USR - Necesitatea profesionalizării discursului său public

Încă de duminică seara, vocile au fost unanime în a recunoaşte că marele victorios, din punct de vedere moral, fireşte, al alegerilor parlamentare din 2016 a fost USR.

Un partid cvasi-inexistent la începutul lui 2016, de interes local în iunie (USB), atunci când a furnizat marea surpriză la nivel de Bucureşti. Care a înfruntat mai apoi nenumărate piedici de ordin birocratic şi nu numai spre a putea lua parte la alegerile din decembrie. Unde a înregistrat un scor frumos. Fabulos de-a dreptul dacă îl comparăm cu jigăritul 5 şi încă ceva la sută înregistrat de vorbăreţul PMP. Care a beneficiat nu doar de omniprezenţa pe micile ecrane a lui Traian Băsescu, ci şi de structura organizatorică cvasi-militarizată a de acum îngropatului UNPR.

USR a câştigat cele aproape 9 procente cu care intră în Parlamentul României printr-un program electoral mai curând de esenţă morală. Pentru moment  este mai degrabă o stare de spirit care deja se dovedeşte deja extrem de fragilă, decât un veritabil partid politic. E locul spre care s-au îndreptat opţiunile celor cumplit dezamăgiţi de elucubraţiile PNL.

E de sperat că liderii formaţiunii sunt conştienţi de toate acestea şi că nu se vor îmbăta cu acest succes de etapă. Cu atât mai mult cu cât în politică simpatiile se câştigă relativ uşor, mai grea fiind păstrarea lor.

Se impune profesionalizarea discursului conducătorilor şi al vectorilor de imagine ai partidului. Fiecare vorbă se impune a fi atent cumpănită, evitându-se datul cu bâta-n baltă. Aşa cum i s-a întâmplat recent doamnei Clotilde Armand. Care s-a trezit să ne dojenească, să ne pună în genunchi pe coji de nucă, recurgând la o catastrofala comparaţie cu prezenţa la urne de pe vremea dictaturii lui Nicolae Ceauşescu.

Sigur, doamna Clotilde nu e deloc vinovată că nu a mâncat salam cu soia. Are doar vina că nu s-a pus la punct cu realitatea istorico-politică a României din perioada dictaturii. Când erai obligat să te duci încă de la 6 dimineaţa la urne căci vătafii de partid se aflau în întrecere socialistă spre a raporta cât mai prompt cu putinţă încheierea farsei electorale comuniste. Dacă, Doamne fereşte!, nu ai votat până la ora 9 a dimineţii, trimişii partidului îţi sunau insistent la uşă, te dojeneau, te ameninţau cu subînţeles cu repercusiuni.

Doamna Armand nu ar face deloc rău dacă ar pune niţelus mâna pe carte şi ar citi, de pildă, volumul O idee care ne suceşte minţile, apărut în 2014 la editura Humanitas. Acolo  trei simpatizanţi ai USR, d-nii Pleşu, Liiceanu, Patapievici vorbesc despre un fapt cum nu se poate mai real. Ei afirmă divizarea memoriei europene privită drept o consecinţă a inexistenţei unei memorii comune. Mai simplu. Occidentalii nu au trăit experienţa comunistă drept pentru care au şi acum serioase probleme spre a o înţelege în toată monstruozitatea ei.

Venind şi hotărându-se să facă politică în România, d-na Armand ar fi avut obligaţia să se pună la curent cu această realitate cumplită şi nu să ne administreze lecţii de democraţie, să ne sermoneze. O astfel de greşeală se plăteşte. Mai ales când e vorba despre miracole. Aşa cum este scorul electoral al USR. Pe carte ar trebui să pună mâna şi dl. Sergiu Moroianu. Distinsul soţ şi al şi mai distinse doamnă Clotilde. Care s-a trezit şi el vorbind aiurea. Spre stupefacţia d-lui Nicuşor Dan.