Victor Ponta: „Dacă nu luăm preşedinţia, scapă cine poate“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ponta ne crede proşti pe toţi. Adică nu suntem în stare să decriptăm, dincolo de toate declaraţiile sale, adevăratele intenţii care-l motivează să intre în lupta pentru preşedinţie. Încearcă să păcălească un electorat mai puţin instruit, mai puţin informat, care nu are suficiente informaţii, nu citeşte şi nu e la curent cu toate dedesubturile politicii dâmboviţene.

Nu deschide internetul, nu are acces la informaţii brute, nepervertite de propagandă PSD. Doar ca nu suntem toti la fel.

Iată ce declară Ponta după întâlnirea cu Joe Biden:

„Am discutat şi reafirmat sprijinul guvernului pentru o justiţie independentă,... care să aplice CU ADEVĂRAT principiul că nimeni nu este mai presus de lege”.

Cu alte cuvinte, acest principiu nu este aplicat „CU ADEVĂRAT” în prezent. Justiţia îi înhaţă pe baronii lui Ponta, DEŞI ACESTA SE AFLĂ LA GUVERNARE, în loc să-i ia pe oamenii lui Băsescu, aflaţi în opoziţie. Va decide Ponta, ce inseamnă „CU ADEVARAT”.

Victor Ponta nu poate înţelege şi accepta aşa ceva.

Cum adică, în ţara ta, şi cu partidul tău aflat la putere, să dai socoteală justiţiei, deocamdată prin baronii apropiaţi, şi, Doamne fereşte, mai târziu, personal?

A înţeles Victor Ponta şi că reincalecarea justiţiei are cheia la funcţia de preşedinte. Care numeşte şefii SRI, DNA, DIICOT, ICCJ şi încă vreo câteva, la fel de importante.

De aici şi exclamaţia, într-o şedinţă cu uşile închise a conducerii PSD, „Dacă nu luăm preşedinţia, scapă cine poate”!

De aici şi disperarea de a înregistra un scor bun, sau foarte bun, la europarlamentare, cu reverberaţii adânci în competiţia pentru prezidenţiale.

Ce va zice Ponta: „romanii m-au votat, mă vor, aşa că, voi ăilalţi, ciocu mic şi mai staţi o tură”.

Sunt multe alte declaraţii edificatoare, emise de-alungul timpului de către Victor Ponta, le-am mai scris dar merită avute în vedere, pentru că ilustrează perfect teza susţinută mai sus.

„Miza nu e schimbarea unui om, e schimbarea unui regim (com: schimbarea justiţiei, ce alt “regim”?)

„Eu nu mă dezic nici de Adrian Duicu, nici de Prioteasa, nici de toţi ceilalţi

 „Dacă nu luăm preşedinţia, scapă cine poate”

„Avem guvernarea, dar nu avem puterea”

” După ce vom prelua controlul politic la DNA”

 (după plecarea lui Băsescu) “Atunci îi vom face dreptate lui Costică Nicolescu şi celorlalţi mulţi”

 “Stau lângă cine trebuie, o să fiu alături de Radu” (Mazăre)

 „Fascist bătrân”, „paraşută”, „ţaţă europeană”, „prost”, „nemernic”.

 „Băsescu va merge la puşcărie

După alegerile europarlamentare, şi în funcţie de scorul obţinut, este posibil ca Victor Ponta să forţeze legea amnistiei şi gaţierii, care este în stand by în Parlament, gata să fie pusă pusă pe tapet, într-un moment oportun.

Baronii PSD au fost păcăliţi o perioadă, aburiţi, amânaţi, dar totul are o limită. Dacă nu face ceva pentru salavarea lor din ghearele justiţiei, Ponta se poate trezi că Năstase, ca Geoana, înlăturat de la conducerea PSD într-o noapte!

Acesta e motivul pentru care înfruntă UE, NATO, SUA, în privinţa corupţiei. Trebuie să aleagă între ei şi proprii baronial care-l pot înlătura oricând.

 Ingrată poziţie!

Vizita lui Joe Biden ilustrează clar importanţa pe care SUA o acordă luptei împotriva corupţiei. Iată ce declară acesta, printre multe altele, la fel de importante:

„Ţările care protejează statul de drept prosperă. Cele care nu o fac, nu prosperă, nu performeaza în economia mondială, căci locurile de muncă migrează către alte părţi. Corupţia vlăguieşte puterea naţiunii. Lupta împotriva corupţiei înseamnă pur şi simplu patriotism. E important să sprijiniţi statul de drept”.

Pe de altă parte, DNA se apropie periculos de persoana Victor Ponta. Probabil de aici disperarea care l-a cuprins.

Rând pe rând, oameni din imediata sa apropiere, dau cu subsemnatul la DNA.

Duicu, Mazăre, Constantinescu, etc.,  este foarte probabil şi posibil, ca să-şi salveze pielea,  din declaraţiile şi dovezile furnizate de ei să rezulte şi implicarea lui Ponta, de exemplu în emiterea OUG care generează o conducere a ASF agreată de PSD, de Rusanu şi apropiaţii săi.

O altă lovitură mortală a venit din partea lui Antonescu şi PNL, prin opoziţia demolatoare pe care acesta i-o face, prin voturile pierdute, prin secretele, unele penale, pe care liberalii le ştiu din timpul guvernării comune.

Rămâne să vedem scorurile la europarlamentare, ce a însemnat pierderea PNL şi dacă tot electoratul USL mai este pe barricade, în favoarea lui Ponta.

Deşi sondajele îi dau încă un scor confortabil, 40%, este posibil, ca de atâtea ori în trecut, să nu se verifice în ziua votului.

Până la urmă, democraţie înseamnă votul celor mulţi. În ce măsură aceştia se lasă păcăliţi de cântecele de sirenă ale lui Ponta.

Am trăit multe campanii şi episoade electorale, ca să ştim că nu este totul jucat, conform sondajelor.

Mai mult ca niciodată avem acum imponderabile numeroase, care-şi vor găsi explicaţiile duminică seara.

Prezenta la urne este importantă. Fie şi pentru motivul să nu lăsăm loc de fraude pe listele unde suntem trecuţi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite