Politică

articolul anterior articolul urmator

Ponta spune că şansele candidatului de stânga de a câştiga alegerile prezidenţiale din acest an „sunt spre zero“

6
13 Nov 2019 22:12:46
Autor: News.ro
FOTO MEDIAFAX
FOTO MEDIAFAX

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, spune că, în opinia sa, şansele Vioricăi Dăncilă de a câştiga al doilea tur al alegerilor prezidenţiale "sunt spre zero”. Ponta afirmă că nu va vota la alegerile din acest an pentru niciunul dintre candidaţi.

"De la patru milioane de voturi pe care le-a obţinut candidatul PSD - nu vorbesc despre mine, şi Adrian Năstase tot în jur de patru milioane a obţinut - ai ajuns la două milioane în cinci ani. Lucrul ăsta arată că jumătate dintre cei care au fost dispuşi să pună ştampila pe candidatul PSD nu o mai fac după cinci ani. (..) Fără să mă uit după laptele vărsat, vă reamintesc că în luna august împreună cu domnul Tăriceanu i-am propus doamnei Dăncilă în primul rând să facem o alianţă de guvernare şi am fi avut guvern şi să avem candidat comun. Doamna Dăncilă s-a opus, nu mai avem nici guvern de stânga, probabil, zic eu că şansele de a câştiga sunt spre zero", a afirmat Victor Ponta miercuri seară, într-o intervenţie la România Tv.
 
Fostul premier a adăugat că din punctul său de vedere "nu va fi nicio surpriză" rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale şi că "probabil că va fi cea mai scăzută prezenţă în turul doi din istoria democratică a României".
 
Ponta a spus că nu va vota la alegerile din acest an pentru niciunul dintre candidaţi şi a reafirmat faptul că Pro România este dispus să colaboreze în opoziţie cu un PSD care să nu fie condus de Viorica Dăncilă. 
 
"Eu sunt convins, aşa cum s-a întâmplat şi în 2005 şi în 2010 că viaţa îi va obliga şi pe foştii mei de la PSD să facă nişte schimbări. (...)  Singura persoană de pe acest mapamond care nu dormea noaptea crezând că îi iau locul, nerealizând că nu sunt membru de partid, e doamna Dăncilă", a mai afirmat fostul premier. 
 
Ponta a făcut trimitere la imaginea Vioricăi Dăncilă de după CEX-ul de marţi, când a ieşit înconjurată de câţiva social-democraţi şi în acest context a afirmat că "acolo trebuie să se ferească doamna Dăncilă”. 
 
Fostul preşedinte al PSD a criticat şi guvernul nou instalat, despre care a afirmat că "a pornit destul de rău cu ceea ce trebuie să rezolve, partea bugetară energia, educaţia, fonduri europene” şi că nu este foarte diferit de guvernul PSD.  
 
"Stânga dacă vrea să mai existe, să conteze, trebuie să vadă aceste mutaţii, categoric sociale. (..) O să vedeţi o mulţime de primari de comune de la PSD care se vor muta la PNL, pentru că s-au învăţat în această perioadă cu dependenţa de MDRAP, de banii de la buget şi o să treacă acolo. (...) Eu sper şi-mi doresc, pentru că eu nu o să fiu niciodată antipesedist (...) îmi doresc ca şi PSD-ul să facă ce a făcut în 2005 şi în 2010 şi anume să vadă ce s-a greşit şi să pornească o reformă nu doar de oameni, ci şi de abordare politică, pentru că altfel scena politică va fi dezechilibrată. Eu cred că PMP-ul se va topi în PNL, cred că USR trebuie să se reinventeze şi cred că PNL, cel puţin cum a început guvernarea, e tot ca PSD-ul, nu e nicio diferenţă, au început să-şi pună pilele prin tot felul de consilii de administraţie, să ia primari", a spus el.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Bogdan Matis
13.11.2019, 22:48:38

Prezenta va fi mare pontache, iar bomba care va arunca totul in aer va fii desecretizarea dosarului zece august. Se mai pot intampla si se vor intampla multe in doua saptamani, urmeaza zile picante. Nu a existat un tur doi sec pana acum iar PSD-ul nu stie cum sa dea guvernul Orban mai repede, acum ca au realizat ca si-au bagat mortul in casa. E nasoale, nasoale rau

+2 (2 voturi)
cosinus sinus
14.11.2019, 10:59:22

ponta + iohanis = BIG LOVE :)) pacat ca a trecut Valentine's Day. SRI = Tinder pentru politicieni ;)

-1 (1 vot)
Mihai Giurgiuveanu
14.11.2019, 12:16:28

Te crezi sarcastic? Esti doar penibil...

-1 (1 vot)
Marck
13.11.2019, 22:51:32

Nu te necăji, nenică Fă și tu ca Gușulică: Vâră-te, chiar nechemat Drept la PSD în pat Și zi-le ce vrei și crezi Că poți să îi reformezi. Dă și tu mai des din clanță Și pune de-o alianță. Da' să nu arăți vreo milă Dă-o-afară pe Dăncilă. Dacă vrei un scor baban Aruncă orice ghiolban Prostălău și mincinos Și șterge cu ei pe jos. Da' ai grijă când te-apuci Să nu-i faci chiar pe toți muci Și nu te-arăta cupid Că rămâi fără partid.

+1 (1 vot)
Markus Roman
14.11.2019, 08:40:18

Sunt spre zero ptr ca nu cu o asemenea lighioana trebuia sa se prezinte PSD-ul ptr presedintie. Daca va obtine 30% din voturi, sa zica mersi. Dupa aceste alegeri va urma decimarea PSD.

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările