Ponta, despre şefia Senatului: Tăriceanu are prestanţa de a deveni al doilea om în stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ponta a declarat, duminică seară, la România Tv, că, în situaţia în care viitorul preşedinte va fi un social-democrat, obligatoriu, Guvernul ar trebui să fie condus de un premier de centru-dreapta. Ponta a comentat şi cu privire la şefia Senatului, subliniind că fostul prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, are prestanţa şi experienţa pentru a deveni al doilea om în stat.

Principalele declaraţii ale premierului, Victor Ponta, şi ale ministrului Muncii, Rovana Plumb, invitată în studio:

Despre moţiunea pe cenzură a PNL:

Victor Ponta: PNL a spus că se gândeşte la o moţiune de cenzură. Dar să nu fie pe programul pe care l-am agreat împreună.

Despre Traian Băsescu:

A fost un simplu armistiţiu în favoarea tuturor. Pace cu domnul Băsescu? Aş fi un naiv să cred că va fi.

Despre programul de guvernare:

Este programul pe care l-am construit împreună cu PNL între 2011-2012, când eram în opoziţie.

Tot ce pomenisem de minorităţi era în program în 2012. Nu sunt modificări majore.

Despre majorarea pensiilor cu 4%:

Anul acesta, indexarea  a fost 3,75, şi cu inflaţie, care a scăzut mult mai rapid, a ajuns o indexare mult mai pozitivă. Orice indexare este prevăzută pentru bugetul din 2015.

Despre pensii:

Ponta: Eu cred că un obiectiv  fundamental al unei noi legi al pensiei ar fi principiul contributivităţii.O nouă lege ar avea sens dacă s-ar reduce decalajul între cele mai mari şi cele mai mici pensii. Or pentru asta trebuie să vedem opinia Curţii Constituţionale. Este valabil numai pentru cei care vor intra la pensie. Nu ne vom atinge de pensiile vechi.

Rovana Plumb: Cei care ies acum la pensile trebuie să ştie că urmărim sustenabilitatea sistemului de pensie. În ceea ce priveşte recalcularea, intră în plată la 22 martie.

Despre reducerea CAS:

Ponta. Este unul dintre principalel obiective avute în discuţie, în aprilie, cu CE şi Banca Mondială. Sper să-l facă mai posibil doamna ministru al Finanţelor, doamna Ioana Petrescu. De asta am adus-o în funcţie.

Despre taxa pe stâlp:

Nu am luat niciun leu, deocamdată. La fel, din partea de redevenţe poţi obţine venituri suplimentare. Putem obţine puţin de la cei care au venituri foarte mari.

Despre salariul minim:

Plumb: Legea trebuie să sufere şi ea nişte modificări. De exemplu, am observat că există diferenţe între cadrele medicale cu studii universitare şi cele cu studii postliceale. Se lucrează la acest lucru.

În 2015, se vor da burse pentru rezidenţi şi 10% pentru debutanţi.

Despre pilonul 4 de pensii:

Plumb: Pensia ocupaţională este suplimentară faţă de ce se primeşte de la pilonul 1. Eu în Parlamentul European lucram pe pensie ocupaţională. Proiectul de lege face trimitere la legea 204 din 2006. Vrem să vedem dacă nu putem merge la un plafon de 50% din salariu.

Despre steagurile secuieşti:

Ponta: Este o discuţie avută de anul trecut în formula USL-UDMR legată de problema simbolurilor. Am spus că orice imobil al unei autorităţi locale trebuie să aibă steagul UE, steagul României şi se poate arbora şi steagul unităţii administrativ teritoriale respective. De unde a apărut acum marea bătălie? Mi se pare un gen de subiect care apare de la cei care au guvernat foarte bine: doamna Udrea a guvernat cu UDMR. Prevederea e trecută la dezvoltare locală şi e ceva discutat de foarte multe ori. Mi se pare extrem de neserios să devii marea luptăroare pentru steaguri. Sper ca alegătorii noştri să nu se uite la toţi nebunii care strigă noaptea la TV.

Despre alegerile prezidenţiale

Am o anumită viziune politică şi anume bătălia cu ceea ce presupune regimul Băsescu este a unei societăţi în care nu ne mai batem între noi. Dacă viitorul preşedinte va fi de centru-stânga, un social-democrat, atunci obligatoriu, în Guvern, trebuie să existe un premier de centru-dreapta.

Eu aş vrea să rămân prim-ministru cu un preşedinte care să pot lucra. Orice preşedinte mi se va părea bun după Traian Băsescu. Fie că e vorba de domnul Isărescu, fie că e vorba de domnul Oprescu.

Despre şefia Senatului:

Mâine la Senat, de exemplu, ar trebui să fie cineva care reprezintă curentul de centru-dreapta.

Dacă va candida domnul Tăriceanu, cred că are prestanţa de a deveni al doilea om în stat. Un senator PSD nu va candida la conducerea Senatului.

Despre revenirea TVA la 19%

„Dacă avem un ritm de creştere, aşa cum am avut în 2013, de 3,5%, este sustenabilă", a spus Ponta. Întrebat ce şanse sunt să mai fie atins acest nivel de creştere economică, premierul a amintit că pentru acest an este estimat un nivel de „2 virgulă", dar că pentru anul trecut a fost prognozat un avans PIB de 1,6%, mult sub rezultatul final, adăugând: „Să dea Dumnezeu să se întâmple la fel şi anul ăsta, să ajungem undeva spre 3".

Despre graţierea lui Gică Popescu:

Ponta: M-a dezgustat ura stupidă pe care am văzută la unii comentatori. Ce câştigă Popescu dacă stă în închisoare? Dacă te duci la Istambul, te întrabă lumea de Popescu nu de cei care îl înfierează. Nu ştiu ce va face preşedintele. L-aş graţia dacă aş fi preşedinte.


Ministrul Muncii, Rovana Plumb, şi premierul Victor Ponta FOTO Mediafax

image
Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite