Victor Ponta, îngenuncheat de propria-i lăcomie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta începe să afle că „lăcomia strică omenia” FOTO Maria Emanuela (Facebook)
Victor Ponta începe să afle că „lăcomia strică omenia” FOTO Maria Emanuela (Facebook)

Lăcomia e unul dintre cele şapte păcate capitale şi e de presupus că la câte biserici a vizitat, la câte icoane şi moaşte a pupat, Victor Ponta e la curent cu faptul că „mai binele e duşmanul binelui”. Victor Ponta a vrut să ajungă la Cotroceni cu un vot masiv, umilitor pentru Klaus Iohannis şi ultra-legitimizant. Dar se pare că niciunul dintre consilierii săi spirituali nu i-au spus că „lacomii nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu”.

Lui Victor Ponta şi PSD-ului le trebuie un vot masiv, pentru ca ulterior validării să nu se poată pune în discuţie măsurile extreme la care Victor Ponta va recurge. Nu poţi să faci ce vrei cu câteva mii de voturi, nu poţi să treci la acţiuni vădit părtinitoare când la porţile Cotroceniului se pot strânge mulţimi de oameni furioşi. Preşedinţia e un început pentru Victor Ponta, un început pe care şi-l doreşte legitimizat, înainte de orice altceva. De aici şi lăcomia de a strânge voturi de peste tot, amestecând ungurii cu naţionaliştii extremişti, şi de a deschide uşile puterii tuturor diliilor politici care au singurul merit de a se contrazice singuri în aceeaşi frază. De aici şi nevoia de mesaje de susţinere de peste tot, începând cu Emil Constantinescu şi terminând cu Helmuth Duckadam şi Leonard Doroftei. Votul de duminică ar trebui să consfinţescă un preşedinte care să aibă legitimitate largă pentru o restauraţie totală. În lipsa unei opoziţii (paralizată în continuare), singurul şi ultimul obstacol a fost şi este diaspora care refuză să îl voteze.

Românii din afara ţării nu sunt un pericol real pentru Victor Ponta prin numărul voturilor pe care îl pot da lui Klaus Iohannis. Ei sunt consideraţi periculoşi pentru că prin voturile lor scad distanţa dintre cei doi competitori şi pentru că adaugă o nouă regiune anti-Ponta. De aici şi scandările pensionarilor de la contra-demonstraţia din Braşov: „Afară cu trădătorii de ţară!”. O diasporă cu un vot covârşitor anti-Ponta se adaugă pe hartă Ardealului, deja pierdut. Nu întâmplător, Victor Ponta a declarat că a fost votat de peste un milion de români din Ardeal şi că trebuie să înceteze discriminarea românilor din ţară în raport cu cei din afară.

Singurul şi ultimul obstacol a fost şi este diaspora care refuză să îl voteze.

Demisia lui Titus Corlaţean este una strategică şi de imagine. Este evident că duminică va fi un dezastru în străinătate, pentru că acelaşi număr de secţii, care deja nu au făcut faţă primului tur, vor fi imposibil de gestionat. Victor Ponta şi echipa au ales însă răul cel mai mic la prima vedere. Puteau să îl păstreze pe Titus Corlăţean şi să alimenteze astfel demonstraţiile din ce în ce mai virulente la adresa sa sau să îl pună să îşi depună mandatul pentru a mai ostoi furia manifestanţilor. Chiar şi aşa, lăcomia sa iniţială nu mai poate fi reparată, şi bulgărele de zăpadă de care avea nevoie Opoziţia, şi pe care nu ştia cum să îl provoace, a luat naştere. Indiferent de interimat, vina pentru dezastrul care se previzionează în turul doi îi revine lui Victor Ponta. Dacă Opoziţia ar avea purtător de cuvânt atent la nuanţe ar înţelege că eşecul organizării alegerilor din străinătate este eşecul Guvernului Ponta şi ar putea lovi în plin eşafodajul campaniei lui Victor Ponta. Dispariţia parţială a Alinei Goghiu din prim-plan e mai mult decât binevenită, pentru că ea a alunecat permanent pe lângă subiecte. Revenirea lui Cătălin Predoiu ar putea ajuta, dar liderii ACL rămân paralizaţi în continuare.

Dacă îl vom avea Preşedinte pe Klaus Iohannis, atunci este evident că el va ocupa acel scaun pentru că strada îl va împinge acolo.

Ceea ce se petrece în aceste zile este exact ceea ce aveam nevoie într-o lume amorţită şi indiferentă. Valul anti-Ponta este necesar, pentru că indiferent cine va câştiga cursa electorală avem nevoie de un Preşedinte slab în raport cu valul popular. Dacă totuşi va ajunge Victor Ponta la Cotroceni e bine ca acest lucru să se întâmple fără legitimizarea covârşitoare la care spera acesta. Dacă îl vom avea Preşedinte pe Klaus Iohannis, atunci este evident că el va ocupa acel scaun pentru că strada îl va împinge acolo. Indiferent ce va face el şi cum se va comporta, vom şti mereu că e acolo pentru că noi l-am aruncat peste gard.

În ceea ce îl priveşte pe Victor Ponta, el va sluji ca o nouă pildă pentru noi toţi. Lăcomia e cea care a făcut ca PSD-ul să piardă atâtea alegeri. Lăcomia de putere a lui Ion Iliescu, care nu a ştiut să împartă Puterea cu nimeni, după 1990. Vanitatea şi lăcomia de aplauze şi capete plecate l-au aruncat pe Adrian Năstase de la Putere şi în puşcărie, pentru că doar o lăcomie devoratoare te poate face să pofteşti la termopane din China. Tot lăcomia l-a aruncat în puşcărie şi pe Viorel Hrebenciuc împreună cu fiul său, pentru că la noi lăcomia se transmite în familie ca un grad nobiliar. Lăcomia va fi şi cea pentru care va avea de plătit Victor Ponta în faţa electoratului, indiferent de scorul electoral de duminica aceasta.

Pentru că e mândru că e român, pentru că a implicat Biserica în campanie, pentru că am ajuns să avem campanie electorală pro-Ponta până şi la Mănăstirea Cozia, să încheiem cu un proverb românesc pe care preoţii şi Victor Ponta ar fi trebuit să îl înveţe pe de rost: „Lacomului nu-i ajunge, Oltu-n gură de i-ar curge”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite