USR PLUS: Reforma sistemului de sănătate merge mai departe. Barna: Moţiunea împotriva lui Vlad Voiculescu a fost demagogie specifică PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vicepremierul Dan Barna. FOTO: gov.ro
Vicepremierul Dan Barna. FOTO: gov.ro

După ce, miercuri, moţiunea simplă înaintată de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, nu a trecut, USR PLUS susţine că votul din plenul Camerei „confirmă, o dată în plus, că toate aceste tentative ale PSD rămân fără ecou". Dan Barna a transmis că moţiunea a reprezentat un exerciţiu de demagogie specific PSD.

„Reforma sistemului de sănătate merge mai departe, indiferent de încercările disperate ale PSD de a pune piedici prin moţiuni simple sau alte tertipuri ruşinoase şi ipocrite de a mistifica adevărul, aruncând cu minciuni în stânga şi în dreapta la adresa ministrului Vlad Voiculescu.

Votul de azi confirmă, o dată în plus, că toate aceste tentative ale PSD rămân fără ecou.

Realitatea este una singură: au avut 12 miniştri ai Sănătăţii care în 18 ani de mandat nu au făcut nimic, din contră, iar trei dintre ei sunt anchetaţi sau trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. Au parazitat sistemul de sănătate cu reţelele lor mafiote, iar consecinţele le vedem zilnic. Nu avem spitale noi, iar în cele existente, de cele mai multe ori, siguranţa pacientului este o loterie. Nu avem medicamente şi nici echipamentele necesare.

În schimb, tot ce am văzut în aceşti ani, cu aceşti pesedişti puşi în funcţii-cheie în Sănătate prin numirile lor de partid, au fost panglici tăiate, achiziţii cu dedicaţie şi licitaţii trucate. Toate astea nu mai pot continua aşa, iar în 2016 am spus stop şi am iniţiat primii paşi de schimbare!

Vlad Voiculescu va duce mai departe aceşti paşi de reformă în sistemul de sănătate. Obiectivele sale sunt clare şi stabilite în programul de guvernare! Sunt măsuri ferme şi concrete pe care a început să le adopte încă din prima zi la Ministerul Sănătăţii. Vorbim de 50 de zile în care Vlad a luat măsuri punctuale privind gestionarea pandemiei, campania de vaccinare, deschiderea şcolilor, dar şi în urma incendiului de la Matei Balş şi toate acestea le-a enumerat în cadrul discursului său: https://bit.ly/3s25jjM.

Prin depolitizare, profesionalizare şi transparentizare, Vlad Voiculescu va reuşi să cureţe de corupţie sistemul de sănătate. USR PLUS îl susţine şi împreună vom opri furtul şi vom scoate mafia din Sănătate!” a transmis Alianţa USR PLUS pe Facebook, după votul din plen de miercuri.

Şi Dan Barna a reacţionat după ce moţiunea simplă împotriva lui Vlad Voiculescu nu a trecut, miercuri, de Camera Deputaţilor. Vicepreşedintele a transmis că moţiunea a fost „un exerciţiu de demagogie specific PSD”.

„Moţiunea împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost un excerciţiu de demagogie specific PSD. Faptul că ea nu a trecut de Camera Deputaţilor nu face decât să confirme acest lucru.

Zilele acestea Vlad a continuat să muncească pentru refacerea sistemului public de sănătate. Ar fi făcut-o indiferent de rezultatul acestei moţiuni şi de orice efort disperat al unui PSD preocupat doar de conservarea reţelelor de influenţă şi accesul la banii pentru sănătate. În mai puţin de două luni, la MS s-au schimbat multe lucruri, Vlad le-a enumerat la dezbaterea moţiunii. Se vor schimba şi mai multe. Revoluţia bunei guvernări înseamnă muncă multă şi rezultate.” a scris Dan Barna pe Facebook.

Citeşte şi:

Moţiunea împotriva lui Vlad Voiculescu, respinsă. PSD a cerut vot secret, dar coaliţia de guvernare s-a împotrivit. Câte voturi au fost împotriva ministrului

Rafila: Tătaru a fost un ministru mai bun decât Voiculescu. Tătaru măcar avea interes şi consistenţă în activităţile sale

Deputatul PNL care a votat împotriva lui Vlad Voiculescu: A fost o greşeală. Sunt într-o zonă fără semnal şi mă conectez foarte greu la Camera Deputaţilor

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite