Veste proastă. Orban: Nu avem resursele financiare necesare dublării alocaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban
Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a declarat joi, după o şedinţă a conducerii PNL, că alocaţiile pentru copii nu se vor dubla de la 1 august, aşa cum prevede legea, pentru că nu sunt bani la bugetul de stat. Totuşi, alocaţiile vor fi majorate.

„Vom gasi o solutie impreuna cu Ministerul Muncii, cu Ministerul de Finanţe, analizam variantele pe care le avem la dispozitie, dar vom adopta o solutie care sa duca la cresterea alocatiilor, dar nu la dublarea imediata pentru ca nu avem resursele financiare necesare dublarii acum a alocatiilor. Obiectivul nostru este ca in maximum doua saptamani sa adoptam aceasta solutie”, a declarat Ludovic Orban.

PSD a anunţat că va depune moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului dacă Executivul nu dublează alocaţiile cum prevede legea.

La începutul lunii iunie Camera Deputaţilor a respins ordonanţa de urgenţă a Guvernului care amâna până la 1 august dublarea alocaţiilor copiilor de la 150 la 300 de lei. Decizia a fost luată cu 209 voturi „pentru”, trei „împotrivă şi 98 de abţineri.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, legea ce prevedea dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite