Veto, ultravioleto!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În vreme ce mimează o ciudată disponibilitate la coabitarea cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta comite o grosolănie uluitoare.

Necăjit că şeful statului nu i-a dat mandat să reprezinte România la istoricul Consiliu European din 21-23 noiembrie (preferând să meargă chiar el, Băsescu), Ponta face pe viteazul în izmene. Şeful Guvernului îl sfătuieşte-somează pe preşedinte să adopte o atitudine războinică la întâlnirea cu liderii celorlalte 26 de ţări din Uniunea Europeană. El pronunţă, cu celebru-i zâmbet iresponsabil, cuvântul care provoacă repulsie la Bruxelles: veto.


Prima dată s-a întâmplat joi, 15 noiembrie, când Ponta a ieşit de la întâlnirea cu Băsescu. “Din punctul de vedere al Guvernului României, propunerea recent prezentată de preşedintele Van Rompuy este extrem de nefavorabilă şi inacceptabilă pentru România. Am prezentat preşedintelui această opoziţie fermă şi nenegociabilă a României, invocând inclusiv dreptul de veto al României”, s-a trezit vorbind Ponta. Dar cum are vată în urechi (de când nu voia să-l audă pe “tiranul” Băsescu), n-a auzit ce prăpăstii spunea el însuşi. Precizare: personajul cu propunerea “inacceptabilă” privind bugetul european pentru perioada 2014-2020 este belgianul Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European.


“Când ceva este inacceptabil, ai, conform Tratatului UE, dreptul de a vota împotrivă, iar bugetul UE nu se poate adopta decât prin unanimitate. Prin poziţia Guvernului şi a majorităţii parlamentare îl sprijinim pe preşedintele Băsescu să nu cedeze, pentru că domnia sa spune: «Asta e poziţia Parlamentului şi Guvernului, nu puteţi să mă convingeţi să cedez»”, a insistat Ponta în direcţia războinicului veto. E un fel de a zice: Băse, du-te şi dă-le un cap în gură! Că dacă mă duceam io… Hai, şo pe ei, îţi ţinem pumnii!


În cutuma Consiliului European, nu se recurge aproape niciodată la veto, negocierile şi refuzurile purtându-se, de regulă, în discuţiile din afara summit-urilor. Cunoscând asta, Băsescu a avut vineri o replică acidă la adresa premierului: “De la anunţul de ieri, făcut public, cu veto-ul, toate statele contributoare… toţii şefii lor s-au băgat deja sub birouri. Sunt în alertă că România pune veto. Să fim serioşi: poţi să pui veto când se încalcă Tratatul sau când unui stat i se aplică alte criteriii decât altora. Nu poţi să spui: «Doamna Merkel, dacă nu-mi dai bani, eu îţi trântesc un veto de nu mai ajungi la Berlin». Nu poţi să mergi în halul ăsta la Bruxelles. Şi eu sunt pregătit să folosesc dreptul de veto - dacă se încalcă Tratatul. Niciun veto, dacă nu s-a încălcat Tratatul! Misiunea liderilor UE este să stea acolo până se găsesc soluţii. Nimeni nu ţipă «veto!» de la intrarea pe uşă. Nimeni nu poate ţipa cu anticipaţie, este nepoliticos. Este cea mai mare greşeală pentru un stat să facă declaraţii de poziţie, înainte de Consilii”.


Victor Ponta a ţinut-o însă pe-a lui: Băsescu “trebuie să-şi utilizeze - ca orice altă ţară membră a UE, şi nu membră de rândul doi sau trei, ci membră egală cu toate celelalte ţări - dreptul de a se opune, dreptul de veto”. Pentru a doua zi consecutiv, din gura premierului a ieşit cuvântul “veto”, cu uşurinţa cu care un golănaş ar striga după o fetişcană pe stradă: “Hei, Veto, ultravioleto!”. Iar Veta chicoteşte complice, sperând să fie ciupită de fund.


Cam aşa îşi imaginează Victor Ponta politica europeană: Veto! Mai bine că stă acasă…
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite