975 despre „criza democraţiei”, Samuel Huntington (şi colegii săi) au tratat problematica acestui exces de democraţie, considerând că ea este o vulnerabilitate a democraţiilor liberale contemporane. Aducând în discuţie dinamica dintre libertate şi responsabilitate, răspunsul decurge de aici. Fostul ministru Ghinea şi colegul lui Prisnel ar trebui să înţeleagă că nu există colaborare democratică în lipsa colegialităţii şi a respectului reciproc. Nu poate să existe un partid democratic în absenţa „prieteniei”, definită ca o asociere de valori comune. Când valorile (morale, ideale, sociale) ale grupului sunt divergente, aşa cum arătau Huntington şi colegii săi, apare un proces numit „dezagregarea intereselor”.

Pe înţelesul popândăilor care dorm prin Parlament - într-o atmosferă de mahala, cu atitudini conflictuale ce seamănă cu bătăile din târg şi cu un comportament unde domină bădărania şi nesimţirea, democraţia se transformă într-o formă dezgustătoare de cloacă.

Sistemul democratic devine o formă de anomie primitivă atunci când „democraţii” înşişi acţionează ca o liotă imorală, predispusă la şicanare şi intimidare, unde fiecare îşi vede de interesele lui meschine. Dacă libertatea este practicată ca o formă de banditism politic, dacă dialogul are loc în absenţa bunului simţ şi dacă deciziile se iau fără responsabilitate, natura democraţiei scoate la suprafaţă ce e mai rău în oameni şi în societate.

Iar în România de prea multe ori caimacul social care iese adeseori la suprafaţă are miros de hazna.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

36 Comentarii

savu cristian
18.04.2017, 18:18:10

Dupa autor sistemul democratic de a conduce un partid este cea mai proasta solutie ,este mai bun sistemul comunist al PSD ,Dragnea e capul si ceilalti canta cum zice bossul. Ati folosit de nenumarate ori "sistemul democratic" cred ca va deranjeaza democratia si ati vrea putina "Adunare Nationala "ca pe vremuri si un partid unic eventual.

+5 (17 voturi)
Alin Saviuc
18.04.2017, 18:45:30

Nu ai inteles. Mai citeste odata ca despre tine este vorba in articol.

+3 (19 voturi)
Marcus
18.04.2017, 19:36:54

savu Nevertebratele din pilitica sunt confundate de autor cu " excesul de democratie" Cum poti conduce un grup eterogen ? Daca se presupune ca e o formatiune politica, atunci ar trebui sa i apropie o ideologie, un set de principii comune, altfel discutam de interese de gasca...iar pt asta autorul n ai nevoie de studii din 75 toamna.

+5 (9 voturi)
Bănăţanu v.2
18.04.2017, 19:10:56

M-aţi zăpăcit de-a binelea, domnule profesor universitar, cu limbajul folosit. Dacă doriţi să vă faceţi înţeles atunci e mai bine să spuneţi ce credeţi în cuvinte mai simple. Sigur că da, USR-ul e excesul democraţiei autohtone. Partidul condus de Nicuşor Dan e singura problemă a democraţiei româneşti, nicidecum „arta administrării puterii” de către PSD. Partidul-stat are întotdeauna dreptate. Nu e de preferat somnul „popândăilor” din parlament în locul „adevărurilor” rostite cu mult prea multă convingere de cei mai mari mincinoși ai neamului. E mai comod să ne țuguiem buzele după fundul stăpânilor și să ne rupem palmele în aplauze...

+8 (12 voturi)
catalin toader
18.04.2017, 19:58:22

Va marturisesc ca aceeasi stare de buimaceala o incerc si eu. Uneori, nu am fost de acord cu ideile domnului Pop, dar i-am apreciat de fiecare data mesajul extrem de clar. Articolul de azi mie imi pare ca face exceptie,probabil ca nivelul lui imi depaseste posibilitatile.

+7 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (36)

Modifică Setările